…Şi iată scrisoarea testamentară a părintelui Vasile Ouatu, care îl dovedeşte şi în faţa morţii ca pe un suflet de statornică credincioşie…
…Scump şi iubite Părinte Iosif… Nu v-am scris până acum. Sunt istovit complet. M-am simţit de mai mult timp bolnav, dar n-am voit să cedez. Am luptat înainte cu credinţă în Dumnezeu. Acum sufăr din greu, pentru că lupta de zi şi noapte m-a istovit şi a stricat toate mădularele trupului meu. Nu mai am nimic bun în mine. Dar tot nu disperez. Am conştiinţa pe deplin împăcată că mi-am făcut numai datoria. Pot muri liniştit în orice clipă. Socot că mi-am împlinit misiunea pe acest pământ. Un singur lucru mă mai reţine şi adesea mă tulbură: soţia şi copiii care, omeneşte vorbind, au nevoie de cele ale pământului. Dar iarăşi îmi zic: Cel ce dă hrană tuturor, ploaie la vreme, podoabă florilor câmpului etc. va avea El grijă şi de scumpii mei… Sunt în aceste clipe soldatul care cade zdrobit de gloanţe, dar steagul îl ţine sus, în semn că nu s-a predat inamicului…
Eu nu m-am predat. Am luptat, am suferit, dar nu m-am predat. De la ţintă nu m-am abătut. Acum, când nu mai am nici o putere, ştiu sigur că Domnul Însuşi va desăvârşi totul. În mâinile Lui le-am încredinţat pe toate şi stau aşteptând plinirea voii Lui.
În tot momentul mă rog pentru sf. voastră şi scumpă ostăşia Domnului. Domnul a voit ca să înţeleg toate frământările sf. voastre şi să mă identific deplin cu această lucrare divină. Poate şi de aceea am suferit mult, ca să înţeleg mult.
Acum am timp destul de rugăciune. Altceva nu pot face. De citit nu pot, de vorbit deloc, de scris foarte, foarte greu. Aşa că, doar mă rog…
Nemaiputând scrie, vă salut şi vă îmbrăţişez trimiţând şi tuturor celorlalţi dragostea mea în Domnul Iisus…
22 nov. 1936,
Preot Vasile Ouatu
Părintele Vasile Ouatu, s-a stins la vârsta de 33 de ani. Astăzi 19 februarie, se împlinesc 82 de ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost părinte, frate împreună-lucrător şi contemporan cu Părintele Iosif Trifa, jertfindu-se până la ultima suflare pentru cauza Sfântă a Lucrării Oastei Domnului, Părintele Vasile Ouatu ( 1903 – 19 februarie 1937)
A căzut pe front prima dată în anul 1930, când a zăcut în Sanatoriul de la Geoagiu, împreună cu Părintele Iosif. După ce s-a întremat puţin, s-a reîntors la front… până când, cu prilejul unei adunări, a stropit masa cu sângele pieptului său…
Aşa a mers, din căderi şi ridicări, din luptă în luptă, din spital în spital, până când… boala i-a topit cu totul trupşorul. În timpul din urmă avea doar o greutate de 32 kg. Întors la Bucureşti, era numai o umbră. S-a chinuit mult, dar credinţa l-a ţinut până la sfârşit în lupta şi în braţele Domnului.
S-a stins în seara zilei de 19 februarie…
Pe urma lui rămân trei copilaşi şi o îndurerată soţie.
Ca rod al ostenelilor sale, rămâne o monumentală biserică în cartierul Ghencea (una dintre cele mai mari din Bucureşti), o oaste puternică şi alte multe înfăptuiri, despre care vom mai vorbi.”
În nr. următor (din 28 febr. 1937) se publică pe larg o dare de seamă despre:
„Înmormântarea părintelui Vasile…
O durere înălţătoare şi sfinţitoare
72 de fraţi şi de surori au depus legământul în faţa sicriului şi a jertfei sale. Fraţi din toată ţara s-au strâns la Bucureşti, având între ei şi pe părinţii Iosif de la Sibiu şi Vladimir din Basarabia. O mulţime de zece mii de oameni l-au petrecut la mormânt. Slujba înmormântării a fost oficiată de vicarul Patriarhiei, Arhiereul Irineu Mihălcescu, cu un sobor de 15 preoţi. Au vorbit o mulţime de preoţi şi fraţi; momentul cel mai impresionant a fost vorbirea Părintelui Iosif.
La chemarea sa, din mijlocul mulţimii s-au apropiat pentru legământ 72 de suflete. Momentul legământului depus în faţa Părintelui Iosif şi lângă sicriul părintelui Vasile a fost cutremurător. Cuvântarea Părintelui Iosif de atunci este plină de o unică putere. Ne pare rău că nu o putem publica, din pricina spaţiului de aici. Vorbirile celorlalţi au fost pline de putere şi de lacrimi… Printre ei au fost şi: păr. Vladimir, Coman, Lazăr şi Stoica, generalul Ruginschi, fr. Ioan Marini, P. Maliţa, I. Dragomir, Gh. M. Enică, V. Constantinescu, C. Pârvu şi alţii.”
În faţa amintirii vii a acestui mare şi curajos biruitor al luptei Domnului, ne gândim la cântările noastre:
Hristos nu are morţi! Câţi poartă
în ei sămânţa lui Hristos
trăiesc măreţ şi ard şi luptă
cu suflet nalt şi curajos.
Cu viaţa lor, cu moartea lor
vestesc pe-un Viu Mântuitor
ce veşnic e Biruitor…
………………
Hristos nu are-nvinşi! Câţi luptă
pentru-Adevăr, cu El încinşi,
prin orice-nfrângeri, se înalţă,
din orice foc, ies mai aprinşi.
Din jertfa lor, cu slava lor
cinstesc pe-un Scump Mântuitor
ce veşnic e Biruitor…
Şi la adevărul că:
Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii n-au murit,
ci dorm frumos ca după o muncă fericită;
pe chipul lor cel veşnic e-un zâmbet strălucit
lăsat de datoria cu dragoste-mplinită.
…Priviţi, acum, când drumul la capăt le-a ajuns,
cât de măreţ e cerul în care ei intrară,
în sfintele lor umbre, ce soare-a fost ascuns
şi cât de sfinte umbre prin lume ei lăsară!
…Nu-ţi pese de viaţă, ostaş al lui Hristos,
o clipă nu sta-n cumpăt a ţi-o jertfi iubirii,
nu-i mausoleu pe lume slăvit şi glorios
cât cel în care-Şi nalţă Iisus Hristos martirii.
Nu-ţi pară rău de moarte, viteaz al lui Iisus,
căci moartea-i o clipită, dar slava-i nemurire,
nu înaintea morţii, ci după ea, ţi-a spus
Hristos că te aşteaptă a slavei răsplătire.
Cei care mor în Domnul – şi pentru El – sunt vii,
mai vii ca toţi eroii oricăror alte sfere,
ei strălucesc pe-ntinsul întregii veşnicii
cu slava-n care-i nalţă Întâia Înviere…
Istoria unei jertfe / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului, 2012
~~ * ~~
În seara zilei de vineri, 19 februarie, şi-a sfârşit călătoria cel care a fost dragul nostru părinte şi conducător viteaz în oştirea Domnului. Îndată după vestea stingerii lui, noi am scos un număr special din foaie, care însă nu s-a putut trimite pe tot locul.
Părintele Vasile s-a stins după o boală grea care i-a topit trupuşorul cel istovit în lupta Domnului.
S-a stins având abia 33 de ani, dar cu aceşti ani a umplut, prin muncă şi jertfă, hotarul unei vieţi întregi. Cu 33 ani de viaţă, a împlinit o viaţă de om. Despre cum l-am petrecut în Bucureşti, la locul lui de odihnă, dăm amănuntele de mai jos:
Privegherea fraţilor
Pe tot timpul bolii părintelui şi pe tot timpul ce a urmat după stingerea lui, fraţii noştri dragi de la Bucureşti au fost prezenţi la datorie. Au vegheat nopţile lângă patul lui, iar pe urmă lângă sicriul lui. Pe tot timpul celor trei zile şi trei nopţi de priveghere, fraţii şi surorile au făcut gardă, cu schimbul, în jurul sicriului, în biserica cea mare şi măreaţă, ridicată prin jertfa părintelui Vasile. Fraţii s-au îngrijit într-un chip care a impus şi de păstrarea ordinii.
Biserica era veşnic plină de popor. Prin faţa catafalcului s-au perindat zeci de mii de oameni. Pe tot timpul, corul Oastei Domnului de sub măiastra conducere a fratelui Ioţa, a scos lacrimi prin duioase cântări.
Întâlnirea celor doi
Părintele Iosif de la Sibiu a sosit luni dimineaţa lângă sicriul celui care i-a fost tovarăş drag şi scump. A fost o „întâlnire” cutremurătoare. Îndată, la intrarea în biserică, părintele Iosif a izbucnit într-un plâns sfâşietor, a sărutat sicriul iubitului său, a căzut în genunchi lângă el şi s-a rugat cu lacrimi. Era ultima întâlnire şi despărţire de tovarăşul lui cel drag.
