În multe locuri se vorbește în Sf. Scripturã despre fericirea veșnicã ce-I așteaptã pe cei credincioși în lumea cealaltã.
O, dacã ne-ar putea vorbi cineva din rai, ce lucruri minunate ne-ar spune! Sã-l ascultãm pe Ion, omul cel credincios care a câștigat viața cea veșnicã. Dacã ar putea, Ion acesta astfel ne-ar grãi:
Oameni buni, care trãiți încã pe pãmânt, ascultați cuvântul meu! Fost-am și eu odatã un creștin ca toți creștinii cei mulți din lume. Trãiam în duhul care este în lume…trãiam și eu la rând cu lumea mare: cu modele ei, cu minciunile ei, cu înșelãtoriile și pãcatele ei. Mai dam câteodatã și pe la bisericã (și regulat pe la crâșmã). Mã mai și rugam câteodatã (și suduiam regulat). Trãiam în credința cã mi-am fãcut datoria și fațã de cele sufletești. Într-o zi însã mi-a cãzut în mânã Noul Testament. Am citit în el cele 4 Evanghelii și am rãmas pe gânduri. M-am întrebat: oare e adevãrat ce spune aici? Dacã e adevãrat, atunci eu sunt pierdut… toatã viața mea de creștin e o minciunã mare, cãci viața mea nu se potrivește deloc cu ceea ce spune Iisus Hristos în Evanghelie . Ori Evanghelia este o minciunã ce nu se poate trãi, ori viața mea e o minciunã mare ce nu vrea sã trãiascã cum spune la Evanghelie.
Astfel judecându-mã, am simțit cã se aprinde în mine dorul dupã o viațã nouã, așa cum spune la Evanghelie . Eram aprins pentru cele sufletești și îmi ziceam: N-am sã mai pãcãtuiesc… mã las de pãcate. Însã aprinderea mea n-a ținut mult. Am început, încetul cu încetul, sã mã dau iar la roatã cu lumea… am început iar sã mã rãcesc… am început iar sã mã încãlzesc cu alcoolul și sã mã rãcesc pentru cele sufletești. Îmi ziceam: așa e lumea și viața… Evanghelia nu se poate trãi în toate ponturile ei. Încetul cu încetul mã rãcisem iar aproape cu totul. Între timp sosirã încercãri asupra mea. Nu mã mai slãbeau pagubele și necazurile. O mânã nevãzutã parcã mã izbea mereu. Însã eu îmi vedeam înainte de traiul meu cel pãcãtos. Uitasem aproape cu totul de aprinderea cu Noul Testament. Atunci o boalã grea mã izbi la pat . Aceastã boalã îmi pune din nou Psaltirea și Noul Testament în mânã. Mã simțeam acum în chipul fiului pierdut ajuns la marginea prãpastiei. Nu-mi mai rãmãsese nici o putere decât sã strig disperat: Tatã și Doamne, greșit-am la cer și înaintea Ta, Te rog iartã-mã…
Mi se pãrea cã sunt oaia cea pierdutã cãzutã în cea mai adâncã prãpastie… nu-mi mai rãmãsese nici o putere decât sã strig – ultima mea strigare: Fie-Ți milã de mine Doamne, scapã-mã cãci sunt pierdut!…
Și Domnul m-a auzit… ca pe o oaie bolnavã m-a ridicat în brațele Sale, mi-a legat ranele cele sufletești și m-a tãmãduit. În acele clipe am înțeles cã Iisus este Mântuitorul meu… cã El a venit anume sã scape din pierzare pe cei pierduți. În aceste clipe am înțeles cã hotãrîrea mea sã mã las de pãcate n-ajunge nimic fãrã darul Lui…mântuirea mea e darul Lui, viața mea e darul Lui, și trebuie sã o trãiesc pentru El.
De atunci am început sã trãiesc cu Domnul. Multe ispite și încercãri am mai avut, dar eu m-am ținut mereu de El. În multe chipuri și feluri a încercat satana sã rupã iarã legãtura dintre mine și El, însã eu m-am alipit cu tãrie de El, am trãit cu El, am biruit ispitele cu El, am murit cu El și El mi-a dat acum o fericire veșnicã.
Acum numai mi se vede deplin darul cu care Domnul a lucrat la mântuirea sufletului meu. Ah, acum numai vãd eu cât a lucrat Domnul pânã m-a adus la picioarele Crucii Sale! El îmi pusese Noul Testament în mânã; El mã aprinsese pentru o viațã nouã. M-a chemat mai întîi cu buna, dar nu L-am ascultat. M-a bãtut pe urmã cu încercãri, dar nu L-am priceput. Abia dupã mulți ani de zile am cãzut biruit la picioarele Crucii Sale.
