Nu demult, am ascultat un interviu, pe temă medicală. Un reporter şi doi medici. Reporterul, adresându-se unuia din medici, îl roagă să spună care ar fi alimentaţia cea mai adecvată pentru a avea o inimă cât mai sănătoasă, la care medicul răspunde că cele mai indicate alimente sunt cele vegetale (adică alimentele de post). Apoi scoate în evidenţă multe însuşiri negative ale alimentelor de origine animală (cele de frupt). Însă reporterul insistă ca medicul să dea exemple mai concrete şi să spună, cu subiect şi predicat, ce alimente sunt totuşi cele mai dăunătoare inimii. La această insistenţă, celălalt medic (o doamnă doctor) răspunde prompt: „Iertaţi-mă că intervin. Pentru a avea o inimă sănătoasă, eu vă spun – atât dumneavoastră, jurnaliştilor, cât şi tuturor ascultătorilor: Mâncaţi ce vreţi, dar nu vă mai mâncaţi între voi! Nu vă mai mâncaţi unii pe alţii!!!” După care continuă: „Alimentaţi-vă din fructele iubirii, ale strămoşilor noştri, nu din cele injectate cu ură şi învrăjbire. Alimentaţi-vă cu credinţa în Dumnezeu şi veţi avea o inimă sănătoasă!…”
Acest răspuns – tranşant – mi-a străpuns inima şi-mi răsună mereu ca un strigăt… Mâncaţi ce vreţi, dar nu vă mai mâncaţi între voi!... O inimă bună, sănătoasă, au numai aceia care ştiu să se roage cu dragoste, mai întâi, pentru aproapele lor şi-apoi pentru ei înşişi. În Epistola Sf. Ap. Iacov (5, 13) scrie: „Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi”. Cel cu inima sănătoasă este cel care cântă cântări de slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, atât atunci când este sănătos cu trupul, cât şi atunci când este bolnav; atât atunci când toate îi merg bine, cât şi atunci când vin peste el încercări şi necazuri. Cel care are o inimă sănătoasă răspândeşte în jurul său pacea, iubirea, înţelegerea, iertarea…
Vedem câtă durere aduc neînţelegerile în familii, când soţii ajung la divorţ, acuzându-se duşmănos unii pe alţii, fiecare justificându-şi nevinovăţia sa şi arătând cu nesaţ vinovăţia celuilalt, fără să se gândească la inimile rănite, pentru toată viaţa, ale copiilor… Ori fraţi de trup care trăiesc ani de zile în duşmănie. Ori copii care, din anumite pricini, nu-şi mai pot suporta părinţii. Sau părinţi care bagă intrigă şi dezbinare chiar între copiii lor…
Mâncaţi ce vreţi, dar nu vă mai mâncaţi între voi!…
Cu durere spunem că sunt atâtea neînţelegeri şi printre noi, fraţii ostaşi! Duhul dezbinării ne ruinează! În spatele oricărui păcat stă ascuns un diavol. Dar, în păcatul dezbinării sunt legiuni de diavoli care nu mai stau ascunşi, ci se arată, pe faţă, în toată urâţenia şi hidoşenia lor! Dezbinarea ne-a răpit pacea din lume, din societatea noastră, din sufletele noastre, din familiile noastre, din Adunările noastre… „Aproape nicăieri nu mai găseşti azi pace şi bucurie adevărată…, pentru că lumea şi oamenii s-au depărtat de «Domnul păcii», s-au depărtat de Izvorul păcii, Care este Iisus Mântuitorul” (Părintele Iosif Trifa – «Mai lângă Domnul meu» – Ed. O. D., Sibiu, 1994, pg. 21).
Oare nu cumva trăim chiar proorocia din Apocalipsa (6, 4)? „Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul; şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se junghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat.” Se pare că chiar trăim această profeţie.
În aceste vremuri deosebit de tulburi, haideţi să vedem pe unde ne aflăm faţă de versetele din Epistola întâia către Corinteni a Sf. Ap. Pavel, din cap. 13: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul” (vers. 4-5). „Dragostea nu cade niciodată. (vers. 8a). „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (vers. 13)… O, Dragoste, cât de mare eşti şi totuşi atât de umilită!… De ce încă stai răstignită? Coboară de pe cruce! Pe cruce e locul meu! Zdrobeşte-mă! Fă-mi ce vrei! Dar nu mă mai părăsi! Vreau să mor în braţele Tale!…
Costel ROTARU
