„Dacă Centenarul acesta a avut aşa lucrări dumnezeieşti în decursul lui, este pentru că în Oastea Domnului au fost oameni credincioşi ; nu destul de mulţi, dar au fost unii foarte credincioşi. S-a vorbit mult la această adunare şi după-amiază de Părintele Iosif, care a fost credincios, când părea că totul cade, după voia oamenilor şi a celui rău. El a fost deplin credincios. A fost credincios, pentru că ştia Cine este Capul Oastei, ştia că Dumnezeu e fidel făgăduinţelor făcute şi că Lucrarea este a Lui; şi Părintele Iosif spune mereu că Lucrarea este Lui.
Şi avem un exemplu foarte interesant în cartea profetului Ieremia. Suntem în perioada premergătoare şi în timpul exilului babilonian. Ţara fusese invadată o dată, şi acum era într-o stare provizorie şi urma distrugerea definitivă a ei. Şi Ieremia profeţea, după cuvântul Domnului: …Nu este scăpare. Cu toate acestea, ce face Ieremia? La un impuls al Domnului, cumpără o ţarină. Avea o anumită prioritate, că era vorba de o ţarină de la o rudă, şi totdeauna când se vindea, rudele aveau prioritate să cumpere ţarina, ca să nu se împrăştie moştenirea între seminţiile lui Israel. Şi el cumpără o ţarină… Vă daţi seama: ţara urma să fie invadată; Ieremia ştia mai bine decât oricine că ţara va fi invadată, vor fi duşi în robie, nu e niciun viitor pentru ea. Şi el cumpără o ţarină, cunoscând că voia Domnului e aceasta. (…)
Vă daţi seama: să cumperi o proprietate când oraşul e înconjurat de oşti, când ştii că vine robia, despre care tot Ieremia a profeţit, în capitolul 25, că va dura 70 de ani (v. 11). Vedeţi, asta înseamnă să faci un act de credinţă. Şi mai departe se explică de ce. Pentru că Dumnezeu promite eliberarea. Da, vine robia, dar mai departe El promite eliberarea (v. 12). Dacă vă uitaţi mai departe, în capitolul 31, se spune: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi semăna în casa lui Israel şi în casa lui Iuda o sămânţă de om şi sămânţă de vite… (Ier 31, 27) şi aşa mai departe. Da, Domnul i-a risipit pentru păcatele lor acum, şi fiecare plăteşte pentru fărădelegea lui. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou (Ier 31, 31). Ieremia a făcut un act de credinţă. El a cumpărat o ţarină prin credinţă; prin credinţa că Dumnezeu va aduce timpul eliberării.
Aşa au lucrat părinţii noştri în Oastea Domnului. Până în ultima zi a vieţii sale Părintele Iosif a lucrat ştiind că Oastea Domnului are viitor, când toţi oamenii lumii credeau că s-a terminat cu Oastea Domnului; s-a terminat cu Părintele Trifa, s-a terminat cu Oastea Domnului. Au venit zile grele, ani grei… Fratele Traian scria cărţile când nimeni nu spera că le va vedea tipărite. El scria… El aduna moştenirea şi o făcea prin credinţă, credincios în făgăduinţa Domnului, ştiind că trebuie să facă lucrarea sa, pentru că Domnul Şi-o va face pe a Sa. (…)
Oastea Domnului este o lucrare a credinţei, şi noi aşa am moştenit-o: părinţii noştri au lucrat ca Ieremia. Ei cunoşteau pe Domnul; şi Ieremia cunoştea pe Domnul. Proorocul Ieremia ştia că pentru păcatele poporului vine pedeapsa şi chiar că pedeapsa aceasta va fi îndelungată. Dar, pentru asta, a ascultat de Domnul şi a cumpărat ţarină, ca un semn al speranţei: da, Domnul pedepseşte, dar Domnul este şi Cel care restaurează, Care miluieşte.
Oastea Domnului a trecut prin valurile încercărilor, şi părinţii noştri au traversat această perioadă o astfel de credinţă. Noi suntem uimiţi de zecile de cărţi pe care fratele Traian le-a creat; şi nu le-a creat ca literatură de sertar. (…) Pentru fratele Traian sertarul a fost de cele mai multe ori sertarul securităţii, că acolo au adunat cât au adunat ce nu au distrus, dar el a făcut ca să şi circule scrierile lui şi sunt merite ale multor fraţi care au ajutat la această difuzare, cum se spunea pe atunci, prin samizdat, adică într-un mod rudimentar, am spune, astăzi, dar circulau manuscrisele ca mari comori şi din ele s-a hrănit Oastea Domnului atâtea zeci de ani. Şi iată că, trecând timpul acela, noi astăzi le avem la îndemână tipărite şi difuzate pe toate căile. Nu putem citi cât primim. Se împărtăşesc şi pe internet atâtea articole, istorisiri, poezii, poeme…, o mare, mare bogăţie. Oamenii aceştia au lucrat prin credinţă.
Oastea Domnului este această lucrare a oamenilor credincioşi care fac lucrul Domnului nu potrivit vremurilor, ci în ciuda vremurilor. Nu vremea îi determină ce şi cum să facă, ci chemarea şi trimiterea Domnului. Aşa trebuie să trăim, aşa să începem a doua sută a Oastei Domnului noi înşine. (…) fiecare să adăugăm părticica noastră de lucrare a credinţei prin care să ne aducem şi partea noastră de mărturisire şi să facem cunoscut pe Domnul tuturor celor care nu-L cunosc sau nu cunosc destul sau cunosc greşit”.
Pr. Prof. Vasile Mihoc (Sibiu)
spicuiri din cuvântul rostit la Sibiu cu ocazia Centenarului Oastei Domnului – 31 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023
