Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Oaia săracului“

„Oaia săracului“

„Oaia săracului“

Maşina de tipar a Părintelui Iosif Trifa, aşa numita "Mireasa Vântului"

Cu numai trei zile înaintea trecerii sale la Domnul, Părintele Iosif a scris articolul: „Oaia săracului“, inspirat de la II Samuel cap. 12, care va fi publicat în foaia «Glasul Dreptăţii», nr. 7Maşina de tipar a Părintelui Iosif Trifa, aşa numita "Mireasa Vântului" / 12 febr. 1938, pag. 4, acesta fiind ultima tâlcuire a Părintelui Iosif.

Reproducem aici şi acest articol, spre a se vedea, încă o dată, nedreptatea ce i s-a făcut şi felul în care protestează el împotriva acestei nedreptăţi.

Dar de unde să poţi bănui că cel vizat ar lua poziţia biblicului David?

O, nu, bogatul de azi nu are lacrimi de căinţă, nici cuvinte de îndreptare, el are numai puterea să strivească pe proorocul care-l avertizează.

Iată articolul cel mai de pe urmă, scris de slăbuţa mână care ne-a hrănit cu cele mai cereşti bunătăţi, pe noi, această mare mulţime adunată în pustia unde, ca printr-o minune cerească, i-a fost rânduit de Dumnezeu să ne sature şi să mai şi rămână pentru urmaşii noştri.

…În Biblie, la II Samuel cap. 12, se află o mult-grăitoare pildă despre oaia unui biet sărac.
E întâmplarea când David a nelegiuit cu femeia lui Urie şi pe urmă, ca nelegiuirea să fie şi mai mare, l-a cumpănit pe Urie să fie omorât în război, pentru ca să poată avea pe soţia lui între femeile sale.

„Dar acest lucru n-a plăcut Domnului. Domnul a trimis pe Natan proorocul, care i-a pus nelegiuirea într-o istorioară: «Într-o cetate erau doi oameni – a început Natan – unul sărac şi altul bogat. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte, iar cel sărac n-avea nimic decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi s e adăpase din ulcica lui. La sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică. Dar iată că a venit la omul bogat un călător. Şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale, din vitele sale, ca să gătească cină pentru cel ce venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pentru călătorul cel ce venise la el».

Şi s-a mâniat David cu mânie mare pe omul acela bogat şi a zis: «Omul care a făcut lucrul acesta vrednic este de moarte; să dea înapoi patru oi, pentru că a făcut fapta aceasta…»

Atunci Natan a ridicat mâna şi, grăind, i-a rostit lui David această osândă: «Tu eşti omul acela, Davide!… Căci Dumnezeu te-a dăruit cu toate bunătăţile, dar ai râvnit să răpeşti şi pe soţia lui Urie… şi acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta…»“ (II Samuel 12, 1-14).

Ce adânc înţeles şi ce adâncă învăţătură este istorioara aceasta! Nedreapta purtare a omului bogat din istoria lui Natan, care a răpit unica oiţă a unui biet sărac, ne arată şi ea, întâi şi întâi, ce fărădelege urâtă este lăcomia.

De orice natură ar fi lăcomia, ea este un păcat greu. Îndeosebi însă lăcomia omului avut, adică lăcomia care-i prinde pe unii oameni avuţi, este ceva scârbos. Lăcomia omului avut este o boală grozavă. Această boală îl împinge mereu să pună mâna pe avuţia şi truda altuia. Oricât de mult ar avea bogatul, el râvneşte şi pândeşte bunul altuia. Bogatul din istoria lui Natan avea turme nesfârşite de oi, de boi, avea pământuri, averi şi case din a căror chirie scotea anual milioane – şi totuşi lăcomia l-a dus să răpească oiţa, singura oiţă a unui biet sărac.

David, încoronatul şi unsul Domnului, avea o casă plină de femei şi totuşi, lăcomea la păcat, să râvnească la o „mireasă“ nouă; la unica soţie şi bucurie a lui Urie. Lăcomia l-a pus să răpească singura „oiţă“, singura bucurie pe care o avea Urie.

Cu câtă dragoste ţinea săracul la oiţa lui, ca la o fiică a lui, ne spune Biblia. Şi totuşi lăcomiei bogatului nu i-a fost milă de această dragoste, ci a trecut cu picioarele peste ea, pentru atingerea scopului său, făcând şi o ucidere de om.

