Fraţilor dragi, ce sunt sufletele pe care Domnul le aduce în adunările noastre? Sunt mărgăritare şi bogăţii de mare preţ. Dacă un suflet în faţa Domnului e mai de preţ decât toată lumea, eu vă întreb, fraţilor: Cât valorează adunarea aceasta cu atâtea suflete? Dacă un suflet e mai de preţ decât toată lumea, atunci cât valorează sutele de suflete care se găsesc aici, în faţa Domnului? Şi tu, fratele meu care n-ai pe Hristos în tine, dar fie de ochii lumii, fie din slavă deşartă te ridici să vorbeşti fraţilor fără simţ de răspundere, vei răspunde în faţa lui Dumnezeu de învăţătura pe care o dai… Nu te sinchiseşti că n-ai o învăţătură sănătoasă sau n-ai pe Hristos în tine. Sau nu Duhul lui Dumnezeu vorbeşte în tine, ci vorbeşti că aşa ai citit…
Pe mine m-au durut unele vorbiri de aseară ale fraţilor… Să ştiţi că m-au durut, pentru că fraţii nu citesc cât trebuie din Cuvântul lui Dumnezeu; fraţii nu se hrănesc din plin din Cuvântul lui Dumnezeu. Ţineţi minte: „Cine va bea din apa aceasta, din el vor curge râuri de Apă Vie”. Mai multă bogăţie, fraţilor. Mai multă bogăţie în cuvânt. Mai multă bogăţie duhovnicească se cere, că nu suntem de ieri în această Lucrare. Au trecut poate pentru unii zeci de ani de când suntem în Lucrare – şi să nu ne batem cu pumnii în piept că „eu sunt cineva, că am atâta vechime în Lucrare”. Asta nu contează în faţa Domnului, fraţilor. Contează cât ai din Dumnezeu în tine. Cât ai golit din tine, atâta ai făcut loc şi ai primit din Dumnezeu. Dacă n-ai golit din tine, din firea ta pământească, din mânia ta, din ambiţia ta, din răutatea ta – n-ai primit din Hristos nimica. Şi-n zadar apari în adunare şi mărturiseşti Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că te convingi singur că aceasta n-are nici o putere. Nu poţi să creşti suflete. Nu poţi ţine aprins un foc. Nu poţi vedea rodul ostenelilor tale, nu poţi vedea mâine sufletele pe care Dumnezeu ţi le-a dat în Lucrare, cum aţi auzit citindu-se: „Nimeni nu vine la Mine dacă nu-l atrage Tatăl”.
Sunteţi convinşi toţi că aceste suflete sunt chemate de Tatăl? Sunteţi convinşi că sufletele din adunările frăţiilor voastre au primit chemarea din partea Domnului? Atunci ce ţi se cere? Să porţi de grijă acelei adunări să fie hrănită la timp. Cuvântul lui Dumnezeu să fie din belşug propovăduit. Fraţii să vină la adunare fără întrerupere, că avem cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune: „Să nu părăsim adunarea, cum au unii obicei”. Nu vă leneviţi când e vorba de adunare; acolo Îl întâlniţi pe Dumnezeu, acolo Îl întâlnim pe Hristos.
Toţi citim Biblia acasă, dar niciodată n-o înţelegem ca în adunare.
Toţi ne rugăm şi acasă, dar niciodată nu-i rugăciunea aşa de puternică cum la adunare. În adunare se petrece lucrarea de creştere duhovnicească. Dacă au întrebat iudeii odinioară: „Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”, Mântuitorul le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este să credeţi în Acela pe care L-a trimis El!” Unde auzim noi Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu în adunare? Unde se lucrează credinţa noastră, dacă nu în adunare?
Din gura vorbitorului şi până la inima ta, primitoare sau străină de Dumnezeu, se poate petrece o lucrare sau nu se mai petrece nimic; depinde cum e starea ta: potrivită sau nepotrivită de a primi Cuvântul lui Dumnezeu.
I-am făcut mereu atenţi pe unii tineri, că nu-i permis în adunare, fraţilor, ca unii să vorbească prin puterea Duhului Sfânt şi alţii să râdă, să glumească, să bea apă, să doarmă, să se mişte dintr-o parte în alta. Nu e permis în adunarea lui Dumnezeu. Fratele care vorbeşte trebuie sprijinit în rugăciune, ca Duhul lui Dumnezeu să poată lucra prin el. El va trebui să fie sprijinit pe braţe de rugăciune, să poată vesti Cuvântul lui Dumnezeu cum trebuie.
Ştiţi de ce nu avem fraţi lucrători cum trebuie? Spune Sfântul Apostol Pavel: „Rugaţi-vă pentru mine, ca să pot vesti Cuvântul Domnului cum trebuie”. Noi ştim să judecăm pe fraţii lucrători că nu vorbesc aşa şi aşa… Dar de câte ori am îngenuncheat să ne rugăm Domnului pentru ei? Ei sunt îngerii Bisericii, prin care Dumnezeu vorbeşte; dar dacă noi nu-i sprijinim cu rugăciunile noastre, atunci e normal… că de multe ori fraţii sunt obosiţi, sunt poate indispuşi, sunt plictisiţi să apară în adunare; cum a zis Filip: „Ce să dăm mulţimii acesteia? N-avem de unde da gloatelor.”
Nu veţi avea niciodată, fraţilor, dacă nu veţi primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Vor pleca sufletele flămânde din adunare – şi să nu vă miraţi când unii vă vor părăsi. Nu te mira că vei răspunde odată în faţa lui Dumnezeu pentru că nu le-ai dat hrană la vreme, nu te-ai îngrijit de creşterea lor şi te-au părăsit şi au plecat în alte părţi, în alte bisericuţe, unde nu-şi găsesc odihna. Dar să nu uite nimeni dintre acei care aţi fost chemaţi în această Lucrare – că [aceasta] a fost hotărârea lui Dumnezeu. Dacă era nevoie de voi [în altă parte], acolo vă chema Dumnezeu, nu aici. Dar v-a adus aici, în Lucrarea aceasta, v-a dat în grija unora, ca să vă poarte de grijă până vă veţi însănătoşi.
Fraţilor lucrători, priviţi duhovniceşte peste adunările pe care le aveţi, la sănătatea duhovnicească a fraţilor şi surorilor noastre. Priviţi duhovniceşte la felul cum ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, la felul cum se dezvoltă în Cuvântul lui Dumnezeu – şi atunci să simţiţi bucuria. Căci tu, tată şi mamă, dacă v-a dat Dumnezeu copii, mereu vă uitaţi la ei cum se dezvoltă, cum cresc, dacă se îngraşă sau slăbesc – şi atunci vă creşte inima de bucurie. Apoi noi, duhovniceşte, trebuie să facem tot aşa: să facem această cercetare a adunărilor. Că noi venim la adunare şi spunem o predică – apoi, dacă fraţii au primit-o, e bine, dacă nu, iar e bine… Fraţilor dragi, nu merge aşa. Puneţi-vă pe inimă Lucrarea lui Dumnezeu, că veţi răspunde pentru ea.
Dacă Dumnezeu v-a chemat în această Lucrare, puneţi-v-o pe inimă şi luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Întăresc cuvântul acesta, fraţilor! E timpul de vară, e timpul destul de greu: nopţile sunt aşa de scurte şi noi de multe ori suntem aşa de obosiţi; dar, cu toate acestea, să nu părăsim adunarea, căci pierdem nespus de mult. Azi pierzi o adunare, mâine pierzi altă adunare, poimâine pierzi dragostea şi de citire, şi de auzire a Cuvântul lui Dumnezeu… Şi nu te mira atunci, frate, când fraţii tăi te vor înconjura şi învinui pe tine, frate lucrător, că nu ţi-ai făcut datoria cum trebuie.
Am o nespus de mare durere când întâlnesc câte un frate căruia îi sunt o povară atunci când trec prin faţa lui.
E un frate, prin părţile noastre, pe care ani de zile m-am luptat să-l pot aduce la Dumnezeu. Şi îmi spunea odată: „Frate, să ştii, eu când trec prin satul frăţiei tale parcă mi se întunecă ochii. Şi am rugat pe Dumnezeu să ia din faţa mea casa aceasta în care locuieşti, că nu o mai pot vedea…” Omul acesta simte o mustrare întotdeauna când trece prin satul nostru, dar nu s-a oprit niciodată, ca să stea de vorbă cu noi din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar totuşi era o povară pentru el, căci casa aceea era o mustrare pentru felul lui vinovat de viaţă, totdeauna [amintindu-i] de câte ori l-am cercetat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi noi nu vom da înapoi. Vom stărui nespus de mult, aşa cum a stăruit Dumnezeul şi Mântuitorul nostru pentru trezirea şi pentru mântuirea sufletelor noastre.
5. PÂINEA LUI DUMNEZEU
Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
