În cadrul Congresului preoţesc din Sibiu, din 29 octombrie 1934, părintele profesor de vrednică pomenire Ilarion Felea, din Arad (un alt martir al închisorilor comuniste), a susţinut un referat despre Cum acţionează în parohia mea Societatea Oastea Domnului.
Unele din precizările de atunci sunt de o stringentă actualitate, iar viziunea misionară a părintelui profesor se constituie, peste timp, într-un veritabil program de lucru al Oastei Domnului, în cadrul Bisericii noastre. Redăm parte din reflecţiile sale de atunci, consemnate în procesul-verbal al congresului, păstrat în arhiva Asociaţiei Clerului Andrei Şaguna din Sibiu.
„Piatra fundamentală care stă la temelia Oştii Domnului este principiul convertirii, dogma pocăinţei. A fost o lipsă pe care Oastea a împlinit-o. Noi ne-am ferit ca să predicăm poporului o convertire reală.
Ba, uneori, chiar am încurajat noţiunea pocăinţă îndulcind-o cu cea de căinţă, ca nu cumva să fim suspectaţi că vrem să ne facem pocăiţi, sau să încercăm să chemăm poporul la pocăinţă. Din slăbiciunea aceasta am ajuns la un creştinism de suprafaţă, nici cald, nici rece, căldicel. Acest neajuns, apoi, a adus cu el un alt neajuns: a deschis stăvilarele prin care s-a revărsat puhoiul sectelor religioase. Oastea Domnului s-a ridicat în contra primejdiei. A făcut apel la pocăinţă, a organizat adunări de reculegere şi procesiuni pentru propaganda unei credinţe vii, a cerut de la membrii ei ca din creştinism să facă o haină de toate zilele, nu numai una de formă, de paradă sau de sărbători, şi în chipul acesta a luat apa de la mişcarea sectară şi a dat Bisericii o armată de convertiţi. E unul din marile merite ale Oştii Domnului.”
Totodată, mai subliniază Părintele Ilarion Felea: „Oastea Domnului a smuls din ghearele alcoolismului o mulţime de victime, a organizat colportajul şi a dezvoltat simţul cetitului în popor, ca nici o altă organizaţie din ţara noastră. Oastea Domnului a aprins lumini în Biserică, a aţâţat focul în inimi şi înalţă azi cel mai frumos imn de biruinţă lui Iisus Mântuitorul în mijlocul poporului român”.
Când avem senzaţia (sau certitudinea!) că ceilalţi nu vor nicicum să înţeleagă Lucrarea Oastei Domnului, că duhul cel curat şi lucrător al Oastei parcă se tot diluează prin nelucrarea sau rea-lucrarea unora din cei ce îşi spun ostaşi, când prezentul ni se prezintă tot mai sărac în roade vrednice de umblarea înaintaşilor, astfel de gânduri nu fac decât să ne arate că matricea în care ne creştem viaţa duhovnicească are absolut toate determinările care să ne ajute să confirmăm ceea ce este Oastea Domnului pentru Biserica Neamului românesc. Iar dacă dogma Oastei Domnului – cum remarca Pr. Ilarion Felea – este „principiul convertirii”, al pocăinţei, atunci puterea şi legitimitatea Lucrării trebuie să vină, cu necesitate, de aici.
„Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte”, spunea unul din gânditori. Dinspre înaintaşi, viaţa noastră poate fi una asumată spre înainte. De acolo cred că ar trebui să ne căutăm resursele duhovniceşti pentru a merge mai departe. E singurul colţ de rai pe care nu ni-l poate lua nimeni şi din care nu putem fi nicicum alungaţi.
Ne întrebăm mereu de ce nu mai găsim aceeaşi putere, acelaşi har în Lucrarea Oastei Domnului. Cineva mărturisea că, la un moment dat, a găsit pe stradă un copil gol, îngheţat şi flămând. Şi a strigat revoltat lui Dumnezeu: De ce permiţi acest lucru?! De ce nu faci nimic?! Dumnezeu nu i-a răspuns… În aceeaşi noapte, când se aştepta mai puţin, i s-a răspuns: Eu am făcut ceva… Am făcut ce trebuia făcut pentru acest copil: te-am creat pe tine…”
Dumnezeu a făcut ce trebuia făcut pentru Lucrarea Oastei… Şi ne-o spune, ne-o repetă parcă tot mai insistent în ultima vreme: Te-am creat pe tine… Acum, e rândul tău.
Şi ni se adresează fiecăruia în parte. Pe nume, extrem de personal…
Romeo PETRAŞCIUC
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXV, nr. 32 (956) 4-10 AUGUST 2014
