Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Numai o condiţie pune harul lui Dumnezeu aceluia căruia vrea să i se dăruiască.

Numai o condiţie pune harul lui Dumnezeu aceluia căruia vrea să i se dăruiască.

Numai o condiţie pune harul lui Dumnezeu aceluia căruia vrea să i se dăruiască.

Dumnezeu este îndurător (Ps 103, 8). Îndurarea este un aspect deosebit al dragostei lui Dumnezeu. Ea este, de fapt, tocmai caracteristica acestei dragoste, care o deosebeşte de dragostea omenească.

Dragostea omenească, privită mai aproape, este în majoritatea cazurilor simpatie, adică tendinţa naturală spre ceea ce este vrednic de iubire şi preţuire. Adesea, cel mai adânc motiv al ei este o iubire de sine, ascunsă.

Dragostea dumnezeiască este însă, har, adică favoare şi afecţiune pentru cel mic, nevrednic, dispreţuit şi nedemn de dragoste, pentru cel sortit pierzării (Lc 19, 10; I Cor 1, 27-28), aşadar pentru toţi, fără excepţie (Tit 2, 11).

Numai o condiţie pune harul lui Dumnezeu aceluia căruia vrea să i se dăruiască. Aceasta este o stare sufletească plină de regrete şi gata de pocăinţă. Aceasta dă celui fără valoare în ochii lui Dumnezeu, cea mai mare valoare.

De aceea, dragostea divină începe acolo unde încetează dragostea umană. Exemple deosebit de convingătoare asupra a ceea ce este harul le avem, între altele, şi în alegerea poporului israelit şi a multor altor oameni (Deut 7, 6-7; Ier 31, 3). Iacov, David. Petru, Zaheu, femeia păcătoasă (Luca 7, 39), tu şi eu! Şi dacă n-aş şti ce este harul, aş fi eu însumi o dovadă vie şi un exemplu în această privinţă (Ps 51, 17; 1 Ptr 5, 5).

Tocmai omul care în căinţa sa apare vrednic de dispreţ în ochii celui trufaş şi arogant, se face vrednic de mila lui Dumnezeu, deoarece, Dumnezeu este milos, ceea ce înseamnă că dragostea Lui este atrasă tocmai de nevoia omului (Ps 50, 15).

Aceasta însă, aproape că ar putea trezi impresia că şi Dumnezeu S-ar putea lăsa determinat de a fi indulgent faţă de păcat. Aceasta însă nu este aşa. Din contră, tocmai în astfel de cazuri, El arată că, Dumnezeu este drept. Pentru fiecare păcat, Dumnezeu cere ispăşire, adică satisfacţie prin pedeapsă. Dar la Golgota, dreptatea şi sfinţenia Sa au obţinut satisfacţie totală, când Fiul Său a ispăşit pentru fiecare păcat al lumii (In 1, 29).

De aceea, Dumnezeu procedează absolut drept când iartă, fără pedeapsă, greşeala păcătosului care se pocăieşte. Pentru că acest păcat, pe care îl iartă, a fost deja pedepsit în Fiul Său (In 3, 16-18; I In 1, 8-9).

Dumnezeu procedează tot atât de drept când omul, care respinge pocăinţa şi astfel refuză harul lui Iisus Hristos, este dat pierzării (Evr 10, 26-31). Ambele, şi mântuirea şi osânda veşnică, arată dreptatea lui Dumnezeu.

Gânduri creştine / Ioan Marini – Sibiu: Oastea Domnului, 2005

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!