Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Omul acesta a fost omul rugăciunii. Toată viaţa lui şi-a dăruit-o slujirii lui Hristos, cu tot ce a avut mai frumos în ea

Omul acesta a fost omul rugăciunii. Toată viaţa lui şi-a dăruit-o slujirii lui Hristos, cu tot ce a avut mai frumos în ea

Omul acesta a fost omul rugăciunii. Toată viaţa lui şi-a dăruit-o slujirii lui Hristos, cu tot ce a avut mai frumos în ea

Vorbirea fratelui Viorel Bar de la Săucani
în prima seară de priveghere a fratelui Traian Dorz (20 iunie 1989)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin! Slăvit să fie Domnul!
Dragii mei fraţi şi surori, iată că a sosit momentul acesta foarte mult aşteptat şi dorit de omul lui Dumnezeu, căci de la vârsta de 15 ani mereu în glasul şi în condeiul său s-a auzit această dorinţă de a se întâlni cu dulcele său Mântuitor. A aşteptat mereu venirea acelui timp strălucit în care, cununat pentru vecii vecilor cu cel drag şi scump inimii lui, va avea o veşnicie întreagă, ca să-L binecuvânteze şi să-i cânte lui Dumnezeu sus, în cerurile minunate, unde el privea cu ochi strălucitori slava lui Dumnezeu pe care a pregătit-o pentru toţi cei care îl iubesc cu adevărat pe pământ. Acest om al lui Dumnezeu a dorit de mult să vină momentul întâlnirii cu Iisus Domnul. S-a îndrăgostit aşa de mult de Fiul lui Dumnezeu, încât toată viaţa i-a cântat cu lacrimi şi cu cel mai dulce grai, toată viaţa şi-a folosit mâna şi condeiul să scrie cele mai strălucite versuri despre dragostea numelui sfânt al lui  Iisus, Mântuitorul drag pe care L-a iubit.

Aşa l-am cunoscut noi vorbind despre dulcele Iisus, cel care a venit să mântuiască tot neamul omenesc, să ne aducă pe toţi oamenii la mântuire şi nimeni să nu moară. S-a dedicat în slujba lui Dumnezeu pe pământul acesta. Sunt mulţi oameni pe pământul acesta care sunt ai lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Tatăl şi Creatorul tuturor, dar dintre toţi tatăl are totuşi un copil sau câţiva dintre copiii săi care-i sunt cei mai dragi. Aşa a avut şi Dumnezeu oameni pe pământul acesta care i-au fost aşa de dragi. De fapt, se înţelege că el L-a iubit mai mult pe Dumnezeu şi Dumnezeu, de asemenea, i-a arătat dragostea şi iubirea cea mai înaltă, cea mai sfântă. Dacă de copil, de la 15 ani l-a iubit aşa de mult pe Dumnezeu şi Dumnezeu l-a iubit pe el aşa de mult.

Privesc în sfârşitul acestui om al lui Dumnezeu exact ce s-a întâmplat cu sfârşitul marelui om al lui Dumnezeu care a fost Moise. Dumnezeu  a îngăduit ani mulţi fratelui Traian, omului lui Dumnezeu, omului Său. I-a lungit zilele până acum, încât el a zis de multe ori: Eu de mult trebuia să plec, dar minunea şi puterea lui Dumnezeu mă mai ţin pe aici printre voi, dragii mei, şi aşa a fost, să ştiţi! Îngerul lui Dumnezeu a venit în mai multe rânduri să-i ia sufletul, dar nu l-a putut lua, el a dorit, dar au fost mii de (…)[1]. A purtat-o îndeajuns şi Dumnezeu s-a milostivit, a întins mâna din zare, ca după Moise, şi a primit sufletul acestui drag şi preaiubit copil al Său care L-a iubit aşa de mult. Omul acesta al lui Dumnezeu s-a identificat cu Mântuitorul său, s-a transformat după chipul Mântuitorului său, parcă cel mai mult dintre oamenii pământului acestuia.

Omul acesta a fost omul rugăciunii. Ca Mântuitorul său, el a înţeles aceasta. Cu câte lacrimi nu mi-a spus ce înseană să fii om al rugăciunii?! Ştim despre Mântuitorul din Evanghelie că petrecea toate nopţile în rugăciune, pe munte în rugăciune stătea de vorbă cu Dumnezeu pentru popor şi apoi venea ziua şi stătea de vorbă cu poporul despre Dumnezeu. Aşa a făcut acest om al lui Dumnezeu. El povesteşte: Nu aveam numai 15 ani şi nu ştiam unde să mă ascund să mă pot ruga. Mă suiam în podul şurii, ca să nu mă vadă nici părinţii şi nimeni. Acolo, netulburat de nimeni, puteam să mă rog lui Dumnezeu şi mă simţeam aşa de fericit, ca pe Tabor, pe muntele cu Dumnezeu, unde eram numai eu şi El şi eram fericit.

Dragii mei, el a privit cu ochii săi, L-a fixat pe Iisus, L-a pătruns pe Iisus cu privirile sale în aşa fel, încât Iisus s-a întipărit în ochii săi, s-a întipărit în mintea sa, în inima sa, în toată fiinţa sa, aşa de puternic, încât a încercat să copieze aceleaşi calităţi sfinte. Cuvântul Domnului spune: “Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.” (Mt. 11, 29). Acest om al lui Dumnezeu a învăţat de la Iisus cum să iubească, cum să se îngrijească de toţi, cum să mărturisească Evanghelia lui Dumnezeu în neamul şi în poporul său. Pentru aceasta a fost rânduit de Dumnezeu din veşnicie. Dumnezeu i-a aşezat în această lucrare pe care El a  găsit cu cale să o aducă în Biserica noastră ortodoxă, în neamul nostru românesc, prin părintele Iosif această mişcare care aduce la viaţă şi care a adus la viaţă şi care va duce la viaţă sufletele a mii şi mii de creştini ortodocşi din Biserica noastră – la viaţa vie care este activă, care lucrează împreună cu Dumnezeu şi trăieşte împreună cu Dumnezeu întotdeauna.

El a fost unul dintre cei mari, aleşi ai lui Dumnezeu şi se poate număra între marii oameni ai lui Dumnezeu deosebiţi din istoria Bisericii, din viaţa creştină, unul dintre marii oameni care l-a mărturisit pe Dumnezeu şi împărăţia lui Dumnezeu, cu buze strălucitoare întotdeauna. Aur şi miere a ieşit de pe buzele sale. El a fost omul care a împlinit cuvintele Mântuitorului Care a zis: „Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” (Mt. 19, 29).

Dragii mei, aşa a înţeles el să-L slujească pe Mântuitorul. Aş dori să amintesc un lucru pe care l-am auzit vorbinu-se la noi în sat, referitor la un alt om al lui Dumnezezu, pe care l-aţi cunoscu şi-l cunoaşteţi. Tot aşa, şi acela toată viaţa lui şi-a dăruit-o lui Dumnezeu, jertfindu-se împreună cu Mântuitorul său pentru cauza cea dreaptă a vieţii cereşti, pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să vină pe pământ ca şi în cer şi oamenii să găsească fericirea veşnică care este numai în Hristos. Şi pe la noi prin sat s-au auzit zvonuri din partea unor oameni: Petrea de multe ori şi-a lăsat casa, copiii şi soţia şi s-a dus şi a colindat satele şi oraşele şi cine ştie pe unde a umblat. Nu ştiau alegerea cea mare şi deosebită pe care omul acesta a primit-o din partea lui Dumnezeu şi mulţi l-au judecat că de multe ori şi-a părăsit casa, soţia şi copiii şi s-a dus să vestească împărăţia lui Dumnezeu. El a împlinit, de fapt, ceea ce a spus Mântuitorul (cf. Mt. 19, 29).

O, dragii mei, cei care aţi fost copiii fratelui Traian, soţia fratelui Traian şi cei din casa fratelui Traian, nu vă amărâţi şi nu vă întristaţi că el de multe ori v-a lăsat şi s-a dus! Iată, astăzi, mii şi mii de fraţi îl înconjoară într-o ţară plină de lumina lui Dumnezeu, unde mii de feţe tinere binecuvântează şi slăvesc numele lui Dumnezeu, se luptă să trăiască o viaţă curată şi sfântă înaintea lui Dumnezeu, în Biserica noastră. Toţi aceştia sunt rodul alergărilor omului lui Dumnezeu pe care l-aţi avut în casa voastră şi pe care l-am avut noi în casa noastră.

Să nu ne pară rău că ne-a lăsat, ci să fim mândri că el a făcut aceasta! A privit, de fapt, spre răsplătirea cea veşnică şi a privit cu ochii săi dincolo de ceea ce poate să judece mintea omenească spre locurile care nu se văd, dar care sunt cele mai adevărate şi minunate, acolo a privit el. Astăzi tineretul, mii şi mii de suflete îl iubesc şi plâng. Veţi vedea şi mâine, mâine noapte,      poimâine, pentru că el nu degeaba, de multe ori, a lăsat această casă, nu a   părăsit-o, ci s-a dus în slujba Mântuitorului şi Dumnezeului său drag să împlinească o datorie pe care o simţea înaintea Lui, să împlinească o slujbă pe care a simţit că din mâna Lui a primit-o, că însăşi dragostea lui Dumnezeu i-a   încredinţat-o. El a vrut să o ducă la îndeplinire cel mai frumos, cum zicea el: Dintre toate florile cea mai frumosă să fie a mea, dintre toate cântările cea mai frumoasă să fie a mea, dintre toate sărbătorile cea mai frumoasă să fie a mea, dintre toate glasurile cel mai frumos să fie al meu! Aşa a dorit el să fie rodul dragostei lui înaintea dulcelui şi dragului său Mântuitor pe care l-a slujit atât de mult şi l-a iubit atât de mult.

Oamenii să nu ne judece lucrurile după ceea ce se vede pământesc şi este aparent în lumea aceasta! Dacă nu pot înţelege lucrurile lui Dumnezeu care sunt cu mult superioare acestora trecătoare, să nu îi judece pe oamenii lui Dumnezeu care au înţeles că mult mai importantă este veşnicia decât viaţa vremelnică de aici şi mult mai importantă este mântuirea sufletului decât viaţa de păcat din lumea aceasta. Omul acesta a înţeles şi s-a dăruit lui Hristos şi Evangheliei ca să smulgă şi să scoată mii de suflete de sub puterea întunericului şi a păcatului şi să aducă în Biserica noastră un puls de viaţă nou care să-i angajeze pe toţi, o cântare de laudă, o slujire frumoasă şi demnă. Casele noastre au fost umplute de lumină, sufletele noastre au fost umplute de lumină, Biserica noastră a fost umplută de lumină, neamul nostru a fost umplut de lumină, de lumina lui Dumnezeu, prin graiul şi prin îndemnul, prin dragostea şi jertfa acestui minunat copil al Său. Toată viaţa lui şi-a dăruit-o slujirii lui Hristos, cu tot ce a  avut mai frumos în ea.

De aceea, astăzi şi eu şi toţi care suntem aici lăudăm şi binecuvântăm pe Dumnezeu pentru omul Său, care acum stă înaintea tronului ceresc. O, acum fr. Traian priveşte ceea ce spunea el în poezia şi cântarea lui dulce. Tot cerul acum va fi plin de steaguri puse, aşa cum mergeam noi în ziua de 23 august prin oraş şi era şir nesfârşit de steaguri de o parte şi de alta, aşa vor vedea ochii lui acum pe străzile cereşti primirea cea strălucitoare şi minunată care i se va face acolo de către dragul său Mântuitor, de către părintele Iosif şi minunaţii săi contemporani, care l-au iubit pe Domnul, tot aşa sau aproape aşa ca şi el şi apoi ceilalţi mulţi. nesfârşiţi care s-au dus înaintea lui acolo şi care ne aşteaptă să ne ducem şi noi acolo, atunci când Dumnezeu va rândui vremea noastră, dacă vom fi într-adevăr credincioşi, aşa cum am văzut pilda acestor minunaţi părinţi, înaintaşi şi oameni ai lui Dumnezeu care au trăit între noi.

O, de-ar şti Livada Beiuşului ce pierde astăzi! O, de-ar şti neamul acesta românesc ce pierde astăzi! Îl pierde pe acest mare om al lui Dumnezeu care a luptat pe viaţă şi pe moarte să aducă fericire acestui neam. De-ar şti Biserica, de-ar şti toată lumea care a citit scrierile lui, versurile lui şi dragostea lui faţă de Hristos şi faţă de toţi semenii săi pe care i-a cunoscut sau nu i-a cunoscut, din ţara sa sau de pe tot pământul, pentru că graiul său sfânt a strigat de s-a auzit până la marginile pământului. Deci puterea lui Dumnezeu era în el, de aceea a străbătut văzduhul, atmosfera, până departe, departe, până în cer s-a auzit. Aşa binecuvântează Dumnezeu pe cei care-L iubesc cu adevărat. Fericiţi sunt cei care şi-au încrediţat viaţa lui Dumnezeu de tineri, din fragedă pruncie! Numai aceştia sunt fericiţi cu adevărat, pentru că lucrurile lumii acesteia nu dau fericirea, nu dau bucuria pe care omul o caută mereu. Omul o caută în căsnicie şi la urmă află că s-a înşelat, nu este fericit cum a crezut. O caută apoi într-o casă frumoasă, o mobilează frumos şi îşi pune tot felul de lucruri scumpe în ea şi zice omul: Acum voi fi fericit, dar descoperă pe urmă că nu este fericit cum a crezut. Îşi cumpără şi maşină şi îşi formează o situaţie destul de deosebită şi până la urmă tot nu este fericit. Îi vezi mereu pe oameni că sunt nervoşi, că nu se pot suporta şi nu pot suporta.

Omul este mereu nemulţumit, este mereu apăsat, iar conştiinţa şi sufletul din noi strigă spre cel care ne-a creat şi care ştie cel mai bine ce ne este cel mai necesar sufletului şi vieţii noastre care tânjeşte după fericire. Mântuitorul ne-a arătat cheia, El a spus ce trebuie să facem să fim fericiţi şi să câştigăm fericirea, iar aceasta este aflarea şi vestirea lui Iisus Cel Răstignit. Lucrarea Oastei în mijlocul nostru astăzi este aflarea şi vestirea Lui. Toţi câţi L-au aflat şi Îl vestesc sunt fericiţi, pentru că L-au aflat şi îi auzi mereu cântând. Suntem fericiţi şi îi mulţumim lui Dumnezeu noi şi copiii noştri că ne-a binecuvântat prin această lucrare cu un har aşa de mare, încât să putem găsi fericirea Lui, care nu se poate egala cu nimic şi nu se poate pune alături de nici o altă fericire omenească, căci aceasta din urmă este trecăoare şi depinde de împrejurări şi se schimbă aşa de repede.

Dragii mei, astăzi când petrecem la Domnul acest suflet iubit, să nu treacă printre noi omul lui Dumnezeu ca şi cum n-ar fi trecut, ci să lase urme – o dâră de lumină, o pildă sfântă şi înaltă de urmat pentru toţi cei care îl cunoaştem şi în satul acesta şi în alte sate, pentru oricine, fiindcă numai atunci vom fi binecuvântaţi de Dumnezeu, dacă îi preţuim pe oamenii lui Dumnezeu şi dacă îi luăm ca pildă pentru viaţa noastră! Cuvântul lui a strigat de la 15 ani şi până acum: Pocăiţi-vă, întoarceţi-vă la Dumnezeu, veniţi la Hristos care a murit pentru voi, veniţi  să primiţi viaţa! Aceasta a fost mărturisirea lui de la început şi până în ziua aceasta. A chemat lumea la Hristos şi ne-a chemat pe noi toţi şi slavă lui Dumnezu că am putut înţelege puterea glasului sfânt al lui Dumnezeu care de fapt era în glasul său. Puterea glasului dumnezeiesc care a răsunat prin glasul său să lase o viaţă nouă, o pildă nouă şi strălucită în satul lui, în ţara lui şi în Biserica lui.

El, de fapt, va rămâne pentru vecii vecilor strălucitor şi pildă strălucită de urmat pentru noi toţi care am trăit cu el zile fericite, nopţi fericite, drumuri fericite şi atâtea ocazii fericite, încât nu-l vom uita în veac. Mereu ne vom aduce aminte de locul în care am poposit în iarba cutare, la nunta cutare, în pădurea cutare, la adunarea cutare. Toate acestea ne vor apropia de Hristos şi vor fi un imbold pentru noi să ne apropriem mai mult şi să-L iubim mai mult, aşa cum L-a iubit el pe Domnul şi Dumnezeul său. Aşa vom face, ca să fim şi noi binecuvântaţi de cer şi familiile noastre şi neamul nostru. Dumnezeu ne-a dat astfel de profeţi şi oameni sfinţi şi dacă nu-i preţuim, Dumnezeu nu ne mai dă alţii şi vai de noi şi de soarta noastră, a copiilor noştri, a neamului nostru, dacă dispreţuim şi alungăm pe oamenii cei mari ai lui Dumnezeu, pe sfinţii lui Dumnezeu, pe profeţiii lui Dumnezeu, pe cei ce ne mărturisesc Evanghelia lui Dumnezeu! Vai de noi, dacă nu ascultăm, căci Dumnezeu nu ne va mai da alţii!

Dragii mei, astăzi când fratele Traian se duce, e adevărat că simţim că un zid se rupe prin faţa noastră şi de acum vânturile vor izbi în noi mai puternic. Până aici nu le-am resimţit, dar acum le vom resimţi. Cerem ajutorul lui Dumnezeu şi să asculte rugăciunile sfântului, dulcelui şi dragului Său copil al cărui suflet îl primeşte azi în locurile cereşti, unde a pregătit pentru el cel mai frumos loc. Fr. Traian va mijloci pentru noi, împreună cu părinţii noştri care s-au dus acolo. Şi eu am o mamă acolo şi am un părinte acolo care ştiu că mijloceşte pentru mine şi mijloceşte pentru noi. Simt aceasta. Mergând pe drum simt aceasta în fiecare zi şi mă lupt să ajung pe urmele lor, a dragilor şi scumpilor şi aleşilor inimii mele  care ne aşteaptă. Şi voi aveţi acolo pe cineva. De aceea, Domnul să ne învrednicească de o slujire curată şi adevărată, de o dragoste curată şi adevărată,  de o înţelegere sfântă a tuturor învăţăturilor şi tainelor Sale care vor să ne descopere viaţa cea veşnică şi cum putem ajunge să o moştenim fericiţi, iar când va veni şi vremea noastră să ne putem întâlni acolo cu dragii noştri!

Domnul să-i primească sufletul cu drag preiubitului nostru de aici! Noi l-am înconjurat cu dragoste cum îl vor înconjura îngerii şi Hristos cu dragoste. Domnul să-l binecuvânteze în veac şi să fie cu noi şi cu lucrarea Sa luptătoare de pe pământ, cu lucrarea Sa care a rămas să mai lupte încă! Domnul ştie până când şi cu cine şi prin ce stări vom mai trece şi prin ce lupte vom mai avea de trecut, dar ştim că Dumnezeul care a fost cu părinţii noştri va fi şi cu noi şi cu generaţia aceasta care urmează şi suntem plini de încredere puternică în El. Domnul să ne ajute şi să aibă milă de neamul nostru în care a trimis lucrarea aceasta de mântuire să ne trezească spre mântuire! Slăvit să fie Domnul!

sursa: http://comorinemuritoare.ro

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!