Cu cât ai un dar mai mare, să munceşti mai înfocat – de-orice timp pierdut zadarnic ţie-ţi este mai păcat. (…) Căci, în faţa veşniciei, vei vedea-ngrozit şi mut ce-ai pierdut pe totdeauna, când puteai – şi n-ai făcut! (Traian Dorz, «Cu cât ai un dar», din Cântări Nemuritoare)
Iată, dar, ce versuri minunate au izvorât din Duhul, prin condeiul fratelui Traian Dorz. El însuşi a fost pildă vie şi grăitoare celor scrise spre hrana sufletelor atâtor generaţii. Prin miile de versuri ce au curs din şiroaiele de lacrimi, s-a făcut harfă răsunătoare ce revarsă Har asupra celor ce, cu dragoste, adună în sufletele lor comoară.
Minunate versuri, dar, totodată, şi grele. Acestea îndeamnă la lucrul în ogorul Domnului prin valorificarea talanţilor. Astfel, cu cât darul, talantul, primit este mai mare, cu atât se cere mai mult. Însă, totodată, se prezintă şi consecinţa îngropării lui – răspunsul cel greu la Judecata de Apoi, căci scris este: „Cine ştie să facă ce e bine, şi nu face, păcat are” (Iacov 4, 17).
Cititorule, nu te uita la slăbiciunea şi neputinţa ce ţi se pare că le ai, căci a te considera nevrednic în a intra în lucrul Domnului, a gândi că tu nu poţi face o lucrare suficient de bună şi atunci mai bine nu o mai faci, adică a nu folosi talantul primit de Sus, nu este nicidecum gândul cel smerit, ci este înşelătoria vrăjmaşului ca să nu lucrezi nimic în ogorul Domnului.
Stăpânul talanţilor noştri nu priveşte cum priveşte omul numai către rezultat, numai către ce s-a înfăptuit, ci, pentru El ,mai de preţ este jertfirea noastră în lucrul Său, efortul şi sudoarea noastră, adică să vadă Domnul că ne străduim să facem ceva, atât cât putem. Noi, din fire, privim către standardele societăţii, către frumosul plăcut ochiului şi care încântă auzul, însă Dumnezeu nu la acestea caută, ci la inima noastră. Şi, dacă va găsi inima caldă şi curată, Se va îndura şi va spori lucrul robului Său.
Aşadar, tu lucrează cu dragoste pentru Dumnezeu, chiar dacă rodul muncii tale, pus în comparaţie cu lucrarea altuia, nu pare atât de bine şlefuit. Domnul te va ajuta, că muncindu-ţi singurul talant, El îţi va mai da, „…căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua” (Matei 25, 29). Deci nu-ţi îngropa talantul tău pe care-l vezi ciobit, ci pune-l în slujba Domnului cu toată dragostea ta, în nădejdea înmulţirii sale prin mila Lui, ca şi ţie şi nouă tuturor să ne poată spune mai apoi: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 23). Amin!
Slăvit să fie Domnul!
Cezar CONSTĂNDOIU
