Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Nu plânge!…“

„Nu plânge!…“

„Nu plânge!…“

(Duminica a 20-a după Rusalii – Luca 7, 11-16)

 Hristos Domnul la porţile Nainului. După ce în Capernaum vinde­case sluga sutaşului, a unui păgân în care Domnul a văzut credinţă mai multă decât la cei din Israel (Luca 7, 1-10). Dacă în cetatea aceea întâlnise boală şi-o biruise, aici şi-acum Hristos întâlneşte moartea, contraface­rea bucuriei… Nu-i uşor de închipuit ce tablou era acolo, câtă durere şi jale înconjurau biata văduvă al cărei unic copil (Luca 7, 12), deci unic pămân­tesc sprijin, era dus să fie dat ţărânii. Să fi remarcat în văduva aceasta Hristos taina văduvei din Sarepta Sidonului, duioasa disperare a aceleia? (3 Regi 17, 18). Aceea în care s-a luat de piept cu „omul lui Dumnezeu“, Ilie, cerându-i viaţa înapoi? Sau poate era ceva din – putem admite deja – văduvia propriei Maici şi din aducerea-aminte (înainte vedere) a faptului că undeva, tot la margine de cetate, Fiul Mariei, Unul-Născut, se va da iarăşi „sicriului de taină mântuitoare“ – ce este Crucea, spre mântuirea oricărui suflet. Cert este că Hristos, întâlnind durerea maicii, face din moarte, bucurie. Aşa cum numai El este în stare să facă!

Odată, prin al doilea an de preoţie, în oraşul meu natal, am fost martorul unei îngropăciuni (căci nu înmormântare era) care m-a cutremurat mai mult ca altele. Un tânăr se sinucisese, undeva     într-o pădure. Şi familia, prieteni, colegii toţi, cu bătăi în piept şi urlete de durere se despărţeau de tânărul acela. Pentru că preot – după rânduiala cuminte a Bisericii – nu era, pe margine, nişte lăutari cântau bucăţi triste – mare parte din ele romanţe… În durerea mamei copilului aceluia era cea mai dramatică luptă din câte mi-a fost dat să văd… Stam pe margine – tocmai înmormântasem pe un om tare drag mie – şi, cu nodul în gât, îmi imaginam pe văduva din Nain… Câtă deznădejde, cât nu este prezent Hristos! După ce l-au aşezat în groapă şi au plecat toţi, m-am dus lângă moviliţa de lut galben şi-am rostit „Tatăl nostru…“ Nu de dragul celui care îşi grăbise plecarea, ci din solidaritate – poate necanonică – cu femeia aceea – mamă de rană cu văduva din Nain. Nu ştiu de unde a răsărit lângă mine. Poate că nici nu plecase… Pe faţa ei se-aşezase o umbră, fină cât o pânză de păianjen – o umbră de nădejde. Pe care nu eu i-o dădeam, ci taina aceasta a prezenţei lui Hristos în întâmpinarea disperaţilor lumii.

Mi-am înţeles atunci, mai mult ca oricând, Dumnezeul Căruia-I slujesc şi a Cărui iubire mi-e hrană cerească şi pământească. El rămâne Făcătorul de minuni; ba, mai mult, El e Minunea, pentru că El e Viaţa. Când m-am întors între ai mei, mama mea a fost cea care – simţindu-mi plânsul, mi-a pus capul pe umărul ei, m-a mângâiat şi mi-a zis: „Dragul mamei…“ Este reacţia care mi-a confirmat că toate maicile au în inima lor ceva din sabia care trece prin inima Maicii Domnului. Şi-am înţeles că de dragul unor astfel de fiinţe, icoane de duh ale împlinirii Iubirii, Hristos schimbă moartea-n bucurie. Vă închipuiţi coloana de oameni care duceau – tot în cântare lăcrimată – pe tânărul din Nain cum s-a întors acasă. Cum este şi răspunzi: Unde-ai fost? La o înmormântare. Sau… Unde-ai fost? „La o Înviere!!!“

Când Domnul Iisus îi spune femeii: „Nu plânge“, nouă ne porunceşte să luăm aminte. Că-n deplina tâlcuire a Duhului Sfânt Biserica-maică poartă spre Înviere pe fiecare din noi atunci când ne asumă şi, mai ales, când ne lăsăm asumaţi de ea. Şi noi suntem fii, unici fiecare în felul său, acestei teribile legături de pământ şi cer care ne este aşezarea în Biserica Slavei.

Să luăm seamă, dar. Să facem din Hristos aliatul Maicii de duh ce ne este Biserica (şi a mamei de trup) ca, fie şi la ieşirea din Nainul vieţii acesteia, să căpătăm mila cea mare. A învierii cu Hristos, de Hristos.

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula 
din ”Iubesc, Doamne, ajuta neiubirii mele” 
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!