Nu predicatorii, nici preoţii îi vor primi pe oameni în cer, ci săracii au acest dar de la Dumnezeu

săracul Lazăr în sânul lui Avraam

1. Pentru că Marea Minune a tuturor veacurilor s-a petrecut pe Golgota, Ea va străluci peste toate veacurile şi peste toată veşnicia, atât de aproape şi atât de departe, încât nimeni nu-i va putea nici cuprinde adevărata măreţie şi frumuseţe, nici socoti adevăratul ei preţ.
Toţi cei ce vor vrea să se mântuiască va trebui să privească spre Crucea ei şi toţi cei ce s-au mântuit o vor privi la fel, cu aceeaşi veşnică recunoştinţă.
Nimeni nu s-a putut, nici nu se va putea mântui vreo¬dată în alt fel decât prin răscumpărarea Ei.
Iisus Hristos, Domnul nostru, este singurul, unicul şi veşnicul Mântuitor.

2. Hristos face toate lucrurile noi.
El face oameni noi, opere noi, vremuri noi.
În curând El va veni din cea mai mare strălucire, făcând ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea. Atunci toate lumile înnoite Îl vor slăvi numai pe El.
Toţi cei ce au fost smeriţi vor fi înălţaţi atunci,
toţi cei nedreptăţiţi vor căpăta o răsplată veşnică
şi toţi cei ce L-au iubit vor primi o strălucire ca a Lui.
O, ce înnoire va fi atunci!
Dacă tu te naşti acum din nou, şi tu vei fi atunci acolo.

3. Când Hristos Iisus, Domnul nostru, va veni, El va înnoi întreaga Creaţiune… Toată firea de acum suspină şi aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu… în nădejdea izbăvirii ei din robia stricăciunii, spre înfiere…
Suspină şi tu, suflete al meu, şi-L aşteaptă, ca să te bucuri şi tu de înfierea Lui Slăvită…

4. Nu predicatorii, nici preoţii îi vor primi pe oameni în cer, ci săracii au acest dar de la Dumnezeu, după cum este scris: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor, ca, atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice (Luca 16, 9).

5. Priveşte la Iisus Domnul nostru: El a fost atât de lipsit, încât orice sărac I-ar fi putut da ceva.
El a fost atât de smerit, încât oricine ar fi putut privi de sus la El
şi a fost atât de blând, încât orice învăţat ar fi putut învăţa de la El.
Ce pildă pentru fiecare dintre noi!

6. Hristos Domnul nostru a spus: Schimbaţi-vă, adică naşteţi-vă din nou… Acesta este înţelesul cuvântului „pocăiţi-vă!“
Dar acum şi acest cuvânt al Lui este atât de răstălmăcit, încât şi-a pierdut cu totul înţelesul lui cel adevărat, rămânându-i numai înţelesul cel fals şi gol.
Fals pentru cei rătăciţi şi gol pentru cei nepăsători.
Astăzi cei ce se pocăiesc nu se schimbă.
Şi cei ce se botează nu se nasc din nou…

7. Numai un Hristos nevăzut nu ar fi putut mântui lumea. A fost nevoie de un Hristos văzut… De Hristos Ii¬sus, Domnul şi Mântuitorul Întrupat şi Răstignit între noi.
Este nevoie ca Adevărul să devină o realitate vie şi trăită în viaţa noastră, prin învăţătura Lui…
Şi dragostea să devină vie, prin unitatea şi umblarea frăţească – altfel nu vom putea fi mântuiţi.
Trebuie Cuvântul să se facă trup, învăţătura să se facă faptă şi milă între noi şi prin noi.
Numai o credinţă fără fapte este ca un cuvânt fără împlinire, ca un cap fără trup, ca o coroană fără trunchi…

8. În chinurile vieţii mele, o, iubire mântuitoare, eu nu voi dori nimic altceva decât să te am pe tine şi să-ţi pot spune fericit că ţi-am fost credincios, iar tu să simţi în tot adâncul tău că eu spun numai adevărul, că te-am iubit până la ultima mea suflare…
Iisuse, Domnul meu, încredinţează-Te de acest lucru: Tu ai fost cea dintâi şi cea din urmă Comoară a inimii mele. Numai Tu, Iisuse, Preaiubitul meu.