Adunarea de luni noaptea
Încă de luni dimineaţa au început să sosească fraţi cu steaguri. Seara, în biserică, erau o mulţime de fraţi sosiţi din toate părţile. La orele opt a început o adunare a Oastei.
Părintele Iosif vorbeşte cutremurător de lângă sicriul părintelui Vasile, arătând jertfa celui care pleacă dintre noi. Citeşte şi ultima scrisoare testamentară pe care i-a trimis-o părintele Vasile de la Geoagiu. E o scrisoare zguduitoare, care umple biserica de plâns. Ne rugăm, cântăm şi plângem. Vorbeşte mişcător fratele Constantinescu din Bucureşti şi alţii.
Între timp, sosesc şi fraţii de la Sibiu (şase fraţi şi două surori, venind cu maşina Librăriei).
Toată noaptea au sosit mereu fraţi. Dimineaţa biserica era plină de fraţi şi steaguri de-ale Oastei (12 steaguri). Din Ardeal au venit fraţi din Sighişoara, Simeria, Cluj, Sibiu etc.
Un oaspe scump
Luni noaptea şi marţi sosesc mereu fraţi din toate părţile. A sosit şi scumpul nostru luptător din Basarabia, părintele Vladimir de la Glingeni – Orhei, apoi sora noastră iubită Maria Brăiloiu de la Săruleşti, părintele Tudoran cu fraţii de la Romanaţi şi alţii.
Adunarea de marţi
Înmormântarea era pusă pe marţi, la orele două după-amiază. Dându-ne seama că, după serviciul religios, nu mai e timp să vorbească şi fraţii sosiţi, noi am ţinut o adunare a Oastei începând de la orele zece până la orele două, când au sosit preoţii. A fost o adunare neuitată. Biserica e plină de fraţi şi popor, 12 steaguri ostăşeşti străjuiau în jurul sicriului.
Între timp, sosise – spre marea noastră bucurie – şi preaiubitul nostru părinte Vladimir din Basarabia, care deschide adunarea şi încep vorbirile. Soseşte şi părintele Iosif, care se îmbrăţişează cu părintele Vladimir într-un plâns sfâşietor, la care se alătură şi plânsul fraţilor. Între noi îl avem şi pe iubitul nostru frate luptător de la Oaste, avocatul Pavel Maliţa.
Vorbesc înduioşător fraţii: I. Dragomir de la Sibiu, Tănase R. Şerbu, Gh. Rădoiu Lunguleţ – Dâmboviţa, Gh. Ogeac din Ogrezeni – Ilfov, Gh. M. Enică din Vlad Ţepeş, Zaharie Constantinescu din Găieşti – Dâmboviţa, Vasile Constantinescu din Bucureşti, Franţ Mantea din Brastovăţu – Romanaţi, I. Marini – Sibiu şi plutonier-major Constantin Pârvu – Bucureşti.
Legământul celor 72 de fraţi
S-au înştiinţat pentru legământ 72 de fraţi din diferite judeţe. Se aşază de jur-împrejurul sicriului. E un moment ce nu se poate descrie.
Părintele Iosif, de sus, de la căpătâiul sicriului, grăieşte cu cuvinte de foc despre această „roadă sfântă ce răsare pe urma jertfei” din faţa noastră. Această cunună de 72 de suflete care încep o viaţă nouă „este cea mai scumpă răsplată ce i se poate aduce scumpului nostru adormit în Domnul”… Părintele Vasile s-a jertfit şi a murit, „dar, iată, jertfa lui înviază suflete” la o viaţă nouă. În faţa acestui sicriu nu depun legământul numai aceşti 72 de fraţi, ci ne înnoim cu toţii legământul nostru cel sfânt de a ne jertfi pentru cauza Domnului. Toţi fraţii plâng…
Vorbeşte apoi părintele Vladimir, duios şi mişcător, spunând că „noi secerăm acum ceea ce, cu trudă, a semănat dragul nostru Vasile”. Se ia apoi legământul celor 72 de fraţi şi surori.
Slujba înmormântării
La orele două şi jumătate începe slujba înmormântării, oficiată de un sobor de 15 preoţi, în frunte cu Prea Sfinţitul Arhiereu şi Vicar al Patriarhiei, Irineu Mihălcescu.
După sfârşitul slujbei vorbesc: părintele protopop Stoica, părintele Coman, părintele Lazăr şi general Rujinski, din partea Ateneului.
