Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Nu uita, ci adu-ţi aminte!

Nu uita, ci adu-ţi aminte!

Nu uita, ci adu-ţi aminte!

1. Când Domnul Dumnezeu a găsit potrivit ca El să vorbească oamenilor ceva cu totul deosebit, atunci totdeauna a vorbit la răscruci de întâmplări mari. Unor aleşi ai Lui mari. Şi într-un fel mare…
Cum a vorbit lui Moise, lui Ilie, lui Daniel, lui Zaharia, Sfintei Fecioare Maria, Sfântului Pavel, Sfântului Ioan!…
Aşa au fost adevăratele apariţii şi vorbiri ale lui Dumnezeu.

2. Dar când o stârpitură îngâmfată pretinde că lui i a vorbit Dumnezeu şi i-a poruncit să-şi dea jos de pe perete un tablou şi să-l pună sub pat, iar în locul acestuia să pună pe perete nişte năluciri…
ori alte asemenea „descoperiri neobişnuite”,
– numai nebunia aceluia nu vede că asta este lucrarea unui duh satanic care îşi bate joc şi de Dumnezeu, şi de sufletul orbit de îngâmfare, căzut cu totul în stăpânirea lui…
Dar şi de ideea minciunii…
3. Toţi cei ce aleargă şi ascultă la nişte îngâmfaţi mincinoşi, prefăcuţi în nişte „profeţi nespus de aleşi” – urmând sfaturile lor, vor ajunge ca ei.
Şi Dumnezeu să le facă tuturor celor care conştienţi îi încurajează şi îi sprijină parte de aceeaşi soartă ca acelora, acum şi în vecii vecilor.
Fiindcă prin sprijinul pe care li-l dau ei, îi ajută pe aceştia să facă atâta rău cât n-ar putea să facă niciodată numai ei siguri.

4. Sunt uneori zile când n-am timp să stau niciodată în faţa soarelui care a mers peste tot cerul în ziua aceea, de la răsărit până la apus, – fără ca eu să-mi fi făcut timp să mă opresc o clipă, să-mi ridic ochii spre el cu dragoste şi recunoştinţă, mulţumind lui Dumnezeu că mi l-a dat.
Numai seara, după ce soarele-a apus, când vine noap¬¬tea – îmi aduc aminte că eu nu mi-am ridicat nici o privire spre faţa soarelui, câtă vreme o aveam lângă mine.
Nu m-am oprit nici o clipă să mă gândesc la el.
O, câţi fac acelaşi păcat faţă de Dumnezeu!

5. Nu ştiu cum, dar un simţământ de ruşine şi de teamă îmi umple inima mea nerecunoscătoare. Cum am putut eu să nu fac nici atâta pentru marea binefacere a soarelui faţă de mine?
Dar dacă mâine n-o să mai răsară, căci nu merit? Ce mă voi face eu atunci?
O, ce bine este că Dumnezeu este încă bun şi cu cei nerecunoscători, şi cu cei răi, după cum este scris (Lc 6, 35).
Dar ce vor face ei în clipa când nu va mai fi?
6. Va veni o seară din care, peste cei nemulţumitori şi răi, soarele binefăcător nu va mai răsări şi ploaia binefăcătoare nu va mai cădea.
Pentru aceştia va veni atunci nu lumina, ci întunericul. Şi va cădea peste ei nu ploaia de apă, ci cea de foc.

7. Vine o zi când bunul părinte, iubitorul frate, dragul prieten pleacă…
La ţărmul unei mări îl aşteaptă o corabie pregătită să-l ia de la noi şi în curând n-o să-i mai vedem niciodată faţa.
Anii lui petrecuţi printre noi au trecut.
Pentru el, poate zilele şi nopţile petrecute cu noi au fost nu zile şi nopţi de somn sau de petrecere, – ci zile de jertfe şi de osteneli,
cu lacrimi pentru fiecare şi lângă fiecare dintre noi.
Pentru ei n-au fost zile de sărbători şi de odihnă, ci toate au fost numai zile lucrătoare, ostenitoare, chinuitoare, în care au umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu, – bunul cel mai rar şi cel mai scump,
dar despre care sunt tot mai puţini cei care ne mai vorbesc acum.
O, dacă am şti să-i preţuim până încă îi mai putem avea!

8. O, sfântă faţă de părinte şi frate, scăldată în lacrimi, uscată de vânturi, lovită de palme, scuipată de netrebnici, urâtă de cei pe care i-ai miluit, sărutată de iude, îmbrăţişată de prefăcătorie,
– cât de puţini sunt cei care te cuprind cu recunoştinţă!
Cât de puţine sunt buzele curate care îţi sărută lacrimile!
Mâinile moi care îţi şterg sudoarea!
Buzele recunoscătoare care îţi răcoresc ascunsa ta arşiţă şi-ţi alină ascunsele tale usturimi!
Cât de puţine sunt acestea, câtă vreme tu eşti lângă ele şi eşti lângă ei!
Şi cât de mulţi ochi se uită după soare numai când el a apus!
După părinţi, numai când ei au murit.
După binefăcătorul lor, numai după ce s-a dus.
După faţa sfântă, numai după ce ea pleacă pentru totdeauna.

9. O, suflete drag, tu nu face răul, ci binele.
Tu nu uita, ci adu-ţi aminte.
Tu nu-ţi lăsa, ci fă-ţi datoria de fiecare dată faţă de cel care îţi dă lumina pentru trupul tău
şi faţă de cel ce ţi-o dă pentru sufletul tău.

cap. 6. VORBIRILE LUI DUMNEZEU

Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

 

error

Author: Editor

Comentarii

  1. Doamne ajută!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!