Cât de bine se potriveşte şi azi această constatare pentru majoritatea „creştinilor numai de duminică“, ce consideră credinţa ca pe ceva alcătuit doar din forme şi ritualuri, pierzând de cele mai multe ori esenţa. Aş dori să mă refer la două momente importante din viaţa unui om:
Naşterea. Acest moment binecuvântat pentru o familie, în loc să fie primit cu rugăciuni şi cântări de mulţumire aduse Preabunului nostru Mântuitor, este primit de către unii cu îngrijorare pentru ziua de mâine, deşi, dacă ar cunoaşte Scriptura, n-ar mai avea un astfel de motiv. Căci Cuvântul lui Dumnezeu ne îmbărbătează: ,,Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea“.
„Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi. (…) Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă“ (Luca 12, 22-23. 29. 31).
De către alţii însă este primit cu bucurie manifestată prin chefuri, urmate de beţii. Deşi, dacă aceştia ar cunoaşte Scriptura, ar şti că ceea ce fac este urâciune înaintea Domnului şi că, oricând, bucuria lor poate fi transformată într-un prilej de necaz. Căci acelaşi Cuvânt al Domnului ne avertizează: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuneze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste. (…) Privegheaţi dar, în toată vremea, rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea ce au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului“ (Luca 21, 34-36).
Dacă sunt unii care primesc această veste cu smerenie, cu bucurie şi cu nădejdea că Preabunul Dumnezeu va rândui să-l facă pe acest nou-născut un bun „ostaş al lui Hristos“, atunci ceilalţi se vor ridica împotriva lui, spunându-i că strică rânduiala, că dacă nu dă de băut nu va avea noroc copilul etc. Aceasta pentru că „nu ştiau Scriptura“.
De aceea, iubiţilor, dacă veţi fi puşi vreodată în vreo situaţie asemănătoare, nu disperaţi şi nici nu vă supăraţi, ci mai bine rugaţi-vă, ca şi acestor fraţi ai noştri să li se descopere Scriptura.
Căsătoria. Când acest copil al nostru a ajuns la vârsta la care să-şi întemeieze o familie, unii dintre noi căutăm să-i găsim perechea după cum ne-ar plăcea nouă, şi nu după cum i-ar plăcea lui, uitând că nu noi vom fi cei care ne vom împărţi restul zilelor cu ea. Şi, dacă îndrăzneşte cumva copilul nostru să se opună alegerii noastre, atunci nici nu mai dorim să auzim de el şi cu atât mai puţin să fim părtaşi la acest moment sfânt, care este Taina Căsătoriei, pe mai departe considerând pe ginerele sau pe nora ca pe duşmanul de moarte, care ne-a furat copilul, deşi, dacă am cunoaşte Scriptura, am şti că: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă“ (Marcu 10, 7-9).
Alţii, dimpotrivă, de bucurie, organizează o nuntă „ca-n poveşti“, cu mâncare din belşug, cu multă băutură, cu lăutari şi, dacă s-ar putea, să ţină trei zile de chef şi de distracţie. Aceste distracţii, de cele mai multe ori, se termină cu beţii urmate de bătăi, de desfrâu şi de multe alte lucruri urâte. Aşa e „tradiţia“, spun bieţii oameni, doară la nunta din Cana Galileii a băut vin şi Domnul Iisus şi a fost şi Maica Preacurată acolo şi ucenicii; ş-apoi trebuie să ne veselim…
Acest moment minunat al Sfintei Cununii este transformat din pricină de binecuvântare în piatră de poticnire pentru cei invitaţi. Iar aceasta, pentru că nu cunoaştem Scriptura, care ne spune: „Deci, dar, fiecare dintre noi va da seama despre sine lui Dumnezeu. (…) Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală“ (Romani 14, 12-13).
Dacă vor fi unii dintre noi care – înţelegând rostul binecuvântat al Sfintei Taine a Nunţii, aşa cum este ea în Biserica noastră – vor folosi acest moment drept prilej de laudă şi de rugăciune către Dumnezeu, prin cântări, poezii şi predici ale fraţilor noştri întru Hristos, fără alcool, tutun sau lăutari, atunci se vor ridica ceilalţi împotriva lor, spunând că strică tradiţia, rânduielile moştenite, că doar cine a mai auzit nuntă fără lăutari şi fără alcool? Aceasta, pentru că „nu ştiau Scriptura“.
De aceea, să nu fim supăraţi pe aceştia, ci mai bine să ne rugăm pentru ei şi să-i chemăm cu multă dragoste la această minunată „petrecere“ la care invitat de onoare este Duhul lui Dumnezeu, în mâinile Căruia încredinţăm viaţa tinerilor căsătoriţi.
Slăvit să fie Domnul!
Ioan DUCA
