OASTEA DOMNULUI, ASCULTARE ȘI CREATIVITATE

Un părinte se bucură pentru copilul său atunci când acesta dă dovadă de ascultare, dar şi de creativitate, ambele calităţi constituind un semn al sănătăţii. Să nu uităm că Noe s-a bucurat de creativitatea lui Sem şi Iafet, care au avut inspiraţia să acopere goliciunea tatălui lor, şi nu de ascultarea pasivă şi cârtitoare a lui Ham (cf. Fc 9, 20-27). Adevărata ascultare este însoţită întotdeauna şi de creativitate. Totul e să respecţi dozajul. Atunci când se greşeşte măsura, căzându-se fie în extrema ascultării sterile, fie în cea a creativităţii dezlănţuite sau a „bătăii de câmpi” (cf. Andrei Pleşu, „Parabolele lui Iisus”), apare boala.

Din nefericire, azi se „bat câmpii” nu doar în câmpul educaţional, ci şi în alte câmpuri sau ogoare. De câtă „bătaie de cap” nu are parte şi Oastea atunci când, pe ogorul ei, unii cred că îşi pot etala toate ingeniozităţile lor spirituale!

Mare zbucium a provocat în rândul educatorilor şi părinţilor şi Parentingul, un fenomen apărut recent pe Facebook şi care tinde să revoluţioneze pedagogia. Astfel, dacă pedagogia are ca obiectiv educaţia şi îndrumarea copiilor, parentingul, având ca dogmă de căpătâi: „Toţi copiii sunt perfecţi, niciun părinte nu-i perfect”, are ca obiectiv educaţia şi îndrumarea părinţilor. Părintele Savatie Baştovoi, descoperind în spatele acestui fenomen un demers sectar, îndreptat atât împotriva familiei, cât şi a Bisericii, ne atenţionează: „Parentingul aminteşte foarte bine de ceea ce s-a întâmplat cu Creştinismul Primar… Parentingul nu este altceva decât o sectă desprinsă din Pedagogie” (Savatie Baştovoi, „Antiparenting”). Antonia Noel, o promotoare a acestui fenomen, prin afirmaţia: „Noi suntem ultima generaţie care a ascultat de părinţi şi prima care va asculta de copii”, arată, de fapt, că pentru parenting nu contează ce se comunică în procesul educaţiei, ci doar relaţia dintre părinte şi copil, care trebuie să fie una cel puţin de egalitate şi de prietenie. Cât de asemănătoare este această idee cu cea a sincretismului religios sectar, care, bazându-se pe capacitatea sa de a influenţa şi gestiona emoţiile oamenilor, evită mereu, de dragul relaţiei de prietenie şi de bună înţelegere, Adevărul!

Mărturisesc că, citind cartea părintelui Savatie, am început să fiu preocupat şi eu din ce în ce mai mult atât de modul în care ne putem educa copiii, cât şi de modul în care cel născut din nou poate ajunge la maturitate duhovnicească. Prin ascultare sau prin creativitate? Prin evoluţie sau prin revoluţie? Care dintre cele două căi constituie firescul vieţii de familie şi a celei duhovniceşti? Oastea Domnului s-a născut în sânul Bisericii noastre în urma unei evoluţii sau a unei revoluţii duhovniceşti? Cum poate ajunge ea la „starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (cf. Ef 4, 13)?

Deşi nu pot spune că am găsit răspunsurile la toate aceste frământări şi întrebări, sunt convins că sălăşluirea răbdătoare şi rugătoare în Biserică mi le va descoperi în inimă. Aceasta, întrucât, aşa cum casa părintească este unicul loc în care un copil poate să se dezvolte sănătos şi armonios, tot aşa şi Biserica este unicul loc în care un creştin poate ajunge la maturitate duhovnicească. Fiind locul în care Cerul se întâlneşte cu pământul, fecioria cu maternitatea şi Persoanele Sfintei Treimi într-o singură Fiinţă, Biserica poate face ca şi ascultarea şi creativitatea – două virtuţi ce par a se exclude reciproc – să se poată întâlni şi convieţui. Doar aici, fiecare creştin poate descoperi măsura potrivită între ascultare şi creativitate. Totul e să aibă răbdare, întrucât echilibrul şi stabilitatea se dobândesc în urma multor încercări. Rămânând în Biserică la fel ca într-o adevărată casă a răbdării, creştinul nu va mai fi ispitit să nege autoritatea părinţilor, revoltându-se, ci o va reconfirma şi întări prin creşterea şi evoluţia sa duhovnicească.

Aşadar, cred că cele mai multe neînţelegeri care apar atât în familiile noastre, cât şi în familia Oastei Domnului sau a Bisericii sunt cauzate de lipsa proporţiei optime dintre ascultare şi creativitate. Pentru a o descoperi e nevoie de foarte multă răbdare. Dumnezeu ne spune că răbdarea noastră trebuie prelungită chiar până înainte de „ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” (cf. Maleahi 3, 23), atunci când îl va trimite pe proorocul Ilie cu doza optimă de ascultare şi creativitate pentru fiecare părinte şi fiecare copil. Atunci vom fi surprinşi de bucurie, văzând cum se „întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor…” (cf. Maleahi 3, 24).

Preot Gheorghe MANOLE
din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVIII, nr. 22 (1102) 22-28 MAI 2017

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *