O chemare divină: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni!” Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit. Părintele Iosif Trifa a mai spus: „Cine L-a aflat pe Domnul să se facă un vestitor al Lui”. Şi aceasta numai prin devenire. Dar cum putem deveni?
Pocăinţa sinceră se dovedeşte atunci când cel pocăit caută pocăinţa altora, când devenim pescari de oameni, urmându-L cu sinceritate pe Domnul Slavei şi prin Harul Său devenim copii ai neprihănirii, folositori ai Împărăţiei Sale. Dorinţa de a-L urma pe Domnul Iisus şi de a fi folositori în slujba vestirii Sale, calea prin care dobândim această sfântă atingere este de a ne lăsa pe noi înşine prinşi cu desăvârşire în marea operă a mântuirii. Când Domnul Iisus ne atrage şi suntem prinşi în mrejele Sale divine, prin Harul Lui, devenim puternici de a atrage şi pe alţii. Ce să facem?
– Să ascultăm, împlinind voia Domnului Iisus, şi anume: „Urmează-Mă!”
– Să fim dăruiţi în deplinătate Lui, ca să putem împlini voia Lui, care este sfinţirea noastră. Numai părăsind pe alţii Îi vom putea urma (cf. Mt 6, 24). Ca năzuinţa Lui să devină şi a noastră trebuie să-i aparţinem numai Lui.
– Numai rămânând la El şi în El primim Duhul Său în noi. Părtăşia intimă cu El ne ţine strâns lipiţi de El, având deplina părtăşie cu El, în El şi pentru El.
– Să ascultăm, să învăţăm de la El în smerenie adâncă (cf. Mt 28, 20; 11, 29; I Tes 2, 7), să fim blânzi cu cei săraci, nenorociţi, orfani, văduve, copii.
– Să avem încredere deplină în El, să credem şi să împlinim învăţătura cea dreaptă şi adevărată. Încrederea deplină în Domnul Iisus este o putere care şi în alţii naşte credinţă şi câştigă suflete pentru cer.
– Să copiem în noi viaţa Lui, trăind cum a trăit El, spre a dobândi prin Har binecuvântarea Sa. Dumnezeu-Tatăl binecuvântează pe acela care se aseamănă Fiului Său prin ascultare şi împlinire a voii Sale.
– Urmarea Lui ne asigură creşterea noastră duhovniceas-că pentru a câştiga suflete pentru Împărăţia Slavei Domnului Iisus şi a părtăşiei noastre veşnice în El şi cu El.
– Urmându-I cu deplină convingere, Domnul lucrează – prin Duhul Său – în oameni la convingerea şi pocăinţa lor, folosind şi pilda sinceră a vieţii noastre, dacă e dăruită în acest scop.
– Sincera ucenicie a Domnului Iisus se dovedeşte a fi adevărată când câştigăm suflete pentru Hristos-Domnul, do-vedim că suntem aleşi, şi nu făcuţi singuri, ci pregătiţi de Domnul. Formarea pescarilor de oameni este forma înaltă a creaţiunii divine.
– Câştigarea sufletelor pentru Hristos-Domnul este iscu-sinţă divină, care se dobândeşte la picioarele Crucii Mântuitorului. El ne îndrumă când să vorbim, ce să vorbim, cum să vorbim. Îndemnurile Lui trebuie urmate cu grijă şi sinceritate.
– Destoinicia vestirii Evangheliei se face numai prin Duhul Sfânt câtă vreme trăim şi suntem în lumina Lui călăuzitoare. El dă reuşită în lucrare, în colaborarea Lui, ne face să devenim adevăraţi pescari de oameni în slujba Lui. Asemănare: omul care salvează suflete din mrejele satanei se aseamănă unui mare pescar.
– Pescarul de oameni este dependent de Domnul şi plin de încredere în El; este harnic şi stăruitor; înţelegător, veghetor; se leapădă de sine, osteneşte; este curajos; nu se teme să se avânte în marea agitată şi periculoasă; se bucură de succese; nu se mândreşte, nu se laudă; pune toate izbânzile pe seama Harului Divin, al cărui slujitor este.
Iată, dar, cum putem deveni lucrători împreună cu Dumnezeu, participând la lucrarea Domnului şi împlinind făgăduinţele Lui: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!”. Zice Părintele Iosif Trifa: „Cine L-a primit pe Domnul Iisus în inima sa, în viaţa sa, să se facă un vestitor al Său”. Trebuie să ne rugăm neîncetat, să stăruim în rugăciune (cf. Col 4, 2-3), dar, în timp ce ne rugăm, trebuie să şi lucrăm, şi în timp ce muncim, trebuie să ne şi rugăm.
Un om salvat din adâncul apelor face mai bine să se lupte pentru salvarea altora din vâltoarea pierzării. Dumnezeu primeşte strădania noastră pentru mântuirea altora, ca pe cea mai înaltă comoară pe care I-o poate aduce sufletul mântuit.
Spunea un pescar: dacă vrei să prinzi păstrăvi, trebuie să observi următoarele trei reguli: ia o asemenea poziţie încât să nu fii văzut; a doua: ţine-te şi mai la distanţă; iar a treia este: retrage-te cât poţi de mult. Atunci îţi va reuşi. Iată o foarte bună regulă ca să chemi pe oameni la Hristos Domnul şi numai la El, arătându-le bunătatea caracterului divin al Său şi asemănarea cu Domnul Iisus va conduce la asemănarea cu El, dovedind prin trăire umblarea cu El în neprihănire, sfinţenie şi curăţie divină. Prin claritatea credinţei lucrătoare prin har vei avea putere în vorbire. Drumul cel drept în câştigarea sufletelor este prin a deveni asemeni Domnului tău, Mântuitorul.
Fie de la Domnul să avem mintea trează, viaţa predată deplin slujbei mântuitoare şi salvând pe alţii din groapa pieirii să ne mântuim sufletele noastre ca buni ostaşi ai lui Hristos, îndemnând şi jertfindu-ne pentru Împărăţia Slavei ce va să vie. Amin.
Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011