La 26 ianuarie 1978, după o lună de la confiscarea caietului ce conținea meditațiile biblice la 18 subiecte frumos dezvoltate şi cu ilustrații, apare unul din cei doi maiori de securitate. Mă duce la miliție. Sunt aşezat pe scaun în birou şi mi se impune sub amenințare şi cruzime să semnez o declarație cu 7 puncte:
- că nu mai primesc pe nimeni
- că nu mai dau sfaturi nimănui
- că mă încadrez în totul regulilor şi tradiţiei Bisericii
- că nu mai scriu
- că nu mai merg la frați
- că nu mai merg la adunări
- că nu mai colaborez cu nimeni.
Toate acestea, sub amenințarea amenzii de 5000 de lei şi închisoare, dar nu pentru credință, ci pentru nesupunere față de legile statului.
,,Oastea Domnului nu-i autorizată – spunea amenințător maiorul şi, lucrând sau activând în acest domeniu, te împotriveşti legilor statului şi lupți împotriva lui şi a legilor țării.”
Încep apoi să sosească în birou: secretarul de sfat popular, preotul Vladislav, deputatul străzii, pe nume Mateş, din partea Miliției, Piroiu Ioan, gestionarul magazinului unde lucra soția ca vânzătoare de materiale electrice, şi soţia.
Sunt aşezat într-un colț al biroului şi fiecare mă judeca, aruncând în mine cu batjocuri, după ce maiorul Iacob rostise cuvânt de deschidere a şedinţei, prezentând un aşa-zis istoric al Oastei Domnului, cu date false.
Fiecare lua în mână caietul scris de mine cu meditaţii biblice şi mă acuza batjocoritor şi flegmatic.
Şi preotul Vladislav se ataşase lor, zicând:
-Eu nu scriu… Şi mai ziceţi că-i bolnav?… Ce fel de bolnav?…
Maiorul Iacob, scoase din geanta lui o Biblie, zicând:
Asta-i Biblie sectară.
Şi-mi dete să citesc de la Romani, capitolul 13. Am citit câteva versete. Mateş luă Biblia, zicând:
- Nu-i de ajuns Biblia?… Aveți ce să citiți, de ce vă trebuie să mai şi scrieți?…
După ce răspund la mai multe întrebări, cer permisiunea să vorbesc:
-Decretul 212/1974, publicat în ziarul «Scânteia», dă libertate gândirii religioase, afirmațiilor și credinței de orice fel. Acolo nu scrie că orice cetățean este liber să creadă în una din religiile autorizate, ci, fiecare cetățean este liber să aleagă credința pe care o vrea, să o manifeste liber, public şi în scris. Noi nu alegem o altă credință decât cea a Bisericii Ortodoxe. Oastea Domnului este copilul legitim al Bisericii; iar dumneavoastră faceți cu totul contrariu. Sunteți cei dintâi călcători ai legilor statului. De ce nu le respectați?… De ce mi-ați luat atâtea scrieri şi meditații religioase, chiar şi caietul pe care-1 țineți în mâini? De ce sunteți mereu pe urmele mele, persecutându-mă şi prigonindu-mă?… Dacă Preşedintele țării a semnat astfel de legi, de ce dumneavoastră dovediti ostilitate?
Secretarul Sfatului Popular, deschizând caietul, a încercat să mă insulte. Ochii i s-au izbit de chipul Domnului Iisus cu cununa de spini pe cap.
– Ce-i fi dumneata, de te ocupi cu astfel de scrieri?… Îi fi vreun profesor?… Uite şi date istorice…
– Auziți ce zice?… Domnule Rusu – zise maiorul Iacob – Oastea Domnului nu este liberă.
Ne-am înțeles?… Miliția, Sfatul Popular şi altele asemenea sunt organe libere să funcționeze. Mergi la biserică şi fă închinăciuni câte vrei.
Dar nici acolo nu ai voie să faci ce vrei – interveni maiorul Vug. Și, arătând spre preot, zise: Acolo dânsul este responsabilul…
Și au trecut anii cu durerile şi amărăciunile lor. Nici până astăzi nu mi s-a restituit nimic, deşi tot ce am scris sunt meditaţii şi învățături biblice şi din scrierile Sfinților Părinţi…
Cornel Rusu- Cuvântul – cheie a darurilor, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2005, pag. 436-437
