Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home P.S. Martir dr. Nicolae POPOVICIU (1903-1960) şi „Oastea Domnului”

P.S. Martir dr. Nicolae POPOVICIU (1903-1960) şi „Oastea Domnului”

P.S. Martir dr. Nicolae POPOVICIU (1903-1960) şi „Oastea Domnului”

Episcopul Nicolae Popoviciu la Adunarea anuală a ,,Oastei Domnului” din Oradea (1939) Legea Românească, 2008, nr. 4, p. 31

Moto:

A te jertfi înseamnă a renunţa la tine însuţi ca să-i poţi cuprinde pe toţi deopotrivă; înseamnă a purta în piept o inimă atât de simţătoare încât în ea să se concentreze ca într-un focar toate durerile fiilor duhovniceşti; însemnează a ferici pe aproapele prin fapte. (…) Iar gândul meu este (…) gândul de jertfă (…) EU AM PORNIT SPRE ORADEA CU VIZIUNEA CRUCII ÎN SUFLET”. (subl. n.).

(Nicolae Popoviciu, Oradea, 28 iunie 1936. Din cuvântarea ţinută cu prilejul întronizării sale ca episcop al Oradiei)

            Înaltul ierarh orădean a cunoscut lucrarea „Oastei Domnului” la Sibiu, unde a urmat cursurile universitare la binecunoscuta Academie Teologică „Andreiană” (1923-1927). Astfel, în momentul alegerii sale în scaunul episcopal al Oradiei, în anul 1936, tânărul ierarh era familiarizat cu scrierile Părintelui Iosif Trifa şi cu toată buna rânduială a „Oastei”.

            Ca urmare, „Oastea Domnului” din Oradea a fost susţinută nemijlocit de P.S. Nicolae, care a participat activ la multe întruniri ale fraţilor ostaşi. El a apreciat duhul ortodox al membrilor „Oastei” şi ataşamentul lor neclintit faţă de învăţătura Bisericii ortodoxe (aviz pentru contemporani care desconsideră sau minimalizează învăţătura de credinţă ortodoxă şi Sfinte Taine ale Bisericii).

            La 22 octombrie 1938, în sala Teatrului „Regina Maria” din localitate s-a desfăşurat Adunarea anuală a „Oastei Domnului” din Oradea. Cu acest prilej, vlădica Nicolae a rostit un cuvânt cutremurător, care indică până astăzi ce fel de atitudine ar trebui să aibă clerul ortodox şi mirenii faţă de „Oaste”: „Oastea Domnului va exista mereu atâta timp cât va rămâne sub suflarea ortodoxiei. Oastea Domnului este un izvor de bunuri duhovniceşti ce trăieşte din Evanghelia lui Hristos şi curge prin albia Bisericii Lui, albie ce trebuie bine îndiguită DE PREOŢI (subl. n.), pentru ca râul să nu-şi greşească cursul inundând câmpiile şi făcând stricăciuni… Preotul cu crucea-n frunte a fost animator în orice lupte ŞI DE ACEEA EL TREBUIE SĂ FIE ÎN FRUNTEA OASTEI DOMNULUI PENTRU A BIRUI ÎN RĂZBOIUL GREU… Mulţi nu înţeleg rostul Oastei Domnului. [Totuşi noi ştim…] că am pus mâna pe un plug bun, plugul duhovnicesc care răstoarnă brazda mănoasă şi sfântă. Trebuie să mergem înainte că sunt multe de făcut. Trecutul a lăsat multe răni în sufletul neamului şi datoria noastră este să le vindecăm şi să desţelenim ogorul ortodox ca să aducă roade de 30 de ori şi de 60 de ori mai mult decât a fost semănătura în el…[1].

De asemenea, Preasfinţitul afirma că „Oastea Domnului nu este doar o asociaţie religioasă, ci şi una naţională ce luptă pentru apărarea românismului, deoarece la graniţa de vest sunt de vindecat – pe lână rănile morale – şi răni naţionale…”[2].

La fiecare întâlnire cu fraţii ostaşi, episcopul de vrednică aducere aminte, le reamintea de misiunea lor, aceea de a mărturisi Evanghelia lui Iisus Hristos, cu scopul de a câştiga pentru Împărăţia lui Dumnezeu cât mai multe suflete.

La aniversarea a 10 ani de existenţă a „Oastei Domnului” la Oradea, în 6 aprilie 1939, episcopul Nicolae, în cuvântul său, mărturisea „că a alergat cu multă bucurie ca să vadă roadele Oastei”. Ierarhul orădean atrăgea atenţia asupra conduitei pe care trebuie să o aibă un ostaş al Domnului şi trece în revistă principalele mijloace de luptă duhovnicească necesare în lupta contra păcatului: Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi Sfânta Liturghie. La acestea se adaugă, desigur, lupta voluntară a ostaşului cu sine însuşi. „După ce s-a biruit pe sine – spunea P.S. Nicolae – [ostaşul] să caute prin cuvânt de zidire să mântuiască şi pe aproapele. E o datorie, un drept şi o poruncă propovăduirea[3].

AŞA A ÎNŢELES P.S. NICOLAE AL ORADIEI OASTEA DOMNULUI. Noi cum o înţelegem? Cum ne raportăm la ea?

Radu ROMÎNAŞU

 

[1] Ion I. Porumb, Pe marginea Congresului Oastei Domnului, în Noua Gazetă de Vest, 1938, nr. 727, p. 1

[2] Ibidem, p. 4

[3] Daciana Alexandra Bulzan, Episcopul Nicolae Popoviciu – o viaţă de jertfă pentru neam şi credinţă (lucrarea de licenţă, coordonator ştiinţific lect. dr. Radu Romînaşu), Oradea, 2011, p. 36

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *