Slăvit să fie Domnul! Fronturile Oastei sunt pline de luptători din care a pierit frica. Sunt pline de ostaşi care îndrăznesc în Numele Domnului şi biruiesc. Ne-ar trebui o carte întreagă să dăm astfel de pilde frumoase. Vom da o seamă din ele în Cartea Biruinţelor. Aici amintim, pe scurt, numai una.
În foaia noastră «Isus Biruitorul», s-a publicat mult-grăitorul raport de mai jos:
„Suntem în Sărbătorile Crăciunului, atât de dulci şi scumpe sufletului nostru.
Dar satul vuieşte de zgomote. El ţine să petreacă aşa «după cum a apucat», cu jocuri şi beţii. Şi mai ales tineretul, care nu cunoaşte pe Iisus…
Şi, în bucuria noastră curată de la Crăciun, ne-am gândit şi la ei. Ne-am zis: Iată, ei petrec fără Dumnezeu. Hai să mergem să le vestim pe Iisus şi să-i chemăm la Domnul adevăratei bucurii. Şi, după ce, la casa unui frate am făcut un popas de rugăciune, am plecat la ei, la ospăţul lor… Am ajuns. Aici, vuiet mare! Joc, chiote, strigăte, râsete, beţie, destrăbălare… Ne înfioară această petrecere.
Nu mai călcasem nici unul de ani de zile pragul lor, şi acum, numai, ne dăm seama în ce iad îngrozitor sunt. Intrarea noastră are darul să vestejească puţin buna dispoziţie a jucătorilor. Nu le place… Parcă sunt strânşi în cleşte. Numai cât nu se aude strigătul gadareanului: «Ce avem noi a face cu Tine?…»
Veniră şi de pe stradă curioşi… Noi am ocupat un colţ de odaie şi ne pregătim de luptă.
Muzica încetează… Hora se opreşte… Începem noi cu cântarea «Eu pentru voi murii!» Se făcu deodată linişte mare şi apoi zgomotul reîncepu. Se formară îndată două tabere. Unii fac cerc în jurul nostru şi ascultă, alţii cântă şi strigă… Noi cântăm înainte: «V-am dat ca viaţă viaţa Mea, dar ce faceţi din ea?… / V-am scos din moarte şi necaz, dar voi ce-Mi faceţi azi?» Şi cântarea urmează înainte ca o blândă mustrare.
Era o mustrare dulce pe care le-o trimitea Iisus, la timp şi loc potrivit.
O scurtă chemare le face fratele Marini şi răsună imnul: «Naintea Ta, Iisus iubit».
Cântăm «Mai lângă Domnul». Unii cântă cu noi… Ceilalţi sunt tot mai năcăjiţi. Nu mai pot suferi prezenţa noastră acolo. Sunt disperaţi că nu-şi mai pot petrece. Fratele Ilie pune problema morţii, care n-alege. Deci tinerii n-au dreptul să stea departe de mântuire… fiindcă «mai au vreme».
În timpul când noi vesteam pe Domnul, a intrat şi un om vârstnic (însurat, cu mulţi copii) care îndemna cu stăruinţă pe tineri: «Daţi-i afară şi vă dau o vadră de vin!». Nu ni s-a întâmplat însă nici o vătămare, căci Domnul a fost cu noi. Am îndrăznit în Numele Lui şi am biruit.
Ioan Marini – Săsciori, Alba.“
Părintele Iosif Trifa din “FRICOŞII de la Apocalipsa 21, 8”
Ediţia a IV, Editiura Oastea Domnului, Sibiu, 2006
1 Comment