O, nu mai spun vreodatã c-aş vrea sã nu mai mor
Când trecerea prin toate e-un mers aşa frumos
când fericit mi-e locul în care stau şi merg
şi când în toate totul e-atât de-armonios.
Când sunt la fel de prieten cu cei ce trec şi vin
când sunt la fel de-acasã acolo sau aici,
când între-ai mei oriunde mã lupt
sau mã închin,
– e-atâta mãreţie şi-n lucrurile mici!
Când nu existã moarte ci numai drum frumos
în trecerea vieţii pe veşnice alei
sunt fericit întruna când nu mã rup grãbit
sau nu rãmân în urmã de şirul alor mei,
la locul meu fac parte din toate fericit
dar rupt de-acolo, toate mã vãd strãin de rând.
În trecerea aceasta e-atâta aşezare
a vieţii care pare cã stã,
mergând-mergând.
N-aş vrea sã spun vreodatã
cã n-aş mai vrea sã mor
n-aş vrea sã-mi las nici locul
nici rândul dintre-ai mei
cu ei venind odatã, am fost cu ei luptând
cu ei am mers alãturi şi vreau sã trec cu ei.
Vreau numai sã pot spune cã-s împãcat cu toţi
din câţi merg lângã mine
cã n-am nici un duşman,
cuvântul sau tãcerea cã nu spun rãu de mine
cã mai frumos mi-e rodul cules din an în an.
Cu-aceeaşi bucurie când dau şi când primesc
primind cu bucurie ce mi se dã sau ia
sã ştiu cã-i numai bine
sau nu-i nimic spre rãu
şi sã slãvesc prin toate Pãrinte voia Ta.
Când pot rãmâne-acelaşi,
mereu unde-am fost pus,
atunci mi-e totul rodnic, liniştitor şi drag.
Cu Marea Armonie atuncea sunt unit
când între-ai mei statornic, urmez acelaşi steag.
Când sunt Credinţei mele un trãitor smerit
Bisericii Slãvite, atunci sunt credincios.
Şi-atunci spre Veşnicie pot merge liniştit
când între-ai mei,
statornic,
am fost lângã Hristos.
de Traian Dorz
