„Eram în aceeaşi casă cu fraţii mei, cu surorile mele. Pământeşte vorbind, eram în aceeaşi casă, născut în aceeaşi Lucrare, crescut în aceeaşi Lucrare, dar nu eram una cu ei. Nu eram una cu ei pentru că nu am mai rămas ascultător, aşa cum spune cuvântul fratelui Traian. «Este scris ca fiecare părinte să-şi înveţe copilul său aşa cum el a fost învăţat de părintele său». Dar pentru că n-am mai rămas ascultător de ei, viaţa mea s-a tot depărtat şi părtăşie nu aveam cu cei din casa mea, cu părinţii mei, cu mama mea, cu tatăl meu, cu fraţii mei, cu surorile mele. Cât de greu este lucrul acesta, pământeşte vorbind, să fii în casa părinţilor tăi, acolo unde te-ai născut, unde astăzi vedem şi noi cu durere cum mamele cresc copilaşii cu multă jertfă, în câte nopţi neadormite stau la căpătâiul lor. Poate că noi, ca părinţi, ca taţi, ne ducem şi ne odihnim în altă cameră. Dar numai mama este aceea care ştie şi poartă în inima ei durerea copilului ei. De aceea, preaiubiţii noştri fraţi şi surori, suntem la această sărbătoare măreaţă a Cincizecimii şi mă gândeam pe drum: noi venim la această sărbătoare a Pogorârii Sfântului Duh. Cât de minunat este când mergi acolo şi eşti invitat la o adunare de orice fel, duhovniceşte vorbind. Te duci acolo şi îl cunoşti pe cel pe care-l sărbătoreşti. Noi sărbătorim astăzi ziua aceasta a Cincizecimii şi s-a cântat cântarea aceasta minunată: «Ne-am cununat a noastră soartă / în ceasul Sfintei Cincizecimi, / de-atunci iubirea Ta ne poartă / pe cele mai cereşti nălţimi».
Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, ne-am cununat şi noi a noastră soartă? Simţim şi noi împreună, aşa cum atât de minunat se amintea de părintele profesor? Părintele Iosif este aici, fratele Traian este aici, fratele Moise este aici. Şi tot norul de martori este aici. În Lucrarea aceasta măreaţă a Duhului, cei care au ajuns şi au simţit această Lucrare sunt aici. Şi cei care sunt aici au ajuns să treacă prin această zi a Cincicimii. Şi ei au această părtăşie, acest simţământ. Când suntem sinceri, fiecare dintre noi îi privim.
Zilele acestea mă gândeam la locul acela unde scrie: «Moise, descalţă-ţi încălţămintele, căci locul pe care stai este sfânt». Şi am zis: Doamne, ce om a fost Moise, ce sfânt a fost! Descalţă-ţi încălţămintele, Moise! O, dacă şi noi ne-am descălţa încălţămintele când venim în adunarea sfântă, dacă am lăsa toate gândurile noastre, toate poftele noastre acasă, de unde plecăm. Venind în locul acesta, pe aici au călcat părinţii noştri, sunt urme sfinte. Stăteam aproape şi mă gândeam: Doamne, ce părinţi au trecut pe aici, ce urme sfinte sunt, Doamne, cum merg eu acum în faţa fraţilor să spun un cuvânt din partea Ta? Nu de la mine, Doamne, din cuvântul părinţilor şi al înaintaşilor noştri, pentru că aşa spunem că Domnul S-a îndurat şi de noi şi ne-am înrolat în această Lucrare şi vrem să ducem aşa cum am primit de la părinţii noştri. Aşa cum spune cuvântul în Faptele Apostolilor: «Şi cei care au primit propovăduirea, stăruiau în învăţătura Apostolilor, în legătura frăţească, stăruiau în frângerea pâinii şi stăruiau în rugăciune. Şi în toate zilele erau aşteptând într-un cuget în Biserică şi frângând prin case pâinea, primeau hrană cu bucurie şi cu bunătatea inimii. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod, iar Domnul adăuga zi de zi la numărul lor pe cei care se mântuiau»”
Fratele Iosif Lupu (Matca, Galaţi)
din cuvântul rostit la Adunareade Rusalii de la Sibiu – 20 iunie 2021
