Un erou al lui „nu mă tem!“: Psalmistul David
În Vechiul Testament, David a atins o culme a lui „nu mă tem!“. Psalmistul David este un erou al lui „nu mă tem!“.
Prin toată Psaltirea trece acel minunat răspuns pe care David ştia să-l dea la făgăduinţa lui Dumnezeu: „Nu te teme, căci Eu cu tine sunt!“. Trece acel minunat „nu mă tem!“. Trece cel mai minunat răspuns pe care vreun muritor l-a dat cândva la făgăduinţa lui Dumnezeu: „Nu te teme!“.
„Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă mie nişte oameni?“ (Ps. 56, 11). „Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este mântuirea mea, de cine mă voi înfricoşa?“ (Ps. 27, 1).
„Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar un război de s ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi“ (Ps. 27, 3).
„Domnul este sprijinitorul nostru, de aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor!“ (Ps. 46, 1-3).
„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem!“ (Ps. 23, 4).
Iată cel mai mi¬nunat răspuns pe care l-a dat vreun muritor la făgăduinţa lui Dumnezeu „nu te teme, căci Eu cu tine sunt!“… Te înfioară, te cutremură parcă acest minunat răspuns al lui David. Te cutremură parcă acest „nu mă tem!“ al lui.
Şi, băgaţi de seamă! În acest „nu mă tem!“ al lui David, este o gradaţie, este o scară. Mă încred în Domnul – zise David – şi nu mă tem de om… nu mă tem de o mie de oameni… nu mă tem de un război întreg… nu mă tem chiar de s-ar zgudui pământul… nu mă tem nici de moarte, de valea umbrei morţii!
Vedeţi, acest „nu mă tem!“ e ca un termometru. El se tot ridică, tot creşte, până ajunge la gradul cel mai înalt, la punctul cel mai înalt, unde moare şi frica de moarte.
Termometrul cu care ne măsurăm căldura are gradul 42 drept cel mai înalt grad. La gradul acesta, moare omul. Termometrul lui „nu mă tem!“ are şi el un grad la care moare frica. Iar gradul cel mai înalt e acela la care moare şi frica de moarte. Până la acest „grad“ trebuie să ajungă şi încrederea noastră în Dumnezeu: curajul nostru şi pieirea fricii din noi.
Dragă cititorule! Eu te rog, măsoară-te cu ter-mometrul lui „nu te teme!“, ca să vezi câte grade ai de „nu mă tem!“. La câte grade a ajuns acest „nu mă tem!“ al tău. Şi de ai o temperatură „scă-zută“, vezi să creşti mereu în credinţă şi încredere în Domnul, până se va ridica şi „termo¬metrul“ tău la gradul unde moare îndată frica.
Şi acum, să ne întoarcem la lecţia noastră. Precum am arătat, Vechiul Testament are frumoase pilde de curaj şi de încredere în Domnul. Dar totuşi frica are încă rădăcini puternice în Vechiul Testament. Însuşi Moise, se pare că pentru şovăielile şi îndoielile lui n-a putut intra în Canaan. Sau pilda proorocului Ilie, care nu s-a temut în faţa împăratului Ahab şi nu s-a temut de preoţii lui Baal – dar pe urmă a fugit de frica unei femei (Izabela) şi tremura de frica morţii sub ienupăr.
Apoi, o pildă e chiar şi Psalmistul David. Proorocul David a atins o culme a lui „nu mă tem“. Dar psalmistul a atins-o parcă mai mult cu vorba decât cu fapta. Căci îl vedem de-atâtea şi atâtea ori tremurând de frică. Spunea că nu se teme de nimic, nici de oameni, nici de moarte şi iată, în Psalmul 55, îl vedem tremurând de frica oamenilor. „Rătăcesc încoace şi încolo şi mă frământ. Îmi tremură inima în mine şi mă cuprinde spaima morţii. Mă apucă frica şi groaza, căci mă urmăresc vrăjmaşii“ (Ps. 55, 1-8).
În lupta cu Saul, Domnul îl asigurase pe David de atâtea ori că este cu el şi îl scapă de furia vrăjmaşului şi totuşi într-un moment, într-o clipă de credinţă slabă, şi-a zis în sine: „Şi totuşi într-o zi voi pieri ucis de mâna lui Saul“ (I Sam. 27, 1).
Adică, precum se vede, nici termometrul lui „nu mă tem!“ al lui David nu era bun. El arăta mai mult boala decât sănătatea. În Psalmul 23, „termometrul“ lui David arăta «42 de grade», arăta moartea completă a fricii. Iar în Psalmul 55, iată-l, coboară sub «35 de grade», la punctul unde „murise“„nu mă tem!“.
Cea mai primejdioasă boală e când termometrul face salturi. Când eram greu bolnav, la Davos, în Elveţia, aşa sărea şi termometrul meu. Dimineaţa aveam 36 de grade, iar seara 40. Şi dimineaţa iar 36.
Aşa e şi boala fricii şi neîncrederii în Domnul. Ea face salturi. Acum se încrede omul cu pu¬tere în Dumnezeu, acum îl vezi tremurând de frică.
Aşa era „termometrul“ lui „nu mă tem“ şi în Vechiul Testament. Şi vom arăta că aşa era – până la un loc – şi în Noul Testament. Frica nu murise nici în Noul Testament. Dar este în Biblie un hotar mare, la care frica a murit cu totul. Pe acest hotar îl vom arăta mai târziu.
Părintele Iosif Trifa din “FRICOŞII de la Apocalipsa 21, 8”
Ediţia a IV, Editiura Oastea Domnului, Sibiu, 2006