Vorbirea Părintelui Iosif
A vorbit apoi vibrant, duios, cutremurător părintele Iosif, a cărui vorbire o dăm în fruntea foii. A fost o vorbire care va rămâne în istoria Oastei. Biserica întreagă era o izbucnire de plâns. Îndeosebi sfârşitul acestei vorbiri a cutremurat toate sufletele. Fraţii plângeau sfâşietor. Din sicriu le grăia părintele Vasile, iar de lângă sicriu, părintele Iosif, pe care acum îl auzeau pentru prima dată, faţă în faţă.
Spre mormânt
Mai vorbesc apoi fratele I. Gr. Oprişan şi epitropul bisericii.
Mulţimea enormă abia îşi poate face ieşire din biserică. 100 de poliţişti abia pot face puţină ordine.
Sicriul e luat şi dus pe braţe de şase fraţi din Bucureşti.
În faţa bisericii şi pe stradă, o mare de capete. O mulţime de vreo 10 mii de oameni îl petrec la mormânt pe acel care a fost păstorul cel bun al acestui cartier.
În fruntea cortegiului merg fraţii cu cele 12 steaguri, urmează clerul, sicriul, familia. Copilaşul cel mai măricel al părintelui e dus în braţe de fratele Gh. Enică.
La mormânt grăieşte părintele Vladimir
Ajuns în faţa mormântului, vorbeşte directorul şcolii primare, preşedintele Consiliului parohial.
Grăieşte apoi cu cuvinte de foc dragul nostru, părintele Vladimir, despre jertfa aceasta care se pogoară acum în mormânt, dar ea rămâne vie şi lucrătoare în temelia Oastei, în temelia Bisericii şi a ţării Româneşti. Părintele Vladimir face un zguduitor apel la spiritul de jertfă pe care trebuie să-l ducem de la acest mormânt şi-l roagă pe părintele Vasile să ducă solie bună şi iubitei sale soţii, spunându-i că îşi ţine legământul: va lupta şi se va jertfi până la sfârşit pentru lupta Oastei Domnului.
Mai vorbesc apoi mişcător până la lacrimi fraţii din Bucureşti, plutonier Pârvu şi fratele Constantinescu, şi apoi sicriul e coborât în mormânt. 12 steaguri se apleacă asupra mormântului şi plânsul nostru străbate până la depărtări
……………………………………………………………………………
Am prins împreună cu Părintele Iosif aceste amănunte, dar mărturisim că condeiul nostru n-a putut prinde ceea ce am văzut şi am simţit la Bucureşti. În numărul viitor vom mai da şi alte amănunte.
Acum să zicem cu toţii: Domnul să-i facă loc de odihnă iubitului nostru!
Ioan Marini
«Isus Biruitorul» nr. 9 / 28 februarie 1937, pag. 7
~~ * ~~
DE LA ÎNMORMÂNTAREA NEUITATULUI NOSTRU PĂRINTE VASILE
Vorbirea părintelui Vladimir, la legământul celor 72 de fraţi
Înălţătoarea înmormântare a neuitatului nostru părinte Vasile de la Bucureşti stăruie viu în gândul şi inima noastră. Ea a făcut un viu răsunet şi la fronturi. Pe tot locul, fraţii au plâns şi s-au rugat pentru acela care ne-a fost conducător drag şi s-a jertfit pentru lupta cea sfântă a Domnului.
Dăm în continuare, pentru acest număr, mişcătoarea vorbire pe care a rostit-o părintele Vladimir cu prilejul legământului celor 72 de fraţi.
Scumpul nostru părinte Iosif şi iubiţii mei fraţi şi surori în Domnul Iisus!
Stăm adânc, adânc îndureraţi la sicriul scumpului nostru părinte Vasile – care a fost inima noastră. Care „a fost în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte” (II Cor 7, 3).
Judecând omeneşte, pentru noi, pentru scumpa soţie a părintelui Vasile, este neînţeleasă răpirea din mijlocul nostru a dragului nostru părinte Vasile. Dar voia Domnului şi planul Lui sunt mai presus de voile şi planurile oamenilor. Deci noi trebuie să ne supunem. Credem că Domnul a găsit mai bine ca să-l cheme la Sine pe preaiubitul nostru tovarăş de luptă sfântă şi comandant de front iscusit şi neînfricat acum.
Iubiţilor, când întâi mi s-a adus la cunoştinţă despre o veste tristă, fără ca să ştiu despre ce este vorba, parcă n-am simţit nici un fel de frică, nici un fel de tulburare. Nici o veste rea acum nu mă mai înspăimântă, nici chiar solul morţii parcă nu mă mai îngrozeşte. Pentru că eu am pierdut ce mi-a fost mai scump mie pe pământ. Am pierdut jumătate din fiinţa mea. Pe dulcea mea soţie…
Dar când am aflat de vestea tristă despre plecarea dintre noi către Domnul a dragului părinte Vasile, mult am lăcrimat şi am plâns amar. Căci îl iubeam atât de mult şi, în amintirea preaiubitei mele, şi dânsul mă iubea asemenea. Îmi arăta atâta dragoste şi duioşie… mai cu seamă la ultima noastră întrevedere, de la Congresul Oastei din Bucureşti, din Duminica Mare a anului trecut. Pare-mi-se că prin toate cele simţite, noi amândoi presimţeam că mai mult nu ne vom mai vedea aici pe pământ… Atâta abundenţă de dragoste şi iubire stăpânea inimile noastre!…
Iubiţii mei! Părintele Vasile n-a murit, ci trăieşte în vecii vecilor. Munca lui pe ogorul Domnului trăieşte şi va trăi. Jertfa vieţii lui pentru cauza Domnului va trăi cât va trăi şi Biserica lui Hristos pe pământ. Părintele Vasile şi-a făcut un nume bun, iar numele cel bun în veci rămâne. Părintele Vasile a murit cu o moarte de martir, luptând împotriva Antihristului fărădelegilor de azi.
Părintele Vasile stă ca o pildă strălucită pentru noi, preoţii. Ca o pildă de o dragoste desăvârşită, punându-şi sufletul pentru prietenii săi. Părintele Vasile astăzi îşi primeşte răsplata sa – dragostea tuturor fraţilor. El este scăldat în lacrimile dragostei tuturor.
Astăzi părintele Vasile este mult mângâiat. Îşi vede în jurul sicriului său – sfinţit prin jertfa pe care a făcut-o – rodul cel frumos al muncii sale apostolice. Zeci de fraţi stau gata să depună legământ şi să jure şi pe jertfa sfântă a părintelui că îşi vor păstra credinţa lor de ostaşi biruitori şi luptători.
Noi, fraţilor, să învăţăm de la acest sicriu – care cuprinde în el o jertfă sfântă de martir pentru biruinţa împărăţiei lui Dumnezeu – să ne îndoim puterile în luptă împotriva lui satan, pentru a birui lumea. Având mereu ţintă pe Hristos, Care este pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (I Cor 1, 30). Amin.
«Isus Biruitorul» nr. 10 / 7 martie 1937, p. 7
~~ * ~~
ÎN AMINTIREA NEUITATULUI NOSTRU PĂRINTE VASILE
În amintirea părintelui Vasile Ouatu
Încă un gornist al Oastei, un gornist înflăcărat,
După lungi şi grele chinuri, către Domnul a plecat.
E părintele Vasile, luptător a lui Hristos,
Care şi-a jertfit viaţa pentru-n ideal frumos.
L-am văzut mai astă-vară, când am fost la Bucureşti,
Şi ca dânsul, vă pot spune, că mai rar, mai rar găseşti.
Deşi galben cum e ceara, se tot frământa mereu
Pentru tot ce ştia dânsul că-I place lui Dumnezeu.
Am văzut şi eu cu ochii cum în acel cartier
O biserică măreaţă se înalţă către cer.
Este rodul muncii sale pentru care ani şi ani
A luptat până la sânge cu nevăzuţii duşmani.
A adus apoi la Domnul pe mulţi fraţi, multe surori
Şi i-am văzut şi pe dânşii: un buchet de mândre flori.
Iar din predicile sale m-am convins, m-am lămurit
Că părintele Vasile era preot iscusit…
Dar azi acest drag părinte nu mai este printre noi,
Căci a căzut, cum se ştie, în acest grozav război.
Şi s-a dus, s-a dus departe, cu sufletul său senin,
Unde nu este-ntristare, nici durere, nici suspin…
Dragă părinte Vasile, grea durere ne-a lovit
Când am auzit cu toţii că de noi te-ai despărţit;
Şi-am lăsat să curgă-n voie lacrimile noastre şir,
Pentru tine, drag părinte, pentru tine, scump martir.
Dragă Părinte Vasile, tu din cerul luminos
Ştiu că ne poţi fi şi nouă de mult şi mare folos.
Roagă-te mereu la Domnul, roagă-te la blândul Miel,
Căci acum, dragă părinte, eşti mai aproape de El.
Şi spune-i c-avem dorinţa să luptăm neîncetat,
Aşa precum tu, părinte, pildă bună ne-ai lăsat.
Spune-I Domnului din ceruri că din inimi Îl iubim,
Spune-I să ne dea putere ca pentru El să murim.
I. Tudusciuc
Părintele Vasile Ouatu, ostaşul jertfirii de sine / Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2017