Şi lăcomia lucrează şi azi tot aşa. Ea pândeşte şi înghite mereu bunul altuia. Căutaţi şi cercetaţi în viaţa de la ţară şi veţi afla că rar este cazul acela când moşioara văduvei şi a săracului poate rezista în vecinătatea bogatului lacom. Lăcomia bogatului, folosind toate mijloacele, mai curând ori mai târziu, o înghite, aşa cum peştele cel mare înghite pe cel mic.

În privinţa asta, eu mă mir cum de nu s-a format şi aici o înţelepciune din popor care să spună: nu-ţi clădi căsuţa lângă casele bogatului şi nici moşioara nu ţi-o cumpăra lângă moşia lui, căci te va înghiţi lăcomia lui cea nemărginită şi hrăpăreaţă.

E de însemnat apoi şi faptul că lăcomia lucrează în scopurile ei, folosind toate „mijloacele“ şi îndeosebi nedreptatea.

Lăcomia e strâns legată de nedreptate, aşa după cum mâncarea cere de la sine şi apă. Iar ca să-şi ajungă scopul şi să facă nedreptatea şi răpirea, bogatul are totdeauna „mijloace“ destule faţă de nevoiaşul şi săracul.

Şi încă ceva ne arată istorioara lui Natan: David, unsul Domnului, s-a înfiorat grozav când a auzit de nedreptatea bogatului cu oaia săracului. Dar el însuşi era în această istorioară.

Aşa sunt şi azi fariseii. În predicile lui, fariseul predică în contra nedreptăţii; tună şi fulgeră contra nedreptăţilor, dar în viaţa lui, el însuşi face nedreptăţile cele mai strigătoare la cer.

Lăcomia care răpeşte bunul altuia este un păcat strigător la cer. Aceasta ne-o arată şi întâmplarea cu David. Când a auzit şi înţeles David, împăratul şi unsul Domnului, ce păcat mare a făcut, a plâns cu amar şi s-a căit şi totuşi urmările acestui păcat le-a purtat.

Sabia din casa lui nu s-a mai depărtat din acea clipă şi cele patru oi  le-a pierdut, rând pe rând. Mai întâi i-a murit copilul. Acesta a fost „mielul“ cel dintâi. Apoi David îşi vede copiii desfrânând şi Avesalom ucide pe fratele său Amnon, desfrânatul. A doua „oaie“ s-a dus. Nu peste mult, moare şi Avesalom, tăiat de sabia lui Ioab. Încă o „oaie“, a treia! Mai rămăsese una şi aceasta vine la rând, când Adonia, un alt fiu a lui David, a căzut şi el junghiat de sabie. Iată şi a patra „oaie“! Aşa cum ceruse David să fie pedepsit omul din istoria lui Natan, care fusese însuşi el.

Fie ca toţi cei ce sufăr de boala cea grea a lăcomiei să ia pildă din cutremurătoarea istorie de la II Samuel, cap. 1 2.

Natan proorocul strigă şi azi prin lume: Tu eşti acela! Ferice însă de cine are „urechi“ (conştiinţă) să audă!

 

Moise Velescu, din «Profetul vremilor noastre» vol. I


error

Author: admin

Comentarii

  1. ,, – Slavit sa fie Domnul pentru toate! – sopti el indurerat si linistit,cand i se aduse vestea aceasta.Nimeni nu poate evea decat atat cat ii este dat din cer…Eu am luptat ca Tipografia aceasta sa fie pusa in slujba Domnului,altul a luptat ca ea sa fie luata din slujba Lui.Domnul ne va rasplati odata,unuia pentru ca a pus-o,iar celuilalt pentru ca a luat-o…
    Totusi,adauga el mahnit si rar, ma doare nespus de mult…”{Parintele Iosif Trifa}

    Si atunci,ca si astazi, cu lucrurile inchinate Domnului si Lucrarii Sale, istoria se repeta…
    Doamne al Indurarilor,ajuta-ne sa auzim,, glasul proorocului Natan care si azi striga prin lume”: Tu esti acela! Ajuta urechilor noastre sa-l auda.Amin.

  2. Cutremurătoare sunt aceste rânduri… şi de fapt toată istoria ar trebui să o ştim şi să o simţim. Deşi scrierile şi înregistrările sunt atât de profunde şi actuale, un duh potrivnic ne face nici să le luăm în seamă. Dacă am cunoaşte istoria şi am ţine la tot ce ne-au lăsat Înaintaşii noştri nu ar mai fi atâtea “adevăruri”…

    “ma doare nespus de mult…” ar spune şi astăzi Parintele Iosif Trifa

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!