O schimbare totală (II)

Sărăcia, lipsa de hrană şi îmbrăcăminte nu te mai îngrijorează. Având ca tată pe Acela care îngrijeşte de păsările cerului şi îmbracă florile câmpului în podoabe, poţi fi fără teamă, fiindcă Tatăl va purta grijă de tine cu atât mai mult cu cât eşti un copil al Său, răscumpărat prin sângele Domnului Hristos, Preaiubitul Lui (Matei 6, 25-33).

Mulţumindu-se cu puţin, credinciosul copil al lui Dumnezeu nu numai că nu duce lipsă de nimic, dar poate să-i ajute şi pe alţii, care sunt mai lipsiţi decât el. El nu poate uita ceea ce Dumnezeu îi spune, că: „…având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi“ (I Tim. 6, 8). Acei ale căror haine, strânse grămadă pe paturi, în lăzi sau în dulapuri, au slujit doar ca hrană moliilor – în timp ce săracii şi bolnavii au zăcut despuiaţi pe scândură goală! – vor striga şi se vor tângui din pricina nenorocirilor ce au să vină peste ei (Iacov 5, 1-6; Matei 6, 19-21).

Încrezător în Cel care a spus: „Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci Însuşi Dumnezeu a zis: «Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi!»“ (Evrei 13, 5), şi: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă!“ (Matei 6, 33), cel credincios este milos, ajută cât mai mult lucrarea lui Dumnezeu şi răspândirea Cuvântului Său şi merge liniştit înainte, spre Cetatea vieţii, ştiind că nu va duce lipsă de nimic. În ziua necazului, va fi ajutat de Domnul, potrivit făgăduinţelor Sale: „Fericit cel care caută la sărac şi la sărman! În ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâna vrăjmaşilor lui. Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el“ (Ps. 40, 1-3). Cel care face milă în veac nu se va clătina… El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul… capul i se înalţă cu slavă (Ps. 112).

În boli, în încercări şi dureri, cel născut din nou nu mai vede, ca înainte, pe diavolul – ci voia Tatălui. El ştie că pentru a intra în deplină bucurie în cer trebuie să fie făcut desăvârşit şi sfinţit, curăţit deplin de sine însuşi, de ceea ce mai ţine de omul cel vechi, iar această curăţire nu se poate face fără cuptorul suferinţei. Ştie că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea care nu înşală (Rom. 5, 3-5) şi, dacă suferă împreună cu Hristos, va fi şi proslăvit împreună cu El (Rom. 8, 17).

Chiar când suferinţa vine ca o pedeapsă, el şi atunci sărută nuiaua care a venit să-i aducă cea mai mare binecuvântare: să-l facă părtaş sfinţeniei Tatălui şi să-i aducă roada dătătoare de pace a neprihănirii (Evrei 12, 5-11).

Astfel, prin credinţă, se poate bucura mult, chiar dacă „acum“ va trebui să fie întristat pentru puţină vreme, prin felurite încercări… socotind, pe drept, că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare care are să fie descoperită faţă de noi… Încercarea suferită cu răbdare are ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Iisus Hristos (I Petru 1, 5-7; Rom. 8, 18). (va urma)

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)