Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home “Oameni şi Istorii”, Maria Humă – „Ostenitoare spre curăție”

“Oameni şi Istorii”, Maria Humă – „Ostenitoare spre curăție”

“Oameni şi Istorii”, Maria Humă – „Ostenitoare spre curăție”

În această ediție „Oameni și Istorii” facem cunoștință cu Maria Humă din Liești, județul Galați. Am descoperit în ea un suflet entuziast, plin de dragoste, de lumină, un suflet „ca o lacrimă.” Vă împărtășim câteva amintiri cu care ne-a întâmpinat. Maria Humă „Ostenitoare spre curăție” (Liești, Galați, 24 mai 2017) / 90 ani

Slăvit să fie Domnul Iisus!

– În veci amin!

– Cum vă numiți?

– Maria Humă.

– De unde sunteți?

– Liești, județul Galați.

La Sf. Ioan, pe data de 7 [ianuarie] a venit la noi o mătușă și ne-a povestit… Părinții noștri, mama  pe care o chema Ioana, au făcut petrecere lumească, cu vecinii, cu toate neamurile. Ei luaseră parte la Malu-Alb, Drăgănești. Fuseseră frații [ostași] acolo, cu steaguri. Trei duminici au stat la Malu-Alb. Și învățaseră cântări. Moșul și mătușa au învățat o melodie nemaipomenită. Și au cântat și toți au stat. Moșii noștri au cântat: „Haideți spre Patria Cerească.” S-a oprit toată petrecerea și au spus: „Și la voi au să vină. Peste o săptămână ajung, că umblă din comună în comună.” La noi au stat numai două duminici, la Liești. Și a venit lume multă. A luat la cunoștință. Venea lumea buluc. Credeam că toți au să rămână, dar n-au rămas… A rămas tata și câțiva vecini… Avea salon unde se făcea adunarea. După o săptămână am rămas puțini. La o săptămână, se întâlnește tata cu tatăl fratelui Vicu, Ion care l-a întrebat: „Moș Costache, la matale se mai face adunare? Vreau și eu să vin!” Și a luat ființă, atunci… Fratele Ion s-a întărit în credință, i-a plăcut și a fost bucurie mare. De acolo ne duceam – că puțini rămăseserăm – la Nămolasa. La Nămoloasa erau mulți frați. În salon se făceau adunările generale. Cântam în biserică. Toată lumea răspundea. Era bucurie mare. Eram copilă, dar mă ducea tata la adunare în toate părțile. Și hotărârea când am făcut-o [la chemarea] fratelui Traian, la Asău, acolo m-am predat Domnului. Făcea chemare fratele Traian. De atunci m-am statornicit mai mult adică și la școală, nu mă duceam să dansez… Ziceam: „E păcat, nu-i place Domnului așa ceva!” Așa că m-a adus Domnul până aici.

Am trecut prin necazuri. Am născut unsprezece copii, zece sunt în viață. Durerea e că nu vor să rămână credincioși toți, doar o parte. La bătrânețe am rămas singură, părăsită. Mai am aici un vlăstar, fratele Ionel Humă și Petrică. Domnul îl cercetează și îl întoarce înapoi. La el a fost nunta, așa cum trebuie, în adunare. Cât a fost tata, se trudea și tata să le spună, dar ei nu voiau. După ce a murit tata au urmat la adunare.

Să-mi spuneți cum erau adunările atunci?

Erau înfocate, frate! Erau pline de dragoste, smerenie, bucurie, îmbrățișări cu lacrimi, rugăciune cu lacrimi. Se puneau [îngenunchiau] când mergeau pe drum cu steagul, nu se mai uitau, așa se puneau în praf cu pantalonii. Tare era frumos. Nu te mai săturai. Când venea la noi, mama făcea mâncare, dar frații nici nu mâncau. Se pornea adunarea, venea de sâmbătă seara. Atunci nu era, cum e acum… Mai dădea cu var. Mama în toată sâmbăta dădea cu var să avem aer curat, să facă curat. Când se pomenea cu frații, așa rămânea. La noi s-a făcut de multe ori adunare cu fratele Costache. Tata a trecut prin încercări – că a murit un frate al meu de optsprezece ani. Au venit frații cu căruța plină cu grâu, cu plugurile, au arat, l-au ajutat pe fratele Costache. La cules, la fel. Era dragoste, ajutor, nu te lăsau să suferi. Foarte frumos! Nu mai puteam uita câte îmbrățișări… Acum, parcă e mai „la modă” credința. Nu mai este smerenia care era. Dar Domnul alege inima curată, noi nu suntem judecători. El e Judecătorul. El ne trage la răspundere pentru toate faptele noastre și pentru viața pe care o tărim. Noi să ne străduim, să ne luptăm. Fiecare pentru sufletul nostru, ne îngrijim și de-a altuia… Mai cânt și eu, mai citesc. Mi-a mai lăsat Domnul vederea, așa cu ochelari și îmi pare bine că m-au dat la școală, părinții… Cu asta trăiesc. Mai citesc. Mai cânt. Și Domnul spune să avem grijă de familia noastră, cum să-i creștem după voia Lui. Dar dacă nu vor să ne asculte… Mare bucurie au frații care [au] băieții credincioși. M-am trudit cât am putut. Și eu m-am luptat, dar dacă ei nu vor să urmeze, ce să le facem? Trebuie să-i iubim. Cu parul nu putem să-i dăm afară din casă… Iubirea și rugăciunea. Mulțumim că în țara asta au fost bucurii mari și sunt și azi care merg și [Îl] urmează fericiți. Care pot să ducă până la sfârșit [credința].

– Slăvit să fie Domnul!

– În veci amin!

a consemnat fr. Cristi Souca

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!