Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home O zi din viaţa Apostolului Pavel

O zi din viaţa Apostolului Pavel

O zi din viaţa Apostolului Pavel

(Fapte 16, 16-34)

Poate părea obraznic ceea ce scriu, dar este adevărat. Cam aşa, cum ne descriu cuvintele pline de har ale autorului Faptelor Apostolilor, arăta ziua de lucru a unui Apostol. O întâlnire cu o slujnică cu duh pitonicesc – o ghicitoare, dacă vreţi – ne pune dinaintea unui tablou al lumii păgâne în care propovăduiau Părinţii şi Apostolii Bisericii noastre. O femeie era exploatată în slăbiciunea conlucrării ei cu diavolul – ne va vădi aceasta tocmai acţiunea de rugăciune şi dezlegare a Apostolului Pavel – de către stăpânii ei. Duhul străin lumii spirituale, de unde definirea lui ca pitonicesc (târâtor pe pământ), amintind de şarpele cel ispititor şi urâtor a toată virtutea ce te apropie de Dumnezeu, mărturiseşte. Nu e singurul drac mărturisitor. Evanghelia are în ea multe astfel de reacţii. Pare că diavolii caută să se pună bine cu Hristos Dumnezeu. Ca şi acum, cu Pavel, care se vădeşte şi prin rezistenţa la mărturisirea-linguşeală, omul lui Hristos Dumnezeu. Interesant este că duhul acesta adaugă şi o descriere de context a misiunii apostolice: „Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii” (Fapte 16, 17). Vă vestesc vouă calea mântuirii. Nimic din ce spune nu e lipsit de adevăr, dar Apostolul nu vrea să pecetluiască, prin binecuvântarea sa, celelalte aspecte ce le va fi propovăduit femeia în cetate. Nu vrea să acorde o certificare apostolică duhului iadului, care vine din adânc şi propune ca alternativă raiului adâncul. Diavolul pare expert. Citează bine. Aviz celor care ascund erezii pe după citate. Nu citarea unor adevăruri este cheia creştinismului, ci trăirea lor.

Iritarea stăpânilor, care pierd o sursă de câştig, îmi aduce aminte de comportamentul multora de azi, din susţinătorii vrăjitoriilor, media ori publice, care cultivă tot soiul de duhuri ca să le iasă banii. Când economicul primează dinaintea adevărului fenomenul se transformă în propagandă, având drept motor manipularea. Diferenţa între propovăduire şi manipulare se vădeşte în versetele acestui capitol din Fapte. La versetele anterioare lecturii noastre, v. 12- 15, ni se arată modul decent şi luminos în care Pavel propovăduieşte femeilor. Dintre ele, Lidia, vânzătoare de purpură, din Tiatira – o femeie bogată, deci, dar şi „temătoare de Dumnezeu” – ascultă, i se deschide inima şi ia aminte la cuvintele Apostolului. Se botează ea şi casa ei şi găzduieşte, onorată, propovăduitorii Evangheliei. O dată botezată, aşadar, preferă să împartă darurile bogăţiei sale celor bogaţi în Duh. În opoziţie cu această imagine, „echipa pitonicească”. Alt canal de acumulare de venit. Un soi de opoziţie economică, prin specularea sufletelor slabe.

Pavel este atât de deranjat de insistenţa slujitoarei cu duh fals-vestitor încât se mânie (Fapte 16, 18), dar mânia sa se transformă în dezlegare: „În numele lui Iisus Hristos, îţi poruncesc să ieşi din ea!”. Nici urmă, în cuvinte, de mânie. Cât de mult se înscrie textul acesta în contextul Evangheliei ce urmează a fi citită, Evanghelia cu Vindecarea orbului din naştere (Ioan 9, 1-38). Cât de asemănătoare cu ancheta fariseilor şi a cărturarilor împotriva părinţilor celui vindecat va fi ancheta dregătorilor din Filipi care duc pe Pavel şi Sila în temniţă. După ce îi pedepsesc cu o pedeapsă ce nu se putea aplica cetăţenilor romani. Cât de corupţi sunt dregătorii Imperiului se vede din lectura altor texte din vremea aceea. Probabil că ei înşişi erau nervoşi. Fără un duh pitonicesc care să atragă oamenii, cetatea îşi pierdea din putere, din vad. Îngăduitorii cu oamenii duhului necurat sunt neîngăduitori cu oamenii duhului lui Dumnezeu. Mici dictatori locali împart o dreptate falsă. Asemeni duhului ce-i ademenise. Argumentul filipenilor, mândri macedoneni altfel, seamănă cu argumentul iudeilor la Răstignirea Domnului. Ierusalimitenii fac apel la credinţa lor în Cezar. O minciună care deseori a fost vădită de istorie. Aşa şi aici. Filipenii sunt mândri de cetăţenia lor romană. Uitând însă să facă ancheta, pedepsind abuziv, judecătorii lovesc în alţi cetăţeni romani. Mulţimea însă pusese suficient de multă presiune pe ei. Iar ei, ca oameni, desigur, nu erau nişte incoruptibili. Dar neglijarea valorii care tocmai fusese pusă zălog de garanţie unei atitudini legate de dreptate socială nu este numai boala lor. Se va perpetua, din nefericire, în istorie prin acţiunile unor dregători cel puţin la fel de superficiali. De altfel, cred că aceste versete sunt un semnal serios şi împotriva tratării cu superficialitate a mărturisirii de credinţă şi a atitudinii civice. Ele se ajută una pe alta în construirea unei mărturii comune – a omului şi a societăţii deopotrivă – atunci când asumi în Dumnezeu realitatea vieţii pe care o trăieşti.

