din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Torceşti – 29 iulie 1984
Pentru o minune mare îţi trebuie o credinţă mare. Pentru o minune mică poate că se mai poate şi cu o credinţă mică; dar minunea mântuirii sufletului, minunea vindecării slăbănogiei, minunea curăţirii de lepra păcatului, minunea căpătării vederii noi care te orientează spre mântuirea lui Dumnezeu nu se capătă fără o credinţă mare. Şi această credinţă mare trebuie să facă cel dintâi pas: naşterea din nou.
Mântuitorul a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, aceluia îi spun ce trebuie să facă. Cel dintâi lucru este să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui în fiecare zi şi să Mă urmeze. Şi unde voi fi Eu, acolo va fi şi ucenicul Meu”.
Deci, cel dintâi lucru pe care îl cere Domnul este lepădarea de sine, adică naşterea din nou. Omul cel vechi trebuie să se prăbuşească la picioarele Domnului. Omul cel orb în păcate, cel surd în neascultare, cel îngheţat şi mort în felul deşert de fărădelege în care se trăieşte obişnuit în păcatul lumesc, acela trebuie să moară şi să se nască un om nou, care v-a fi vrednic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Aceste lucruri sunt aşa de cunoscute! Sfânta noastră Biserică, printre Tainele sale, are Taina Pocăinţei. Taina Pocăinţei asta este: naşterea din nou, lepădarea de sine, întoarcerea la Dumnezeu şi începutul unei vieţi noi.
Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că acest cuvânt se spune răspicat acum. Şi dovada că au fost suflete care au ascultat de acest cuvânt şi au trecut prin această minunată transformare este şi faptul că noi suntem aici adunaţi acum în număr aşa de frumos, mărturisind acest lucru şi prin dragostea faţă de Dumnezeu, şi prin adorarea faţă de Mântuitorul nostru, şi prin ardoarea cu care sufletele noastre ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Prin lacrimile care ne umezesc ochii noi dovedim că această minune s-a făcut în viaţa noastră şi că am trecut prin această minune a naşterii din nou, care ne-a deschis ochii să vedem o altă realitate: lumea cea nouă şi minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, care îl transformă pe om şi îl face un om nou, un om vrednic, un om destoinic, un om harnic, un om cinstit, un om respectuos, un om demn, un om superior, un om vrednic de cinste, de respect, de demnitate în faţa tuturor, care prin viaţa lui dovedeşte că este cu adevărat nou şi cu adevărat superior. Asta o face Hristos în viaţa noastră în clipa când ne întoarcem la El. Şi numai cine a ajuns în felul acesta dovedeşte că a trecut prin naşterea din nou, adică prin acea lepădare de sine care înseamnă moartea păcatului şi învierea credinţei.
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3