9. Focul inimii mele pentru Tine, Domnul şi Mântuitorul meu Scump, n-a fost un foc potolit şi mic, ci unul mare şi puternic, alb şi înalt…
Aşa îl vreau până la moarte. Nu pot trăi altfel.
10. La tot ce mi-ai încredinţat Tu, Preaiubitul meu Mântuitor, am lucrat mereu cu mult drag, fiindcă am vrut să-Ţi slujesc Ţie cu toată puterea dragostei din inima mea.
Tot ce am putut face a fost cu cea mai curată iubire pentru Tine şi am vrut să-l fac cât a putut sufletul meu mai frumos, mintea mea mai limpede, mâinile mele mai curat…
Pentru Tine, Preaiubitul meu, Care m-ai iubit atât de mult…

11. O clipă de iubire înaltă şi deplină este pentru Tine, Iisuse, Domnul nostru, atât de puţin, dar pentru noi este atât de mult…
Pentru Tine anii sunt clipe,
pentru noi clipele valorează ani.

12. Ceea ce este din Tine, Dumnezeul nostru, rămâne veşnic frumos, veşnic nou, veşnic sfânt; şi singure acestea ne fac sufletele noastre fericite cu adevărat, bogate cu adevărat, răsplătite cu adevărat.

13. Părinţii noştri cei veşnici sunt Cuvântul şi Duhul Sfânt – adică Adevărul şi Dragostea, după cum este scris: Fiul Tatălui în Adevăr şi în Dragoste (II Ioan 3).
Cuvântul ne-a născut mintea cea nouă, iar Duhul inima cea nouă. Cei doi Părinţi ne-au crescut pentru a ne iubi şi a ne ajuta împreună, îndemnându-ne la dragoste şi la fapte bune, după cum ne-a fost poruncit… Şi numai când vieţuim astfel între noi, atunci Aceşti Doi Părinţi ai noştri locuiesc cu drag între noi şi lucrează cu bucurie prin cuvintele şi roadele noastre.
Le mulţumim Amândurora că ne-au născut şi crescut aşa.

14. O, de-ar fi mereu zi,
mereu soare
şi mereu frumos…
– Dar trebuie să fie şi noapte şi nor şi ploaie, căci toate lucrează împreună spre rodul cel sănătos şi bun.
Fără noapte, n-ar fi frumoasă ziua; fără nor, n-ar fi plăcut seninul; fără ploaie, n-ar rodi nici o floare.

15. Să luăm cu mulţumire tot ce ne dă Dumnezeul nostru cu dragoste.
Lui nu-I pare rău de nimic din ceea ce ne dă nouă şi care ne face pe noi fericiţi.
Dar nouă să ne pară rău de tot ce nu-I dăm spre bucuria Lui.

16. O, când Te-am cunoscut, Iisuse, Domnul meu iubit, ce drag mi-ai apărut – şi ce frumos erai!
Am simţit cum iubirea inimii mele toată a zburat spre Tine… şi n-a mai voit să vină înapoi. A rămas la Tine pentru totdeauna.
Aşa este şi acum după ani şi ani…
Şi aşa va fi în veci şi în veci.

17. Fericirea Ta, Domnul meu Iisus, care am gustat-o în mijlocul primejdiilor şi al suferinţelor, a fost atât de mare, de unică şi de frumoasă, că n-a mai întrecut-o nici una până azi.
O, neuitata noastră fericire din mijlocul spinilor şi al flăcărilor!…
18. Adeseori noi trebuie să plângem, pentru ca alţii să poată cânta.
Să veghem, pentru ca alţii să se poată odihni,
să flămânzim, pentru ca alţii să poată să se sature,
să rămânem, pentru ca alţii să poată merge,
să ne smerim, pentru ca alţii să se poată înălţa
şi să murim, pentru ca alţii să se poată naşte.
Să facem asta cum o face grăuntele de grâu semănat… Cum a făcut-o Domnul şi Mântuitorul nostru.

19. O, Iubire Cerească… am fost de atâtea ori neliniştit în viaţa mea, dar totdeauna am fost încrezător în Tine.
Ştiam că Tu îmi vei purta întotdeauna de grijă, fiindcă am fost încredinţat pazei Tale prin sânge şi prin lacrimi.
Nu mă lăsa niciodată nici să mă îndoiesc, nici să uit asta.

20. Ce mulţi se roagă cu gura lor pentru cei nefericiţi – dar ce puţini dintre ei se duc să-i caute şi să-i ajute cu fapta lor, cu mâna lor, cu pâinea lor, cu dragostea lor.
O, ce nefolositoare este rugăciunea fără binefacere, gura fără mână, sfatul fără pâine…

 1. MINUNEA CEA MARE: GOLGOTA

Traian Dorz
Mărgăritarul ascuns
Editura «Oastea Domnului», Sibiu

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *