Cum din ‘nălțime ploaia ce cade pe pământ
Şi din seninuri roua în noaptea fără vânt,
Nu se întorc din drumul ce-au străbătut în jos,
Ci udă țarini, holde, ce leagă rod frumos,
Aşa e şi Cuvântul rostit de Dumnezeu:
Cât va ținea pământul el va rodi mereu.
Şi-n inime uscate de pofte şi păcat
Aduce roade sfinte, nespus de-mbelşugat.
Pe unde-arsura urii lăsat-a loc pustiu,
Revarsă Jertfa Crucii verdeață mai târziu.
Pe unde niciodată sămânță n-a căzut
Devine dintr-o dată câmp verde şi plăcut.
Cuvântul ce dă viaţă şi ţine lumea toată
Preschimbă-ntunecarea în viață luminată
Şi-aduce har din ceruri prin Pâinea Lui cea vie,
Curgând din Apa Vieții izvor din veşnicie.
Acestea ce le spunem sunt scrise în Scripturi,
Dar şi din noi Cuvântul făcut-a noi făpturi,
Căci Domnul a dat ploaia pe-al nostru-ntins hotar
De unde toți urmaşii vor strânge rod de har…
Voi, care pe Stăpânul rugatu-L-ați mereu
Să plouă şi pe-a’ voastre ogoare harul greu,
Lucrați acum şi strângeți ce-ați semănat plângând
Și puneți în hambare, pe mai târziu păstrând.
Căci va veni o vreme de foamete, şi-atunci
Voi lipsă nu veți duce şi nici ai voştri prunci…
Şi-astfel, drept mulțumire, primi-va însutit
Din sufletele voastre prinosul nesfârşit…
4 februarie 1967
Constantin Pânzariu – Merinde pentru-ai mei, pag.105
