Centenar Oastea Domnului

Oastea Domnului îmbogățește duhovnicește pe alții

„Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună sieşi comori şi nu întru Dumnezeu se îmbogăţeşte” (Lc 12, 21).

A te îmbogăţi în Dumnezeu este menirea fiecărui creştin, cum spune şi Sfântul Serafim de Sarov în convorbirea sa cu Motovilov: „Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt”. Cine a dobândit Duhul Sfânt, acela s-a îmbogăţit întru Dumnezeu.

Îmbogăţire în Dumnezeu a făcut şi mai face încă Oastea Domnului. Această mişcare de renaştere spirituală îmbogăţeşte duhovniceşte pe alţii. Despre acest adevăr mărturiseşte Părintele Iosif Trifa: „Domnul singur ştie ce fel de câştig material am eu după paisprezece ani de muncă istovitoare. Am, în schimb, bucuria sufletească şi mulţumirea că am putut îmbogăţi duhovniceşte pe alţii” (Munca şi lenea, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2002, p. 50).

Prin munca şi scrisul Părintelui Iosif, prin propovăduirea sa, „alţii” s-au îmbogăţit în Dumnezeu. Aceşti „alţii” au pus în practică Cuvântul şi îndemnul Mântuitorului de a se îmbogăţi întru cele de Sus.

Cine pot fi aceşti „alţii” îmbogăţiţi duhovniceşte prin Oastea Domnului? Nu sunt nici păgânii şi nici protestanţii sau neoprotestanţii, nici măcar catolicii, ci sunt fraţii noştri ortodocşi. Bogaţi fiind în Dumnezeu la Botez, unii dintre ei au sărăcit întru cele duhovniceşti de-a lungul vieţii. La una din întrebări cu privire la ostaşii Domnului, părintele Iosif a răspuns: „Da! Matricola botezaţilor e plină de «ostaşi» ai Domnului, dar viaţa şi lumea sunt pline de dezertorii acestei oştiri. Cei mai mulţi creştini sunt dezertori din tabăra Domnului” (Ce este Oastea Domnului, Ed. OD, Sibiu, 1996, p. 221). Acestor creştini mulţi-mulţi li s-a adresat Părintele, îmbogăţindu-i: „Vom spune deci, răspicat: Oastea Domnului se ocupă de cei mulţi-mulţi care au dezertat din tabăra Domnului. Din ostaşi cu numele, noi vrem să fim şi să facem şi pe alţii ostaşi cu fapta” (Ibidem).

Lucrul acesta de atragere a altora în tabăra Domnului făcut de Părintele Iosif şi de Lucrarea Oastei se aseamănă cu ceea ce făceau creştinii în secolele primare, când aduceau la picioarele Mântuitorului Hristos pe alţii, pe păgânii acelor vremuri, îmbogăţindu-i întru Împărăţia lui Dumnezeu: „Vouă, însă, celor din păgâni, vi s-a dat Împărăţia, pentru că, fără să-L fi cunoscut pe Dumnezeu, crezând prin vestire, L-aţi cunoscut, sau, mai bine-zis, aţi fost cunoscuţi de El prin Iisus Hristos Mântuitorul şi Izbăvitorul” (Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement, în Tradiţia apostolică şi dovedirea ei, diac. Ioan I. Ică jr., Canonul Ortodoxiei, vol. I, Canonul apostolic al primelor secole, Ed. Deisis/Stavropoleos, 2008, p. 683).

Păgânii veneau la Hristos prin vestirea şi pilda vieţii creştinilor, îmbogăţindu-se astfel în Dumnezeu. Fraţii noştri ortodocşi revin în tabăra Domnului – de unde dezertaseră spre tabăra lui satan – prin vestirea şi pilda vieţii ostaşilor. Oastea Domnului îmbogăţeşte, astfel, duhovniceşte pe alţii.

Urmând pilda primilor creştini şi a Părintelui Iosif Trifa, avem ocazia, fiecare ostaş, să-i ajutăm pe fraţii noştri ortodocşi plecaţi spre tabăra lui satan să se îmbogăţească în Dumnezeu.

Aurel Matei

Lasă un răspuns