Finalul consemnează cum Apostolul Pavel este arestat – fără un proces propriuzis, făcându-se verigă de har între Mântuitorul Hristos şi toţi cei care vor fi întemniţaţi fără judecată –, aruncat în temniţă, cu picioarele strânse în butuci. Un om care nu avea nimic, care vorbea despre lucruri care în mod cert sensibilizau inimile oamenilor, cazul Lidiei fiind la îndemâna noastră în text, care nu deranjează, în primă fază, nici pe falsa profetesă, căruia nu i se dă cuvânt de apărare, devine subiectul unei manifestări juridice abuzive. Se simte răutatea. Zâmbetul parşiv al duhului ce pare să fi ieşit din slujnică şi să fi intrat în slugoi. Rugăciunea de noapte a apostolului şi ucenicului său, Sila, cântările lor, îi fac pe oamenii de acolo să asculte. După obiceiul de atunci şi de acum, temnicerul trăia emoţiile cu cei întemniţaţi deopotrivă. Cel din Fapte aţipise. Un cutremur îl trezeşte şi trăieşte spaima vieţii lui. Crede că au fugit toţi din temniţă şi e gata să se sinucidă. Doar că pe oamenii aceia un alt lanţ îi ţinuse în afundul temniţei. Vorbirea lui Pavel. Neauzită în pseudoproces. Care acum, în inima lor, pleda pentru altă libertate. Reacţia temnicerului mi-a adus aminte că e un soi de Iuda „ratat”. Fără îndoială, era un funcţionar cuminte. Dovadă că, înţelegând grozăvia momentului, e gata să moară pentru că nu şi-a împlinit serviciul. Dormise. Dar nu un somn spre moarte, precum credea, ci unul spre cunoaşterea Învierii. Periculosul străin, pedepsit cu bătaia şi prinderea în butuci, se vădeşte de-acum Liniştea lui. Câtă iubire să ai să poţi spune, la miezul unei nopţi care încheia o zi grozavă, cu drag şi cuminţenie: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici! Omul cade înaintea lui Pavel şi Sila. Se eliberează de frică, cere botezul. E semn că ascultase cuvintele şi le transformase în inima lui în adevăruri. Sfântul Pavel îi vesteşte cuvântul lui Dumnezeu lui şi casei lui. Niciun cuvânt despre sine. Primeşte să-i fie spălate rănile. După unele tradiţii chiar în apa aceea – să nu uităm că era noapte, cu sânge de rană a mărturisitorilor Pavel şi Sila – primeşte botezul. El şi casa lui. Semn că nu era singurul convins de cuvintele căii Împărăţiei. Şi de data aceasta se pune masă, se veselesc „crezând în Dumnezeu”. Nu, nu este un „chef” de botez, ci o masă a bucuriei care mută rugăciunea şi cântarea din străfundul temniţei la lumina ospăţului. Abia când judecătorul cel mitarnic trimite să fie eliberaţi, Pavel, înţelept, face apel la cetăţenia lui de roman. Cu alte cuvinte, îşi cere drepturile sale. Inclusiv dreptul de a fi anchetat cel care abuzase asupra vieţii sale. Judecătorii se tem. Sunt descoperiţi înaintea unor străini care sunt totuşi cetăţeni romani. Tot ce făcuseră încălca Legea. Deşi ei ziceau că sunt Legea, ştiau că nu este aşa. Pavel nu în legea Romei voia să biruiască în inima oamenilor. De aceea, aici, în acest caz, nu la cetăţenia lui romană face apel. Ci la cetăţenia sa în Hristos. De aceea, rugat să plece, scos afară, Pavel Apostolul pleacă din cetatea cetăţenilor romani şi vine în cetatea cetăţenilor lui Hristos din casa Lidiei. Vede fraţii. Mângâie adunarea. Şi pleacă mai departe să construiască prin cuvânt, Domnului Hristos, cetăţi ale libertăţii. Fără a fi lipsit de reacţie civică, Pavel a înţeles că numai în Hristos se desăvârşeşte cetăţenia noastră. Este ceea ce am experimentat cu toţii în această perioadă. Cu gândul că poate vor fi fost unii slujitori pitoniceşti şi judecători năimiţi între persoanjele care au gestionat pandemia. Dar pentru a nu suferi cetatea lui Hristos, Biserica, ne-am aşezat cuminţi în cântare şi rugăciune. Când se vor ivi zorile, ne vom revedea! Nu pentru că aşa vrea legea, ci pentru că Hristos ne-a ţinut în viaţă.

Pr. Constantin NECULA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *