Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home NUMAI FERICIREA ȘI ÎNDURAREA

NUMAI FERICIREA ȘI ÎNDURAREA

NUMAI FERICIREA ȘI ÎNDURAREA

Ce fericită a fost viața mea cât am vegheat, ascultând la tăcerile Tale.

Nopțile mele au fost pline de lumină și toate hotarele mele au fost pline de armonii cerești.

Șoaptele Tale erau sunetele cele mai dulci și cântările cele mai fericite pentru urechile mele, presimțirile Tale minunate erau îndrumări pline de limpezime pentru mintea mea  și visul meu cel mai înalt se prefăcuse in Taborul stralucit sub picioarele mele.

Trăind acolo, ar trebui să nu mai pot muri niciodată.

Cântând așa, ar trebui să nu mai pot plânge niciodată.

Umblând sprijinit așa, de umărul Tău, să nu mai pot cădea niciodată.

Și, dobândind în așa măsură încrederea Ta, să nu mai pot face nimic pe lumea asta prin care să-ți trădez vreodată iubirea.

Nimeni, poate, n-a mai văzut din partea Ta ceea ce am văzut eu.

Nimănui, poate, nu i-ai mai spus cuvintele de iubire pe care mi le-ai spus mie.

Față de nicio un suflet, poate, n-ai mai fost cum ai fost față de mine.

Nimănui, poate, nu i-ai mai fost ceea ce mi-ai fost mie și nimănui, poate, nu Ți-a fost Ție ceea ce mi se părea ca-Ti sunt eu.

Cui i-ai mai fost un Pastor atât de bun și pe cine l-ai făcut Tu să nu ducă lipsă chiar de nimic, așa cum m-ai făcut pe mine?

Pe cine ai mai purtat Tu la pășuni atât de verzi și la ape atât de odihnitoare?

Al cui suflet l-ai mai putut înviora Tu cu atâtea binecuvântări cerești și pe cine și mai povățuit Tu cu atâta blândețe și răbdare pe căile dreptelor Tale învățături?

Cu cine oare să mai fi fost Tu atât de apropiat și de întăritor prin toate văile umbrei morții, prin care am umblat eu, precum ai fost cu mine?

Și pe cine ai mângâiat Tu oare cum m-ai mângâiat pe mine, cu toiagul sprijinului Tău puternic și cu mustrările nuielei Tale iubitoare?

Cui i-ai mai întins Tu vreodată o masă atât de plină de mulțumiri și de izbânzi în fața potrivnicilor săi?

Peste al cui cap ai mai turnat Tu atâta undelemn de binecuvântări și de inspirații divine?

Paharul cui a mai fost atât de plin că al meu?

Atunci de ce n-am putut rămâne tot așa, veșnic?

Da,numai fericirea și îndurarea m-au însoțit în toate zilele vieții mele, in toate stările prin care mi-ai trecut și în toate locurile prin care m-ai purtat. O,  cât de nemărginit de bun ai fost cu mine!!..

Că și cum Tu nu m-ai fi avut pe mine singur în grija și dragostea Ta!

O, în ce lumină îmi porunceau toate acestea să trăiesc și să mor!

O, dacă moartea strălucită m-ar fi încununat in clipa acelei supreme viețuiri, in marea clipă a îmbrățișării Tale dinainte de ispita mea!

…..Dar a trebuit să mai trăiesc, să mă mai prăbușesc și să mă ard, că sa-Ti fiu martor și mai adevărat.

( „Din prietenul tinereții mele”, de fr. Traian Dorz )

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *