Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home O îndoitã putere a lui Ilie pentru vremea sfârșitului

O îndoitã putere a lui Ilie pentru vremea sfârșitului

O îndoitã putere a lui Ilie pentru vremea sfârșitului

Despre Sfântul Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai interesanţi profeţi, nu ştii dacă este om sau înger. Te miri de puterea ce-o avea atunci când alerga mai tare decât carele regelui Ahab. Icoană a Înaintemergătorului la Întruparea Mântuitorului, Ilie va veni la A Doua Venire a lui Hristos ca înaintemergător al sfârşitului veacurilor. Şi asta, pentru că nu a gustat moartea, fiind răpit într-un car de foc la cer, cum ne descrie cartea regilor lui Israel (IV Regi, cap. 2).

Despre Sfântul Proroc Ilie se vorbeşte în foarte multe rânduri în Dumnezeiasca Scriptură. De 30 de ori este amintit numele lui în tot parcursul Noului Testament, ceea ce înseamnă o prezenţă sau o amintire vie a persoanei lui în conştiinţa scriitorilor Legământului celui nou. Mântuitorul Însuşi, în cuvântările Sale, pomeneşte numele prorocului, când face referire la Sfântul Ioan Botezătorul: să ştiţi şi voi, el este Ilie cel ce trebuia să vină. În chiar Evanghelia sărbătorii din 20 iulie, se face referire la Sfântul Proroc Ilie când este amintită femeia văduvă din Sarepta Sidonului care l-a hrănit pe proroc în vremea foametei şi al cărei fiu, murind, omul lui Dumnezeu l-a înviat.

Să ne aducem aminte de hrănirea prorocului de către corbi la pârâul Cherit. În timpul foametei, corbii i-au adus prorocului pâine şi carne, ei care nu aduc hrană puilor lor. După ce ies puii din ouă în cuiburile corbilor, părinţii pleacă şi îi lasă singuri. De aceea psalmistul spune că Dumnezeu dă hrană puilor de corbi (Ps 146, 9), asigurându-le roua cerului ca apă şi în mod tainic hrana pentru subzistenţă (Lc 12, 24). Cu toate acestea, când Dumnezeu porunceşte corbului, el nu doar că-L ascultă, ci se leapădă de firea lui, de obiceiul lui rău, şi aduce prorocului carne şi pâine. El, care nu aduce hrană puilor lui, se apleacă poruncii lui Dumnezeu şi hrăneşte un om. Când seceta s-a înăsprit şi apa din pârâu a secat, nemaiavând de unde să bea apă, Dumnezeu i-a zis lui Ilie să plece la o văduvă în Sarepta Sidonului, care avea să-l hrănească.

E distanţă mare de la pârâul Cherit, care este în valea Hozevei, acolo unde se află astăzi moaştele Sfântului Iacov Românul, până în Sidon, în partea de nord a Ţării Sfinte, acolo unde prorocul a poposit la acea femeie văduvă. Ea, auzind de el şi cunoscându-l, l-a primit în casa ei. Prorocul i-a zis: Fă-mi o turtă să mănânc, că mi-e foame. Nu am decât un pumn de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior, zise femeia. Voi face o pâine pentru mine şi copilul meu, vom mânca şi apoi vom muri, că nu mai avem cu ce ne hrăni. Fă-mi întâi mie, îi porunci Ilie, şi Dumnezeu va avea grijă să nu muriţi. Ea a ascultat de cuvântul prorocului. O, ce mamă! Cum şi-a putut înfrânge grija de copil, dând mai întâi străinului pâinea ultimă. A dat pâinea celui mai flămând decât copilul ei, cu nădejde că Dumnezeu nu o va lăsa. Şi Scriptura spune că, până s-a încheiat foametea, făina n-a încetat să existe în vasul ei şi untdelemnul să nu scadă din urcior, astfel încât femeia a avut pâine să mănânce în toată vremea secetei.

Adăpostindu-l în camera de sus a casei sale, loc special pentru oaspeţi, în timp ce prorocul găzduia acolo, fiul femeii a murit. Ea se duce la proroc şi-i spune: Omule al lui Dumnezeu, eu ştiu că sunt femeie păcătoasă. Tu ai venit în casa mea, ai văzut păcatele mele şi I le-ai spus lui Dumnezeu. Iată, Dumnezeu m-a pedepsit şi mi-a luat copilul. S-a întristat Ilie, când a auzit cuvintele acestea. S-a dus la copil, s-a rugat lui Dumnezeu şi Dumnezeu l-a înviat, iar el i l-a oferit mamei sale. O, milă dumnezeiască de nemăsurat! Prin toate acestea, Dumnezeu voia să înduplece mânia prorocului asupra poporului idolatru şi să ceară să coboare ploaie în arşiţa cumplită. Ilie nici de data aceasta nu s-a înduplecat. După ce au trecut cei trei ani şi jumătate, cât a socotit prorocul că trebuie să fie seceta, a chemat pe toţi slujitorii lui Baal şi ai Aşerei pe muntele Carmel. Istoria jertfelor de pe Carmel nu mai trebuie amintită. E arhicunoscută mânia prorocului finalizată în apele înroşite ale Chişonului.

Ilie aşa a rămas. Dârz apărător al Adevărului, făgăduit a fi înaintemergător al Domnului la A Doua Sa venire. Să ni-l închipuim doar cum va reacţiona la vederea păcatelor din urmă ale lumii. Când nelegiuirea va ajunge la o aşa măsură încât paharul răbdării lui Dumnezeu se va umple, mai înainte de a răsturna El cerurile şi a coborî a doua oară, va trimite pe prorocul Ilie în lume. El, care L-a văzut pe Hristos în lumina taborică, cum se va simţi aflând acest Trup de lumină, care este Biserica, adică pe noi, creştinii, în veacul din urmă? La vremea sa a aflat o gravă alunecare de la credinţă, drept pentru care s-a comportat cum stă scris în Vechile Scripturi. Oare ce va afla el în vremea din urmă, în lume, ce credinţă, ce fapte, ce va afla el pe întinsul acestui pământ copleşit de desfrânare, întinat de sodomie, murdărit de păcatele înjurăturilor, ale certurilor, tot soiul de păcate care se întâmplă în lumea aceasta? Ce va rosti el ca pedeapsă, ce va cere de la Dumnezeu pentru lume? Dacă atunci a cerut trei ani şi şase luni de secetă şi Dumnezeu l-a ascultat pe Ilie şi nu a făcut nimic altceva decât ceea ce-I poruncea prorocul, ce-I va cere oare Sfântul Ilie pentru necredinţa noastră?

Mântuitorul, vorbind despre vremurile din urmă, ne-a destăinuit că pedeapsa pentru păcatele lumii va fi un foc năprasnic care va schimba din temelii cerul şi pământul. Ce-ar însemna asta, o pandemie pustiitoare, un război stelar, ceva ce-ntr-o fracţiune de secundă ar sparge armonia universală, nu ştim. Dar ce va însemna prezenţa lui Ilie mai înainte de Parusie, cum va grăbi el venirea Zilei Domnului iar nu ne putem închipui. Să rămânem, dar, apropiaţi de Hristos. Ştiind că Biserica este Trupul Său, să ne apropiem de Sfântul Potir cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, pentru a sălăşlui în noi leacul nemuririi.

Ne trebuie un ocean de putere ca să ne ţinem de Crucea Domnului cu ambele mâini, pentru ca să nu ne ajungă mânia prorocului Ilie. O îndoită putere, aşa cum a cerut ucenicul Elisei de la învăţătorul său, mai înainte de a se despărţi miraculos unul de celălalt. O dată, să ai puterea de a împlini Cuvântul lui Dumnezeu, şi a doua parte de putere pentru ca să poţi mărturisi unei lumi potrivnice Evanghelia mântuirii.

Doamne, revarsă peste noi îndoită putere din darul prorocului Ilie, pentru ca în veacul din urmă în care trăim să-Ţi putem împlini voia şi să-Ţi înălţăm Numele mai presus de orice nume. Amin!

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *