Puţini sunt astăzi acei creştini care îşi trăiesc credinţa la intensitatea pe care o aşteaptă Dumnezeu,
Cel care ne doreşte să fim pentru El, „în clocot”. Pe plaiuri bihorene, în Valea Mare de Criş,
am întâlnit un astfel de om „mistuit de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru Casa Domnului”.
Numele lui e Ioan Tole.
Descoperiţi cum L-a transformat Dumnezeu, dintr-o „locomotivă a celui rău”, într-un om pentru oameni, cu o dorinţă arzătoare, de a-i aduce pe toţi la Hristos.
– Slăvit să fie Domnul !
– În veci amin !
Vă rog frumos să vă prezentaţi !
Mă numesc Ioan Tole din satul Valea Mare, comuna Borod.
Din judeţul Bihor.
Să-mi spuneţi o amintire pe care o păstraţi din copilăria dumneavoastră.
Eram copil, eram la şcoală şi am găsit o carte a Minunilor Maicii Domnului la un bătrân şi l-am rugat frumos să mi-o dea să o citesc şi eu. Citind-o am văzut minunile Maicii Domnului. Citeam, plângeam… Aşa m-a pătruns de puternic de nu puteam să nu vărs lacrimi. Când citeam vărsam lacrimi multe. Vicleanul diavol când a văzut dragostea şi râvna mea către Domnul venea noaptea şi mă chinuia în aşa fel că era să-mi dau duhul. Cum ar rupe toată carnea de pe mine. Nu puteam să fac o cruce. Nu puteam să fac o rugăciune. Cum aş fi paralizat în totalitate. Numai m-am gândit – cum v-am spus n-am putut face nici rugăciune, nici cruce, nimic. Am zis: O, Maică, dacă ai vedea cât sunt de chinuit şi la câţi le-ai venit în ajutor. Aşa am văzut-o în faţa mea cum vă văd pe voi, într-o strălucire, de nu m-am putut uita la ea. Şi m-au părăsit duhurile acestea până în ziua de astăzi. Atunci, ca recunoştinţă din partea mea am luat un caiet tip registru şi am scris toate minunile Maicii Domnului, ordonate frumos, fiecare coală cu o minune până am terminat cele şaizeci şi nouă de minuni. Şi am lăsat loc pentru a şaptezecea să o scriu, că avea să se întâmple cu mine. Am zis că o voi scrie mai târziu. Am dat caietul în stânga şi-n dreapta, i-am pierdut urma şi a rămas minunea a şaptezecea, nescrisă. Nu regret de nimic, dar regret că nu am scris-o atunci ca cele şaizeci şi nouă de minuni ale Maicii Domnului să fie rotunjite la şaptezeci. Când treceţi prin necazuri, prin încercări, rugaţi-vă! Luaţi pe Maica Domnului în rugăciuni că mare dar a primit de la Fiul să vindece bolile să gonească duhurile necurate. Părintele când încheie Sfânta Liturghie spune: „pentru rugăciunile tuturor sfinţilor şi a Născătoarei de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi!”
A fost viaţa dumneavoastră în continuare, o minune?
Eram tânăr, eram la şcoală. M-a cuprins şi pe mine valul lumii acesteia, am crescut şi eu. Tinerii au început să se emancipeze. Era muzică în sat, dansuri, jocuri. Tinereţea asta te fură. Am văzut şi pe alţii că merg la joc. M-a prins mreaja şi pe mine. Eram în jur de paisprezece colegi cu surori cu tot. Mergeam duminica şi la biserică de dimineaţă. După-masă la dans, la joc. Acesta era mersul. M-am conformat şi eu după lume. Fiind tânăr, necunoscând şi necitind Biblia am crescut până la douăzeci şi unu de ani cu lumea. Băgam muzica… Învăţam lumea să joace… Eu am învăţat de la fratele meu. Şi ne-am distrat… Acasă la mine s-a băut. Maică-mea era văduvă. N-aveam tată. Murise în război în 1944. Mama era o femeie primitoare, sora mea era fată de măritat. Veneau băieţii. Unii pentru mine, alţii pentru ea. Beam duminica. Mama ne încălzea pălinca, ne-o îndulcea – ca să ne facă bucuria de plină. Apoi mergeam la cămin, la joc. Dansam până se udau cămăşile pe noi. Ei, Dumnezeu văzând că eu sunt locomotiva, şeful de gaşcă, eu bag muzicantul, la mine în casă a băut, eu îi învăţam să se joace. Aşa ascultau că nici de tata lor nu ascultau aşa. Şi Dumnezeu a văzut că trag o gloată după mine la pierzare ce a făcut? M-a lovit cu o boală, mi-a pus o groapă în faţă la douăzeci şi unu de ani. Când am văzut că sunt gata şi nu am altă şansă decât să mă cobor am rugat pe Dumnezeu cu mare foc. M-am pus pe genunchi, am plâns şi am zis: „Doamne, nu mă lua aşa! Că, dacă mă iei aşa, mă iei pentru cărbuni aprinşi. Eu nu Te-am slujit nici un ceas. Mai lasă-mă să Te slujesc pe Tine. Vreau să mă pocăiesc ca Ninive, în sac şi cenuşă. Ascultă-mă, Doamne! Vezi-mi râvna, vezi-mi dragostea cu care vreau să te slujesc. Nu întreb pe oameni că unii te trag încoace, altul încolo şi Cuvântul Tău spune ‹‹ Blestemat este cel ce se încrede în om şi binecuvântat cel ce se încrede în Dumnezeu›› Nu întreb pe oameni. Doamne, ascultă-mi rugăciunea”. Am adus zile de jertfă. Mi-a arătat biserica, biserica din satul Valea Mare.
„Doamne!”, am spus „Acum ai spus să Te pun la încercare. E momentul meu. Te mai pun o dată la încercare. Mai ascultă-mă o dată”. Atunci M-a ascultat Dumnezeu şi a doua oară, mi-a arătat tot biserica aceea plină de oameni şi femei în biserică şi am văzut pe Maica Domnului în mijlocul poporului îmbrăcată ca o regină, în strălucire. Am zis „Doamne, pentru ultima dată vreau să Te mai pun o dată la încercare. Am fost şi eu ca Ghedeon, Doamne! Doamne, Te rog din toată inima, mai arată-mi o dată! Dacă-mi araţi tot biserica atunci ştiu că planul Tău cu privire la mine e aicea şi atunci aş fi un nebun dacă m-aş supăra.” Am adus zile de jertfă şi la a treia cerere. Dumnezeu m-a ascultat şi a treia oară. Atunci am văzut biserica plină de preoţi şi am văzut şi pe mine o haină de preot. Tot aşa o prindeam. „Ce caută asta pe mine? Eu nu-s preot!” O haină verzuie, parcă o văd şi acum. Din câţi preoţi erau acolo, a mea a fost mai frumoasă din toată Biserica. Mă nelinişteam în inima mea ce caut acolo pentru că nu sunt preot. Spune în 1 Petru 2, 9: „Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt pe care L-a câştigat Dumnezeu ca să fie al Lui… ca să vestiţi puterile minunate a Celui ce V-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Ce să facem? Să vestim puterile minunate ale Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. „Mulţumescu-ţi Tată din ceruri, mulţumescu-ţi Fiule, mulţumescu-ţi Duhule Sfinte că mi-ai trezit mintea sănătoasă să văd starea în care eram şi M-ai adus la lumină!” M-am deschis pentru biserică. Am spus: „Aici m-ai pus, de aici să mă iei, să nu mă cauţi în altă parte.” Am iubit Biserica, am iubit învăţătura ei. Dumnezeu fie slăvit! A venit vremea căsătoriei, m-am căsătorit şi eu… Am avut trei copii şi pe urmă a apărut Oastea Domnului. La noi a fost Oastea Domnului în trecut, dar a venit partidul cu ameninţări şi amenzi şi s-a pus pe urma noastră, pe urma fraţilor. Oamenii de frică, unii au trecut la penticostali, unii au stat blocaţi. Nu au mişcat nimica. Şi au venit fraţii din Şuncuiuş, un frate contabil, un o bătrân cu vechime în Oaste şi un frate din Beznea. Ne adunam pe la case, dar în secret în locuri mai izolate, mai îndepărtate, să nu ne dea nimeni de urmă. Aşa că m-am hotărât să-L slujesc pe Domnul. Şi într-o zi la adunare la casa lui Pantiş Iosif din Boba am făcut legământ cu Domnul şi m-am predat Domnului. Bucuria a fost aşa de mare că fratele care a făcut chemarea a spus: „am văzut o lumină din cer, o flacără de foc, coborându-se peste casa aceasta în rugăciune”. A văzut o flacără de foc care s-a coborât peste casa în care ne-am rugat. Aşa a venit vremea ca Dumnezeu să se folosească şi de mine. A trebuit schimbat sfătul pentru că sfătul s-a angajat la sonde. A spus „vreau să-mi câştig şi eu o pensie şi nu pot sta aici, aici am o sută de lei salariu. Vreau să am şi eu un viitor.” M-am decis să iau slujba de sfetie. Am fost trei sau patru candidaţi care am ştiut trage clopotele. Epitropul principal care a fost conducător de biserică ne-a spus aşa: „Fraţilor, sfătul ni s-a angajat. Ne trebuie sfăt. Care consideraţi că vreţi să veniţi de sfăt, o sută de lei e salariul. Vă rog să ne anunţaţi!”. Am fost patru candidaţi. Eu am vorbit cu epitropul principal şi i-am spus: „Frate Ştefane! Lasă-mă cu Oastea în biserică. Am intrat în Oastea Domnului şi noi suntem urmăriţi, persecutaţi pentru că nu suntem înţeleşi, securitatea, miliţia e pe urma noastră. Lasă-mă cu Oastea în Biserică. N-or avea tupeu să vină. Lasă-mă cu Oastea că îţi fac slujba gratuit.” M-am înţeles cu el. A spus: „Măi, frate Ioane, cu voi e problemă. Nu sunteţi recunoscuţi de regim.” „E adevărat, frate Ştefane! Dar, dacă suntem aici, în biserică, n-or avea îndrzăzneală să vină aici peste noi.” „Da’ ştii ce fac?” spune epitropul. “Fac un proces verbal, schimbarea sfătului şi am şi eu acoperire. Foc în biserică – că nu era – şi să fie biserica deschisă şi după-masă ca oamenii să facă o rugăciune, să aprindă o lumină, ca să am şi eu acoperire faţă de voi”. Zis şi făcut. Le-am dat pace la ceilalţi care au venit primii să se angajeze ca sfăt. Unul a spus: „eu vin dacă daţi două sunte.” Altul a spus: „eu vin dacă mai puneţi unul pentru că clopotele sunt două”. A venit rândul la mine. Am spus: „Fraţilor, dacă n-ar fi nici un ban pentru biserică! Nu-i slujba lui Dumnezeu? Nu-i casa lui Dumnezeu? Nu trebuie făcută slujba aceasta? Eu o fac fără plată.” Atunci a sărit un văr al meu: „Da’ tu eşti angajat! Cum faci tu gratuit?” „Nu-i treaba voastră. Eu sunt şef de echipă în Refractara. Cu maistrul mă înţeleg foarte bine. Dacă am o problemă, îmi iau o zi liberă şi o recuperez. Aşa că eu răspund de lucrare, de slujba aceasta dacă o iau, nu răspundeţi voi!” A rămas la mine sfetia. Peste mine nu s-a băgat nimeni pentru că am slujit gratuit. Înţelegerea mea cu epitropul a fost să fac aşa pentru ca să mă lase cu Oastea. Aşa a lucrat Dumnezeu. Am vrut să fiu activ, dacă m-am înrolat în Oastea Domnului. Am început să fac o sobă, pentru că nu era sobă în biserică, să împlinim şi procesul verbal, dacă vine un control, să vadă că nu umblăm cu minciuni. Am făcut o sobă la şantier. Am plătit-o şi i-am rugat să mi-o scoată din fabrică cu maşinile lor. Le-am plătit-o şi am pus-o în biserică. După zece, cincisprezece minute, roşea. Nu te-ai putut apropia de ea. După zece, cincisprezece minute ai putut să stai ca în casă. Aşa a lucrat Dumnezeu ca slujba în care m-a pus să-Şi poată face lucrările Lui prin mine. M-am bucurat foarte mult. Am iubit slujba aceasta. După ce Dumnezeu mi-a arătat biserica de trei ori am iubit-o trup şi suflet. Citeam Cazanii, citeam minuni, citeam… Aşa mă zideam de parcă eram în cer. Mă auzeau mulţi de pe drum cum mă rugam, cu aşa foc mă puteam ruga. Mă puneam la icoana Maicii Domnului, la icoana Domnului Iisus, mă rugam… Fraţilor, am iubit slujba aceasta. Simţeam că mi-e ascultată rugăciunea. Ei! Acum am umblat în ţară pe la nunţi care se anunţau cu trei luni înainte, taxam autobuz de la Autobaza Aleşd. Fratele meu era şofer. Îi spuneam, ne taxa şi ne ducea pe la nunţi. N-am părăsit adunarea decât atunci când am avut aprobare de la un frate mai bătrân care nu părăsea adunarea. Am stat lângă adunare. Aşteptam fraţii cu foc… Nu mergeam acasă după ce se termina slujba. Stăteam, mă rugam, citeam… Mergeam la câte o nuntă şi aduceam câte două, trei casete pline: cântări, fraţi. Pe cei mai buni fraţi vorbitori îi invitam la Valea Mare la adunarea noastră: „Vă rog din toată inima! A luat şi la noi fiinţă Oastea Domnului. A fost în trecut, dar partidul acesta ne-a împroşcat ca uliul, puii”. Dar zic: „Haideţi că în biserică vin fraţii din patru, cinci sate”. Biserica era în mijlocul tuturor satelor de primprejur: din Beznea din Borod, din Borozel din Cetea şi din satele vecine veneau. Ne adunam acolo, toţi. Duceam acolo bănci de la cămin când era adunare mare. Biserica era plină. Slăvit să fie Domnul! S-au făcut chemări, oamenii s-au predat Domnului şi aşa ne-am bucurat. Au întrebat fraţii: „N-aveţi casă de adunare?” „Nu! În biserică ne adunăm.” Am spus: „Fraţilor, nu vă temeţi!” Când era adunare mare am spus: „Toţi fraţii din adunare să fim în zi de jertfă.” Cu o săptămână înainte de adunare mâinile mele erau ridicate spre Dumnezeu, în post şi rugăciune. Am zis: „Doamne, lucrarea e a Ta! Nu lăsa pe cel rău să răstoarne planul de mântuire! Tu eşti Dumnezeu, a Ta e lucrarea, Doamne! Nu îngădui pe cel rău.” Am spus: „Nu mă tem! Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu Căruia să-i fie frică de om. A Lui e lucrarea. El apără lucrarea.” Când a fost adunare la Valea Mare le-a trântit două maşini, mai sus de Valea Mare şi a stat miliţia de pază. Le-a dat Dumnezeu de lucru, dar noi nu am fost afectaţi. Dumnezeu ne-a ocrotit. Eram toţi tineri. Puteau să ne împroaşte cum împroaşcă uliul pe pui, dar Dumnezeu a avut milă de noi. Slăvit să fie Domnul! Aşa că m-am bucurat şi lucrarea a continuat.
Vreau să vă mai mărturisesc ceva. M-am spovedit anul trecut de Sărbătoarea Sfântului Ilie şi mi-am mărturisit păcatele preotului. După spovedanie i-am spus părintelui: „Părinte, duminicile trecute ai mărturisit la predică că a fost ziua sfinţilor părinţi şi aţi spus că părinţii au apărat credinţa şi au mărturisit pe Dumnezeu.” Ai spus: „noi toţi trebuie să-L mărturisim pe Dumnezeu.” „Da? Foarte bine!” În Evrei, capitolul cinci spune aşa: „orice mare prooroc e luat din popor, din mijlocul oamenilor, pus pentru oameni cu cele privitoare la Dumnezeu.” În Evrei 13, 7 spune: „Ascultaţi de mai marii voştri şi le fiţi supuşi pentru că ei priveghează asupra sufletelor voastre ca să-şi facă lucrul, nu suspinând, ci cu bucurie, că altfel nu ar fi de folos.” „Cu astea sunt dator să te ascult. După Biblie sunt obligat să te ascult. Eu sunt oaia, dumneata eşti păstorul. Dumneata ai puterea aceasta. Ai spus că toţi trebuie să mărturisim. Vreau să mărturisesc şi eu. Pune-ţi mâinile peste mine şi dă-mi dezlegarea, că ai puterea de a lega şi dezlega cele ce se întâmplă în popor, dă-mi dezlegarea să mărturisesc pe Hristos!” În Faptele Apostolilor 10, 42 spune: „Iisus Hristos ne-a poruncit să propovăduim şi să mărturisim că Iisus Hristos este rânduit de Dumnezeu judecătorul celor vii şi celor morţi. Şi toţi proorocii mărturisesc despre El că cei ce cred în Numele Lui capătă iertarea păcatelor.” „Vreau să mărturisesc, simt o datorie. Din moment ce am intrat în Oastea Domnului, scopul Oastei este aflarea şi vestirea lui Iisus şi luptă împotriva beţiei şi păcatului. Vreau să mărturisesc. Fiindcă mi-ai dat dezlegare, părinte, vreau să mă duc în tot satul, să mă duc la fiecare casă. Ce să le spun? Să le spun să mă asculte. Tot ce ţi-am vorbit dumitale să le spun şi lor.” Aşa că am început cu prima casă. Am spus: „Fraţilor! Nu vă vin cu poveşti. Vin cu învăţătura de credinţă. Vin cu Biblia.” Le-am spus aşa: „Dacă preotul e pus de Dumnezeu să ne înveţe calea, trebuie să-l ascultăm sau nu trebuie să-l ascultăm?” am întrebat în casa în care m-am dus prima dată. „Da!”, zice. „Trebuie să-i ascultăm că-s învăţătorii noştri”. „Atunci, hai să-i ascultăm!” „Dar, oare-i ascultăm sau numai credem că trebuie? Dacă preotul, unsul lui Dumnezeu pus să ne înveţe – toată Sfânta Liturghie e luată din Sfânta Carte a lui Dumnezeu. Vă documentez cu argument biblic lucrul acesta – şi preotul spune de cinci ori în timpul liturghiei ‹‹ Pe noi înşine – începe cu el, merge la toată biserica şi zice – şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm››. Noi spunem ‹‹ Ţie, Doamne!›› Da’, o facem?” Apostolul Iacob spune aşa: „Lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în inimile voastre care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători înşelându-vă singuri. Dacă nu împliniţi Cuvântul lui Dumnezeu să ştiţi că sunteţi înşelaţi. Fraţilor, simt datorie pentru voi! Sunteţi consătenii mei. Citesc Biblia. Dacă Dumnezeu mi-a dat şi mie un talant nu vreau să îl îngrop. Vreau să am o răsplată după talantul meu. Dacă Dumnezeu m-a pus în slujba aceasta – voi nu citiţi nici Cazanii nici Evanghelii nu aveţi de unde şti. Dacă Dumnezeu m-a înzestrat şi pe mine cu un talant vreau să vă spun că ne spune Cuvântul lui Dumnezeu, Apostolul Iuda: „mântuiţi pe alţii, pe alţii smulge-ţi-i din foc, iar de alţii fie-vă milă!” În Iacob 5, 19 şi 20 spune aşa: „Fraţilor, dacă unul dintre voi s-ar rătăci de la adevăr şi îl întoarce un altul, cel ce-a întors pe păcătos de la calea rătăcirii lui a mântuit un suflet de la moarte şi şi-a acoperit o sumedenie de păcate.” „Fraţilor, vreau să vă salvez cu toată inima! Partea slabă e că nu mă ascultaţi şi aici mă doare. Va veni o zi când vă va întreba Dumnezeu: ‹‹a fost Ioanea pe la voi? ›› Veţi putea spune că n-am spus? Ce v-am spus? Am venit cu învăţături sectare, am venit cu poveşti? Am venit cu învăţătura de credinţă, am venit cu Biblia pentru că Cuvântul lui Dumnezeu mustră, ne învaţă, ne îndreaptă. Pentru unii va fi spre mântuire, pentru alţii spre judecată. Spune Apostolul Ioan în capitolul paisprezece: ‹‹Cel ce-Mi slujeşte, unde voi fi Eu, va fi şi slujitorul Meu împreună cu mine››. Vreau să deveniţi slujitori ai Domnului! Dacă vrei să fii un creştin, Dumnezeu este un Dumnezeu al orânduielii. Şi Dumnezeu spune ‹‹orice stăpânire e pusă de El şi pentru El›› Nicio stăpânire nu este să nu fie pusă de Dumnezeu. Cine nu se supune stăpânirii, nu se supune rânduielii puse de Dumnezeu şi va fi osândit. Eu vă spun ‹‹ Ascultaţi-mă!››”
Aţi trăit o minune în viaţa dumneavoastră? V-a vorbit Dumnezeu într-un mod deosebit într-o anumită împrejurare?Povestiţi-ne!
