Privesc uneltele mele şi lucrul meu. Ce nemulţumite îmi par că sunt şi ele de felul cum le-am purtat. Şi ce nemulţumit sunt şi eu de mine şi de lucrul pe care l am făcut… Sub stăpânirea acestui amar simţământ, am scris ceva din strofele de mai jos:
O, dacă-n alte mâini mai bune
Te-ai folosi de harfa mea,
Iisuse, ia-mi-o şi-o dă celui
ce Te-ar slăvi mai mult cu ea.
Şi dac-al Tău Cuvânt, un altul
l-ar şti mărturisi mai drept,
Iisuse, ia-mi-l şi-l dă celui
ce l-ar vesti mai înţelept.
Şi dacă-n alte mâini, solia
Ţi-ar fi-nălţată mai frumos,
Iisuse, ia-mi-o şi-o dă celui
mai harnic şi mai credincios.
Şi dacă sabia, un altul
ţi-ar mânui-o mai viteaz,
Iisuse, ia-mi-o şi-o dă celui
mai vrednic să Ţi-o poarte az’.
Şi dacă-n altă mână, steagul
Ţi-ar fi-nălţat şi mai aprins,
Iisuse, ia-mi-l şi-l dă celui
în stare a-l purta ne-nvins.
Şi dacă slujba mea, un altul
Ţi-ar face-o mai desăvârşit,
Iisuse, ia-mi-o şi-o dă celui
mai veghetor şi mai smerit.
Căci nu-Ţi vreau decât Sfântul Nume
şi Steagul mai strălucitor;
când altul le-ar nălţa mai vrednic,
– Iisuse, n-aştepta să mor…
de Traian Dorz, din ”Istoria unei Jertfe”, vol IV
1 Comment