O, dacă tu aveai iubire
atunci când trebuia să ai,
ce dulce ţi-ar fi fost cântarea,
ce fericit eternul rai!
Talazuri de iubire sfântă
cu drag te-nconjurau cândva,
dar inima ţi-a fost de gheaţă
şi ţi-ai închis-o pentru ea.
Azi e târziu, tu eşti de piatră
şi toate-n jur ţi-au împietrit –
cum poate, vai, s-ajungă-un suflet
când calcă tot ce-i mai sfinţit!
Sărmane suflet, cum vei plânge
cândva de-amar tot ce-ai făcut…
– O, dac-ai mai avea vreodată
prilejul care l-ai pierdut!…
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
