„Aşa zice Domnul: «Iată, iuţimea Mea şi mânia Mea se varsă peste tot locul acesta, şi peste oameni, şi peste dobitoace, şi peste roadele pământului… Că va fi cerul deasupra capului tău, de aramă şi pământul de sub tine, de fier»“ (Ier. 7, 20; Deut. 28, 23).
În anii din urmă, secete grozave au fost pe la noi şi prin alte ţări. În Basarabia, seceta a stăruit trei ani de-a rândul.
Seceta este şi ea certarea şi mustrarea cerului de sus. Biblia ne spune clar acest lucru. Ascultaţi cuvântul Domnului:
„Aşa zice Domnul: Ochii mei privesc asupra pământului vostru de la începutul anului, până la sfârşitul anului. De veţi asculta toate poruncile care poruncesc Eu vouă, de veţi iubi pe Domnul Dumnezeu vostru şi veţi sluji Lui din toată inima şi din tot sufletul vostru, Eu voi da pământului vostru ploaie timpurie şi ploaie târzie şi veţi strânge grâul şi vinul vostru şi voi da iarbă în ţarinile voastre pentru vite“… „Dar de vă veţi abate, cu mânie se va aprinde Domnul asupra voastră şi va închide cerul, ca să nu fie ploaie şi pământul să nu-şi dea roada sa“… (Deut. 11, 12-17). „De veţi asculta cu luare-aminte glasul Dumnezeului vostru, ca să păziţi şi să faceţi toate poruncile care vă poruncesc eu vouă astăzi, va deschide Domnul vistieria Sa cea bună, cerul să dea ploaie pământului tău în vremea sa“… „Iar de nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru şi nu veţi păzi poruncile Lui, Domnul va trimite peste tine blestem, lipsă şi ameninţări. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă şi pământul care este sub tine, de fier şi va face Domnul praf şi pulbere ploaia pământului vostru“ (Deut. 28).
„Aşa zice Domnul: «Iată, iuţimea Mea şi mânia Mea se varsă peste tot locul acesta: şi peste oameni, şi peste dobitoace, şi peste roadele pământului… Că va fi cerul deasupra capului tău, de aramă şi pământul de sub tine, de fier»“ (Ier. 7, 20; Deut. 28, 23).
„Căci iată, Domnul vine cu foc şi carele Lui sunt ca un vârtej; îşi prefac mânia într-un jăratic şi ameninţările în flăcări de foc“ (Isaia 66, 15).
Iată, ne-a ajuns şi pedeapsa aceasta. În câteva veri de‑a rândul, Domnul a făcut aramă cerul deasupra capului nostru şi fier a făcut pământul de sub picioarele noastre.
Iată, a venit şi „focul Domnului“, care „face praf şi pulbere ploaia pământului nostru“. Seceta este şi ea certarea Domnului şi graiul Domnului: „Semănat-aţi grâu (şi porumb), dar veţi secera spini. Ostenit-aţi, dar nici un folos nu veţi avea“ (Ier. 12, 13).
Seceta este porunca Domnului ca „nici roua, nici ploaia să nu cadă pe noi“ (II Sam. 1, 21). „Veţi merge la fântână şi nu veţi găsi apă“ (Ier. 14, 3). „Cum gem vitele! Rătăcesc cirezile de boi, căci nu mai au păşune. Chiar şi turmele de oi sufăr. Focul a mâncat păşunile, apele au secat“ (Ioil 1, 18-20).
Seceta vorbeşte. Prin secetă vorbeşte Domnul cu noi. Seceta ne spune şi ne aduce aminte că deasupra capului nostru stă cerul şi Domnul Care ne vede şi nu mai poate răbda păcatele noastre.
Contra secetei numai o singură cale de scăpare avem, o scăpare avem, pe care ne-o arată şi ne-o spune tot Biblia: Aşa zice Domnul: De voi închide cerul şi nu va fi ploaie şi de voi trimite moarte în poporul Meu şi de se va smeri poporul Meu, şi se vor ruga, şi se vor întoarce din căile lor cele rele, Eu îi voi auzi din cer, milostiv voi fi păcatelor lor şi voi vindeca pământul lor.
Unii astronomi spun că ar fi să avem „o perioadă de ani secetoşi, care va culmina între anii 1930 şi 1935“.
Faţă de această eventuală primejdie, se află unii care spun: Să facem în ţară irigaţii… să irigăm apa râurilor peste ogoarele uscate de secetă…
Alţii, iarăşi, zic: Să ne apărăm de secetă cu arături adânci… să arăm cât mai adânc…
Noi însă zicem: contra secetei şi a celorlalte urgii n‑avem decât o singură apărare: să descuiem iertarea şi binecuvântarea cerului de sus.
Biblia ne spune că pe vremea lui Ilie proorocul a fost secetă mare. N-a plouat trei ani. Dumnezeu încuiase ploaia cerului pentru păcatele păgânilor. „Pe viaţa Mea, zice Domnul, în anii aceştia nu va fi nici ploaie, nici rouă, decât după cuvântul Meu“ (I Regi 17, 1). Proorocul Ilie a descuiat ploaia cerului cu rugăciunea. S-a rugat şi a plouat.
Şi noi am încuiat ploaia şi binecuvântarea cerului de sus cu fărădelegile şi păgânătăţile noastre. Să le descuiem cu căinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Oh, ce nemernic este omul, acest vierme neputincios! El umblă să scape de mustrarea Domnului cu „irigaţii“ şi „arături adânci“. Copilaşul meu, când era mic, tot umbla să mă împiedice cu un pai. Aşa sunt şi cei cu sfatul irigaţiilor.
Urgiile ne strigă să ne împăcăm degrab cu Tatăl Ceresc. Să descuiem mila şi iertarea cerului de sus.
Mai zilele trecute, copilaşul meu, ieşind din casă, a încuiat uşa pe dinafară. Mai târziu, vrând să intre, striga la mine:
– Tată, descuie uşa!
– Fiule, i-am răspuns eu, uşa e încuiată de tine pe dinafară. Dinlăuntru uşa e descuiată. Descue-o şi intră!
Bunătatea şi binecuvântarea cerului de sus este încuiată numai dintr-o parte: din partea dinspre noi. Din partea lui Dumnezeu este totdeauna descuiată. Dumnezeu e Atotbun şi iertător.
Noi, cu fărădelegile noastre, am încuiat pe dinafară uşa bunătăţii lui Dumnezeu. Cheia este în mâna noastră, iar această cheie este căinţa şi întoarcerea la Dumnezeu. Până nu vom folosi această „cheie“, de urgii şi de bătăi nu vom scăpa.
Numai cu cheia aceasta vom putea descuia şi cerul.
Trăim vremuri biblice / preot Iosif Trifa. – Ed. a 3-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2000
