Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home O replică duhovnicească actuală, a vestitului ”Fenomen Pitești”

O replică duhovnicească actuală, a vestitului ”Fenomen Pitești”

O replică duhovnicească actuală, a vestitului ”Fenomen Pitești”

Cine oare n-a auzit de trista, groaznica, incredibila reputaţie pe care a avut-o Piteştiul din anii de început ai dictaturii comuniste, prin vestita închisoare destinată deţinuţilor politici, prin diabolicul ei „program de reeducare“, cu „spălarea creierelor“, tocmai pentru «crema» intelectualităţii, a oamenilor politici şi chiar a oamenilor Bisericii noastre, şi nu numai… Ororile săvârşite aici, de către „educatorii“ comunişti, depăşeau orice imaginaţie: înfometare, bătăi, cruzimi, crime, la care se adăugau torturi morale îngrozitoare. E de-ajuns să ne referim la preoţii care erau obligaţi să „slujească“ în veşminte improvizate, unse cu murdării umane, sau să săvârşească „botezuri“ prin băgarea capului în vase cu urină… Ce să mai zicem de asmuţirea tovarăşilor de suferinţă unii contra altora prin aşa numiţii „torţionari“, care au săvârşit ei înşişi fapte ca şi cele de mai sus. Nici Dante în «Infernul» său nu şi-a putut imagina asemenea orori… Şi toate acestea în numele celei mai „umane“ societăţi ce trebuia să se instaleze şi la noi în ţară, după modelul sovietic: comunismul ateu!…

Dar despre toate acestea s-a spus nespus de mult, atât în timpurile de tristă amintire, prin radio la «Europa Liberă», cât şi după Revoluţia Română din ’89, prin vestitele emisiuni TV, «Memorialul durerii», încât ne este acrit şi amărât sufletul de câte am aflat despre groaznicul «Fenomen Piteşti».

În ce ne priveşte însă, ca şi credincioşi, ştim că avem un Dumnezeu, Care este „viu şi lucrător“, şi că El nu Se lasă batjocorit la nesfârşit… Revoluţia din ’89 a arătat din plin, tuturor, că „există Dumnezeu!“.

Şi, iată, între atâtea alte minuni, tocmai în acest rău-famat oraş, Piteşti, în ultimii ani se simte o revigorare spirituală, ortodoxă, de o deosebită frumuseţe şi pertinenţă. Preoţi tineri, cu chemare şi deosebită râvnă, păstoresc cu multă vrednicie poporul drept-credincios… Este, între altele, cazul părintelui Constantin Onu, de la parohia «Prundu», care, cu binecuvântarea P.S. Calinic al Argeşului, a iniţiat şi sprijinit activ adunările Oastei Domnului. Biserica devenise neîncăpătoare, fiind umplută de nenumăraţi „flămânzi şi însetaţi“ duhovniceşte.

În prezent, din anumite motive, aceste adunări se ţin la mânăstirea din Trivale şi în cartierul „Bascov“, un sprijin efectiv fiind dat şi de cântăreţul bisericesc, Marin Iliescu, un veteran ostaş al Oastei Domnului, care a suferit şi el, demn, în temniţele comuniste pentru credinţă, pentru „ostăşie“…

În calitate de păstor-duhovnic, părintele Constantin Onu a contribuit la revigorarea spirituală a numeroşi credincioşi din parohie, mai ales dintre cei care au înţeles să se înroleze în „Oastea Domnului“, şi care, practic, şi-au schimbat viaţa din temelie.

Dar să lăsăm să ne vorbească faptele.

În ziua de duminică, 13 sept. a.c., seara, o credincioasă din parohie, sora Ina, de bucuria căsătoriei recente a copilului ei, a invitat la o „agapă frăţească“, deosebit de bine pregătită, pe mai mulţi credincioşi ostaşi ai Domnului, şi nu numai, în frunte cu Părintele Onu. Am fost prezenţi vreo douăzeci de suflete, tocmai întorşi de la adunarea ţinută la Mănăstirea Trivale.

Într-o atmosferă caldă, de mare bucurie, fără paleativul alcoolului înşelător, într-o stare de perfectă luciditate, s-au făcut uimitoare mărturisiri, de o strictă veridicitate, din care redăm doar câteva.

