,,De multe ori se vorbeşte despre unitatea aceasta la un mod omenesc. Hristos vorbeşte de modul dumnezeiesc; noi vorbim de unitate la modul social, la modul în care noi credem că putem realiza această unitate, prin mijloacele noastre, omeneşti. Or, Mântuitorul vorbeşte aici de o unitate care este întemeiată în Dumnezeu, în Sfânta Treime, în comuniunea intratrinitară şi care se revarsă în afară, în Biserică, în credincioşi. Or, această unitate, care este un dat divin, un dar, se realizează în măsura în care noi punem partea noastră, ca tot ce lucrează Dumnezeu, şi acest lucru se realizează în măsura în care oamenii conlucrează cu Dumnezeu. Dumnezeu nu poate face ceva cu noi fără voia noastră. (…)
Sigur, noi ne punem problema pentru Oastea Domnului. Dar se pune şi la nivelul Bisericii, în general, de efortul susținut pentru unitate. Ce avem noi de făcut? De multe ori, şi noi am înțeles această unitate la modul social, adică la modul în care noi putem să o realizăm prin mijloacele noastre omeneşti: că ne socializăm, că ne apropiem, că facem un gest, că întindem mâna… Răspunsul este că noi nu putem face – cu toată bună-voinţa noastră – ceea ce nici Dumnezeu nu poate face. Nu suntem mai presus de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu poate face unitatea aceasta, noi cu atât mai puţin o putem face.
Dumnezeu vrea unitatea; Mântuitorul S-a rugat pentru ea. Îi stă la inimă Mântuitorului în Rugăciunea-testament, şi cu toate acestea El nu o poate face. Să nu credem că ceea ce nu poate face Hristos putem face noi. Dar ce putem noi face, noi, cei care suntem aici? Să avem noi unita- tea între noi, aşa cum Mântuitorul putea să dea unitatea între El şi Tatăl ca temei şi ca model… Noi, care spunem că suntem cu Sibiul, noi să avem această unitate, această disciplină. (…) Noi să formăm cu adevărat o unitate, şi această unitate va atrage şi pe alţii, spunând: Iată, acesta este temeiul unei oşti adevărate!, aşa cum în epoca prigoanei din vremea romanilor avem mărturia aceasta păstrată de Sfinții Părinți că păgânii se uitau la creştini şi spuneau: Priviți-i cum se iubesc! Erau un model pentru ceilalți şi îi atrăgeau pe ceilalți pentru că se iubeau foarte mult şi iubirea aceasta era atractivă. Ei bine, asta putem face noi. Noi nu putem sili pe cineva. Nu putem face, repet, ceea ce Hristos Însuşi nu poate face. Dar noi putem, e dreptul nostru, să fim ceea ce visa Părintele Iosif, ce visa fratele Traian: o Oaste disciplinată. Fratele Traian chiar spune: Oastea îşi are numele de Oaste, iar oaste înseamnă disciplină. De aici începe unitatea: o Oaste disciplinată.”
(«Iisus Biruitorul», 29/2013, p. 2)
(Sibiu, Rusalii 2013 / La Sfatul Frăţesc Operativ – 21 iunie)
Pr. Prof. Vasile Mihoc, din „Cuvinte ale credinței și ale bunei învățături”, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2015, pag 26-27