Ah, acum vãd eu cu câtã dragoste și rãbdare a lucrat Domnul pentru mântuirea sufletului meu. Eu Îl respingeam mereu, dar El Se apropia din nou de min e . Eu Îl pãrãseam mereu, dar El venea iar la mine. Domnul putea de atâtea ori sã-mi zicã: Ticãlosule! astfel rãsplãtești tu dragostea Mea și darurile Mele cu care umblu sã te atrag la mântuire? Dar Domnul n-a fãcut acest lucru. El a rãbdat mereu… El m-a împresurat mereu cu dragostea și cu darurile mântuirii pânã ce în sfârșit am cãzut biruit la picioarele Crucii Sale!…
Ah, iubiții mei care trãiți pe pãmânt, luați aminte! Domnul lucreazã mereu sã vã poatã atrage la mântuire . Domnul vã împresoarã neâncetat cu dragostea Lui cea nemãrginitã. Domnul lucreazã neîncetat sã vã biruie și sã vã atragã la picioarele Crucii Sale. El vã cheamã uneori cu glas dulce… alteori cu necazuri , boli și pagube. Nu respingeți chemarea Lui și dragostea Lui!
Și ce v-aș mai putea spune de aici din Împãrãția Luminii? Noi avem aici o viațã și o fericire pe care pãmântul n-o cunoaște și mintea voastrã n-o poate cuprinde. În lume trãiesc oamenii ca puiul în coaja oului. Puiul trãiește, e viu și se mișcã în ou, dar încã nu vede lumea și lumina. Așa e și cu viața voastrã. Voi trãiți încã în coaja lutului. N-aveți decât o înțelegere foarte restrânsã. Abia dupã ce vi se sparge coaja lutului, veți vedea Dumnezeirea și viața în toatã mãrirea și strãlucirea ei.
Ah, de ce fericire, de ce bucurie, de ce dar mare m-a învrednicit Dumnezeu! O clipã mi-a fost viața… o clipã am ascultat de Domnul și El m-a rãsplãtit cu o bucurie și fericire veșnicã! Am însã și aici o întristare sufleteascã. Mã întristez și aici când mã gândesc la cei mulți, care trãiesc în lume o viațã pierdutã…care își cheltuiesc viața în pãcate. Ah, în ce orbie și nebunie sufleteascã trãiesc unii oameni. Mã uit de aici din înãlțimile cerului peste pãmânt și peste oameni. Doamne, ce mãreție mi se vede de aici! Vãd soarele fãcându-și cursul sãu și luna calea sa… vãd nenumãratele stele și planete fãcându-și calea pe care le-a rânduit-o Dumnezeu. Noaptea se perindã cu ziua, ziua cu noaptea, iarna cu vara… pãmântul își dã roada… toate urmeazã întocmai rânduieli ipuse de Dumnezeu, Fãcãtorul lor.
Numai pe om, fãptura cea mai aleasã a lui Dumnezeu, îl vãd mișcându-se contra voinței lui Dumnezeu. El singur stricã marea ascultare (armonie) pe care o aratã toate lumile și fãpturile fãcute de Dumnezeu!
Vãd în dosul oamenilor pe satana. El stricã ascultarea omului de Dumnezeu. El stricã liniștea oamenilor pe pãmânt și el le furã și cerul. Ah, frații mei care trãiți încã pe pãmânt, feriți-vã de ispitele satanei! El vã aduce sã trãiți o viațã contra lui Dumnezeu. Viața e o clipã. Cu aceastã clipã umblã satana sã vã cump ere osânda veșnică. Feriți-vă de el și de ispitele lui!
Iisuse Bunule Doamne! Învrednicește-mã și mã întãrește și pe mine sã pot dobândi fericirea cea veșnicã. Nu mã lãsa Doamne sã cad în nebunia de a pierde o fericire veșnicã pentru o clipã de patimi și placer trecãtoare!
Duhule al lui Dumnezeu! Lumineazã-mã sã vãd rosturile vieții mele. Adã-mi aminte neîncetat cã viața mea cea pãmânteascã este o clipã și aceastã clipã mi s-a dat sã dobândesc cu ea bucuria și fericirea cea veșnicã trãind o viațã cu Domnul. Lumineazã-mã Duhule al lui Dumnezeu, sã vãd și sã înțeleg planurile ce le are satana cu pierderea mea. Aprinde-mã neîncetat pentru Domnul, pentru cele sufletești, pentru o viațã trãitã cu Domnul… pentru râvna mântuirii sufletești. Încãlzește-mã și mã întãrește neîncetat cu darul și harul Tãu cel sfânt pânã ce va sosi clipa sã trec acasã la Domnul și sã trãiesc cu El în vecii vecilor. Amin
Pr. Iosif Trifa – “Oglinda inimii omului” – Editura Oastea Domnului, Sibiu.
- Dacă sunteţi interesat de alte articole din “Oglinda inimii omului” apăsaţi aici.