Păcatul este încălcarea voii lui Dumnezeu, neascultarea de Dumnezeu şi, în sens strict moral, este o încălcare a unei legi morale. În relaţia noastră cu Dumnezeu, El a pus nişte legi. Dacă încălcăm aceste legi, Dumnezeu ne poate pedepsi, pentru că, ofensat fiind prin aceasta, nu respectăm Legea Lui
şi nu împlinim voia Lui cea Sfântă.
Păcatul este ieşirea noastră din comuniunea cu Dumnezeu, despărţirea şi îndepărtarea de viaţa dumnezeiască şi veşnică pentru care a fost creat omul. Dumnezeu ne-a lăsat poruncile Sale, care înseamnă toată voia Lui. El ni Se descoperă în Sfânta Scriptură ca fiind Iubire, şi pentru aceasta El doreşte pentru făptura Lui tot ceea ce poate fi mai bun. Deci doreşte ca omul să devină asemenea Lui, adică dumnezeu după har, nu după fiinţă (Fac 1,26). Ca urmare, în poruncile Lui, Domnul ne arată cum este El Însuşi şi ne descoperă cum să ajungem asemenea Lui. Poruncile Sale sunt spovedania Lui înaintea omului, adică atunci când El îţi porunceşte să iubeşti, iţi spune că El este Iubire. Deci toate poruncile Lui exprimă dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi mântuirea noastră.
A călca porunca lui Dumnezeu nu este o vitejie sau un act de curaj, aşa cum diavolul ne face să înţelegem. Ci păcatul, în mod direct, ia forma unei revolte împotriva lui Dumnezeu. Păcatul este o eşuare a vieţuirii noastre, un eşec existenţial, o ratare a ţintei noastre, o ieşire de pe calea cea dreaptă, o mare rătăcire. Păcatul în seamnă a bâjbâi, a căuta îndumnezeirea fără de Dumnezeu şi în afara Lui. Păcatul este o mare minciună, o mare amăgire aducătoare de suferinţă în suflet şi în trup.
Fer. Augustin spune: „Neliniştit este sufletul meu până ce îşi găseşte pacea în Tine, Doamne”. Niciun păcătos nu este împlinit, nu pentru asta suntem făcuţi, pentru că Dumnezeu vrea să ne dea mult mai mult, ceva nelimitat, adică comuniunea cu El, viaţa veşnică, asemănarea cu El.
Închei cu poezia scrisă de fratele Traian Dorz, edificatoare pentru ceea ce înseamnă păcatul care ne înstrăinează de Dumnezeu şi de iubirea Lui:
Acela ce doreşte slava
să ştie că-are de luptat
cu eul lui, cu duhul lumii
şi cu păcatul – ne-ncetat.
Să lupte, să învingă lumea
nălţându-se mereu mai sus
şi-acolo-ngenuncheat la Cruce
să-şi ia putere din Iisus.
Orice cădere, să-l ridice
mai hotărât şi înţelept,
mai veghetor făcându-i duhul,
mai sfântă flacăra din piept.
Trecând biruitor prin toate
mereu cu adevăru-ncins,
curând ajunge starea-n care
nimica nu-i de neînvins.
Să poată-odată şi el spune
senin, înalt şi fericit,
precum Iisus a spus la urmă:
– Curaj, căci Eu am biruit!
Acel ce caută mântuirea
luptând statornic şi aprins,
ţinându-şi la Hristos privirea,
ajunge-odată de ne-nvins.
Viorel CIOREA
