Lui Vlad Ţepeş, domn al Munteniei, i se dusese vestea pentru cruzimile lui.
Odată, Vlad Ţepeş a strâns la curtea lui pe toţi cerşetorii din ţară. Şi le-a dat un ospăţ plin de toate bunătăţile. O zi şi o noapte a ţinut veselia acestui ospăţ. Au mâncat, au băut şi-au petrecut cerşetorii ca niciodată în viaţa lor.
Dar, pe urmă, ce s-a întâmplat? Un lucru groaznic. Vlad Ţepeş i-a strâns pe toţi într-o şură mare şi le-a dat foc. A fost un ospăţ scump, pe care cerşetorii l-au plătit, la sfârşit, cu viaţa lor.
Aşa e, dragii mei, şi lumea asta cu desfătările ei, cu „ospăţul” ei. „A mea este lumea!” zicea diavolul către Iisus, în pustie (Matei 4, 8).
Şi cu lumea aceasta îi cheamă diavolul pe oameni la ospăţul desfătărilor. îi cheamă cu parola: „Suflete, bea, mănâncă şi te veseleşte” (Luca 12, 19). Iar oamenii ascultă glasul lui satan şi se strâng grămadă ca oile la „ospăţul” său.
Dar vai, amarnic vor plăti pe urmă acest „ospăţ”! Ca şi cerşetorii lui Vlad Ţepeş, vor fi poftiţi după aceea în focul iadului. Diavolul care i-a ospătat îi va pofti pe urmă în focul cel de veci.
Pr. Iosif Trifa – 600 de Istorioare religioase
1 Comment