Dragă, eu ce am auzit din partea lui Dumnezeu – mi-a arătat biserica de trei ori – am fost mulţumit. Am spus: „Doamne, aici m-ai pus, aici rămân!” Eu am iubit biserica, am cunoscut învăţătura şi dacă Duhul Sfânt a pus episcopi, Dumnezeu nu ştie ce alege? Nu ştie Dumnezeu ce lucrează? Aşa că lucrarea e pe temelie sfântă. Eu am vrut să ascult. Ascultarea, spune în 1 Samuel 15, 22: „Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului lui Dumnezeu mai mult decât grăsimea berbecilor.” Vreau să rămân în ascultare cât mă ţine Dumnezeu în viaţa aceasta…
Şi ce v-a determinat să rămâneţi credincios în toţi anii aceştia?
Pentru că cunosc adevărul lui Dumnezeu. Spune: „Cine se încrede în Mine nu va fi dat de ruşine, nici în veacul de acum, nici în cel viitor.” Vreau să strâng Cuvântul lui Dumnezeu în inima mea, să nu mai pot păcătui. Vreau timpul meu să-l concentrez spre Dumnezeu ca tot timpul meu să fiu în legătură cu Cerul. Nu o spun spre laudă. Lauda să fie a lui Dumnezeu. Mi-au trimis mulţi scrisori din toate ţările. Mă rog pentru bolnavi. Slavă Domnului. Câţi mi-au trimis scrisori, i-am pus pe lista mea de rugăciune. Nu-i şterg de pe listă cât trăiesc. Pe care i-am trecut, mă rog în continuare pentru ei. Dumnezeu să-mi dea putere ca să pot ţine canonul pe care mi l-am luat. Canonul meu e de la opt ore în sus. A fost zi în viaţa mea cu şaisprezece ore de rugăciune. N-o spun spre lauda mea. Dacă se laudă cineva să se laude în Domnul. Am cu ce mă lăuda. Am un Dumnezeu care a avut milă de mine şi nu mi-a respins cererea şi rugăciunea, ci M-a pus în slujba Lui, cea mai înaltă slujbă în Sion. De aceea iubesc Sionul. Iubesc pe Maica Domnului, iubesc fraţii, iubesc lucrarea în care m-a pus Dumnezeu. Ascultaţi-l pe preotul Trifa că vă vrea pe toţi pentru Dumnezeu! Lumea de astăzi zace în cel rău şi poporul piere din lipsă de cunoştinţă. Să ne facem datoria ca buni ostaşi ai lui Hristos. La asta suntem chemaţi. Vreau să chem lumea la pocăinţă. Slăvit să fie Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în veci de veci! Amin!
Tinerilor ce le-aţi spune?
N-aşteptaţi să faceţi ca mine să vă ajungă nuiaua! Întoarceţi-vă din dragoste că Dumnezeu iubeşte tinereţea! Tinerilor, ascultaţi Cuvântul ca Domnul să vă poată binecuvânta, să vă dea ajutorul fericit la vreme potrivită! Slujiţi-L ca să fiţi cu El în împărăţie, să deveniţi şi copii şi moştenitori. Ce rost are viaţa asta? Muncim pentru trup până ne dăm duhul şi să neglijem sufletul să meargă în munca iadului? Nu-i o prostie? Nu-ţi cere Dumnezeu nici vita, nu-ţi cere nici maşina, nici casa, ci inima. Eu nu vă vreau pentru mine, ci pentru Dumnezeu! Ascultaţi-mă! Slăvit să fie Domnul!
fr. Cristi Sauca