O nouă credincioasă, venită recent la Oaste, a zis: „Părinte, de când am început şi eu să citesc «Psaltirea necontenită», o dată cu fraţii din toată ţara, şi mă scol noaptea, Dumnezeu m-ajută foarte mult. Acum trei zile, mi-am pierdut portmoneul cu bani şi acte importante. După ce-am citit «catisma» programată, m-am mai rugat Domnului şi pentru necazul meu. Apoi m-am culcat. În vis, «cineva» m-a mângâiat şi mi-a spus locul exact unde să merg, undeva, la marginea pieţii… Şi, a doua zi, mi-am găsit acolo portmoneul intact, cu tot ce era în el…

Bucuroasă că L-am aflat pe Domnul, prin Oaste, îi chem pe mulţi din faţa blocului meu la Biserică şi adunare, dar ei mă dispreţuiesc, zicând că m-am prostit, că m-am «pocăit»… Dar nu-mi pasă, eu merg înainte cu Domnul“.

O altă credincioasă, cu lacrimi în ochi, a recunoscut, mărturisind deschis, că din cauza plăcerilor lumeşti a stricat multe case… Dar de când s-a întors şi ea la o viaţă nouă, lăsându-şi ultimul concubin, l-a trimis acasă la soţia lui, pe care ea însăşi o anunţase de propria-i căinţă şi şi-a cerut iertare cu lacrimi… Şi astfel s-a refăcut recent o familie, în chip minunat.

Şi tot această soră, o Marie Magdalenă, înfiorată, ne spunea cum Satana caută s-o ispitească puternic prin vis, ca s-o întoarcă la vechile ei patimi… Dar Părintele Onu şi fraţii o încurajau să rămână lângă Domnul, folosind Cuvântul Său, care spune: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!“.

O altă soră, o soţie credincioasă, mărturisea cum, în vremea necredinţei, a comunismului, soţul ei, mare activist de partid, când o surprindea rugându-se, îi făcea mare scandal. Odată i-a spart candela aprinsă, trântind-o la pământ şi înjurând. Altă dată a izgonit din casă, în miezul nopţii, pe o femeie primită spre găzduire de soţia credincioasă. Numai la mari stăruinţe ale acesteia, cu chiu cu vai, a acceptat ca femeia necăjită să rămână în casă…

În timp ce soţia, cu ochii înlăcrimaţi, făcea aceste mărturisiri, soţul în cauză stătea smerit, cu capul aplecat, ascultând cele spuse, fără nici o urmă de reproş. Recunoştea totul. Azi, din mila Domnului, N.B. e un vrednic şi activ frate al adunării din Piteşti, vestind cu putere Cuvântul Domnului. Cântă deosebit de frumos şi la strană…

Şi asemenea mărturisiri au mai fost, şi s-ar mai fi făcut până-n zori…

În încheiere, fiind deja către miezul nopţii, sora Ina, gazda fericită, cu o faţă senină, acum fără podoabe lumeşti, a mărturisit, mai ales pentru cei ce-o întâlneam prima dată: „Am cântat mulţi ani muzică uşoară şi populară lumească, fiind foarte apreciată şi premiată în cadrul diferitelor ansambluri… Mi-au plăcut mult lumea şi distracţiile ei. Azi, de când L-am cunoscut pe Domnul, prin Părintele Onu şi prin fraţii ostaşi, nu mai pot cânta nimic lumesc… Iubesc foarte mult cântările de la Oaste“. Şi, cu vocea ei cristalină, cu ochii în lacrimi de fericire, ne-a cântat, plină de extaz, cântarea „Nădejdea mea e Dumnezeu“, înlăcrimându-ne şi pe noi.

Eram în cer, nu pe pământ… Ea n-ar fi vrut să ne lase să plecăm, şi noi n-am mai fi plecat. A mărturisit şi ea că niciodată n-a mai trăit asemenea clipe de fericire duhovnicească…

Iată bucurii, ca „roade ale Duhului“, nu ca urmare a alcoolului… Iată cum şi azi Dumnezeu face minuni – o replică, chiar „modestă“, a „Fenomenului Piteşti“, răsturnat, văzut în oglindă…

Şi dacă la aceasta am adăuga şi ineditul, unicul caz, cel al unei capele ortodoxe, la care slujeşte un preot „surdo-mut“, părintele Constantin Toma – iniţiat şi sprijinit tot prin râvna părintelui Onu şi prin Oastea Domnului şi hirotonisit de P.S Calinic al Argeşului – mai adăugăm încă o verigă la lanţul „minunilor Piteşti“.

Iată mângâierea Domnului – o compensaţie fericită a tristului „Fenomen Piteşti“ din anii întunericului!… Şi asta, „Căci cu noi este Dumnezeu“; deci, „Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi!“ „Înţelegeţi, oameni, şi vă pocăiţi!“, căci vremurile sunt grele, şi că «Maran-Atha!». Domnul vine! Este aproape!

Mircea ANDRONIC

articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, ”Iisus Biruitorul” / Anul IX, nr. 41 (131) 5 – 11 OCTOMBRIE 1998

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *