Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home ORFANI DE CERTEGE…

ORFANI DE CERTEGE…

ORFANI DE CERTEGE…

Ni s-a mai adăugat un Certege… Dinspre Betleemul Oastei s-a mai unduit către neuitare un colind, înfrăţit în rugăciune, al descendenţilor nobiliari ai lui Iosif, pruncul de oarecând al Borleştilor, care a făcut din Certege leagăn de cântare şi suiş lesne urmăritor către Dumnezeu. An de an, la momentul sărbătoresc al reafirmării crezului Oastei, prin Moţiunea din 12 septembrie 1937, tot mai mulţi fii risipiţi vin către acasă, să îşi întâlnească Părintele. An de an, tot mai mulţi, mai frumoşi, mai luminoşi. Suflete care preferă să stea pe stânca sigură a acestui pisc înalt, din semeţele şi dârzele tărâmuri ale Apusenilor, decât pe gheaţa alunecoasă a naivităţilor cu care suntem asaltaţi zi de zi.

Întotdeauna singurătatea îi uneşte pe cei pe care lumea îi izolează, îi alungă din preocupările ei. De aceea fraţi de pretutindeni s-au reîntâlnit la izvoarele dorului, bine ştiind că pustiul acestui deşert al neprietenoasei lumi ascunde undeva o binecuvântată oază de lumină. Părintele Iosif a lăsat aici, parcă mai mult ca oriunde altundeva, mai multă prezenţă decât a însemnat absenţa lui. Deşi au fost doar câţiva ani petrecuţi aici, copilăria aceasta în care i-a fost dăruită durerea – arvună pentru a învăţa să ştie cu adevărat să se bucure – a fost aripa dăruită de Dumnezeu pentru a ajunge la El. Totul, aici, e o zarişte de har. Câtă inocentă bucurie şi câtă lacrimă jertfitoare poartă în ele aceste locuri! Şi câţi paşi sfinţiţi în aşteptare au statornicit cărarea pe care noi, acum, urcăm către Împărăţie… E onorant şi, mai ales, determinant ca responsabilizare, să păşeşti peste urmele Părintelui Iosif. Peste care s-au adăugat mai apoi paşii fratelui Traian, ai fratelui Marini, ai fratelui Aurică, ai fratelui Moise… Ai atâtor alţi fraţi! Paşi care au bătătorit nu doar locul acesta, ci care, mai ales, ne-au lăsat moştenire o stare de spirit, un duh al locului născut întâi aici, în unghere de Certege. „Nemuritor în noi e numai ce a trebuit să moară”, spunea oarecând cineva… Pentru ca noi să trăim aceste minuni, cineva a trebuit să îşi omoare, zi de zi, sănătatea, comoditatea, bucuriile mărunte, măririle acestei lumi, confortul unor zile liniştite, aşezarea cine ştie cărei dregătorii funcţionăreşti. Părintele a ales însă, întotdeauna, singurătatea celor umili, bucuria întristării de dragul celor obidiţi, neliniştea nopţilor împovărate de păcat, focul dogoritor al încercării. Sunt focuri care te doboară şi focuri care purifică. Părintele şi-a început mistuirea încă de aici, din vârf de Apuseni, din lacrima mamei, devenită scăldătoare a Psaltirii… Şi născătoare de neam ales, de seminţie nobilă. Cum să nu îi înţeleagă el apoi pe toţi cei aplecaţi sub povara Crucii? Încă de aici s-or fi născut durerile moţilor de mai târziu, desăvârşite apoi din slujirea de preot la Vidra. De aici s-o fi iţit cel dintâi dor Spre Canaan. Cum tot de aici, cu siguranţă, au început să sune primele acorduri ale cântecului preadulce, învăţat mai apoi în lume. M-am întrebat de multe ori ce o fi fost în sufletul Părintelui atunci când, pogorând din Certege, trecând prin Vidra şi ajuns la Sibiu, i se încredinţează, alături de foaia Lumina Satelor, orfelinatul ortodox de aici. El, orfanul de mamă şi orfanul de soţie şi de copii! Dumnezeu îi spărsese cuibul de acasă, luându-i soţia şi trei copii, iar acum îi dăruieşte zeci de prunci care, şi ei, fuseseră trimişi singuri singurei pribegi prin lume şi ţară. Cine i-ar fi putut oare înţelege şi iubi mai mult decât orfanul Iosif?! Nu vom şti niciodată zbaterea şi lacrimile lui ostoite în zâmbetul acestor prunci şi câtă binecuvântare or fi pogorât ei din inima înduioşată a lui Dumnezeu!

De aceea ne e atât de drag şi ne copleşeşte de fiecare dată duhul Certegelui. Pentru că aici nu e loc de neiubire. Nu poţi să vii la Părintele Iosif şi să pleci de aici aşa cum ai venit. Şi aceasta o spune fiecare din cei care au păşit aici. Pe culmile înalte nu rezistă decât oamenii curajoşi şi statornici, care au dăinuit tuturor încercărilor, vitregiilor. Certege e încă un loc necontaminat de indiferenţa noastră, de micimile noastre. Să încercăm să îl păstrăm aşa. Şi să urcăm spre el doar când ştim că o facem în duh curat, odihnitor, cu teama aceea sfântă cu care ne apropiem de ce avem mai drag, mai preţuitor. Altfel, aducem din nou, ca oarecând, durere şi suspin Părintelui. Doar că atunci noi vom fi orfanii… De Tată, de tată, de mamă şi de fraţi…

Romeo PETRAŞCIUC

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!