O, Adevăr, ce greu eşti astăzi
pentru atât de multe frunți,
că mulți nu pot să te ridice
nici pân’ la perii cei cărunţi
şi pier prin mlaştina minciunii
întunecaţi şi răzvrătiţi,
ei, care-ar fi putut prin Tine
să fie-atât de fericiţi…
O, Dragoste, – şi tu, ce grea eşti,
că multe inimi – până mor,
nu izbutesc să te ridice
nici pân’ la jumătatea lor
şi pier în viermăria urii
şi-n cel mai fioros gheţar,
ei, care-ar fi putut prin tine
să guste-al cerului nectar.
O, Adevăr, oriunde te-aflu
îmi eşti ca soarele cel drag,
mereu spre tine-ntorc privirea
ca după cel mai dulce steag;
de tine mi-am legat viaţa
pe veci de-aici şi până-n cer,
învăţătura ta s-o caut
şi-nţelepciunea ta s-o cer…
O, Dragoste, oricând mă afli
îmi vindeci câte-o rană grea
şi-n cea mai dulce-mbrăţişare
cuprinzi însingurarea mea;
tu te-ai legat de-a mea viaţă
pe veci de-aici şi până-n cer,
înlăcrimarea mea să-ți dărui
şi sărutarea ta s-o cer…
TRAIAN DORZ
