Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home PĂCATUL ŞI ISPĂŞIREA

PĂCATUL ŞI ISPĂŞIREA

PĂCATUL ŞI ISPĂŞIREA

Oricât de însetat ai fi tu, suflet credincios, nu te adăpa niciodată din apele lumeşti şi din băuturile poftelor fireşti.
Oricâtă trebuinţă omenească ai avea, rabdă mai bine setea şi arşiţa chinuitoare, decât să-ţi „stâmperi” trupul cu otrava păcatului.
N-ai drept să-ţi cumperi mulţumirea trupului cu preţul mântuirii sufletului tău.
Vai de cei ce fac aceasta. Căci nu o câştigă pe una, dar o pierd pe cealaltă.

1. Sunt unele suflete pe care păcatul din alţii şi slăbiciunile din ele însele le împing la fapte de care se ruşinează şi se îngrozesc chiar şi ele în clipa când le fac.
Săvârşesc păcate pe care le osândesc ei înşişi, dar de care n-au tăria să fugă; şi nici tăria să rupă legătura cu cei de care sunt târâţi să le facă. Le este ruşine de păcatul pe care îl fac, dar nu i se pot împotrivi. N-au nici plăcerea de păcat, dar nu au nici voinţa s-o rupă cu el.
O, ce îngrozitoare este mocirla prin care se târăsc astfel de suflete zdrobite!
Şi câtă nevoie au ele de Hristos, Singurul Care le poate salva.

2. Nimeni pe lume nu poate şti ce amară este ispăşi-rea acelor suflete care sunt îngropate în păcat fără voia lor. Pentru că unii nu le cred, alţii nu le ascultă şi toţi le dispreţuiesc. Chiar cei ce se folosesc de chinul lor.
Din pricina aceasta, aceste suflete nefericite îi urăsc pe toţi oamenii, nu se încred în nici unii şi se feresc, să nu întâlnească pe nimeni.
Dumnezeule, numai Tu Singur le mai poţi câştiga inima şi salvarea.

3. Suflet zdrenţuit şi singuratic, nu deznădăjdui: Hristos te iubeşte, El te caută, El te cheamă. Vino la El!
Nimeni n-ar mai fi în stare să te iubească, dar El te iubeşte înalt, curat şi fierbinte. Crede şi te încrede în El!
Priveşte-I rănile suferite şi pentru tine. Crede în iubirea acestor răni şi vino la Mântuitorul tău. Îmbrăţişarea Lui îţi va însănătoşi fiinţa ta, curăţind-o. El îţi va reda lumina, bucuria şi seninătatea fericită a nevinovăţiei, fiindcă îţi va da o făptură nouă.
Şi o fericire nemaicunoscută. Vino şi vezi!

4. Oricât de însetat ai fi tu, suflet credincios, nu te adăpa niciodată din apele lumeşti şi din băuturile poftelor fireşti.
Oricâtă trebuinţă omenească ai avea, rabdă mai bine setea şi arşiţa chinuitoare, decât să-ţi „stâmperi” trupul cu otrava păcatului.
N-ai drept să-ţi cumperi mulţumirea trupului cu preţul mântuirii sufletului tău.
Vai de cei ce fac aceasta. Căci nu o câştigă pe una, dar o pierd pe cealaltă.

5. Când pofta firii vechi va veni să te ispitească, aminteşte-ţi totdeauna că tu eşti „iudeu”. Adică un om nou, închinat Domnului. Şi nu bea din băltoaca patimi-lor urâte şi murdare ale iadului, nici din băuturile lumii, de nici un fel.
Nu căuta satisfacţia cărnii, căci este usturătoare şi amară şi pe pământ, şi sub el.

6. Ce lucru trist este să vezi un credincios care bea şi petrece „ca lumea”. Un credincios care a ajuns să se facă şi el „ca lumea”.
Nu numai pentru Dumnezeu, dar chiar şi pentru lume, ajunge o scârbă un astfel de „credincios”.

7. Marile ocazii nu vin de două ori în viaţa unui om.
Marile prilejuri, omul nu le are decât poate o singură dată în viaţă.
De un astfel de prilej atârnă apoi toată fericirea sau nefericirea care urmează, pe toată viaţa omului.
De felul cum primeşte sau respinge omul ocazia aceasta atârnă tot viitorul fericit sau nefericit al lui.

8. Fiecare credincios a avut cândva – sau mai are încă – o familie duhovnicească în mijlocul căreia s-a născut din nou prin harul lui Dumnezeu.
În ea a gustat el – sau mai gustă încă – dulceaţa dragostei dintâi şi fericirea părtăşiei frăţeşti…
Dar pe care mulţi nu ştiu să o preţuiască.
Şi fac totul ca s-o întristeze, ca s-o dezbine, ca s-o slăbească şi s-o facă de ruşine.
Ce plată îngrozitoare vor lua toţi cei ce fac răul!

9. Iubirea pe care dezbinătorul a nimicit-o nu mai învie niciodată cum a fost.
Unde nu-i supunere şi ascultare, armonia nu se va mai putea reface niciodată.
Lipsit va fi acel om pe pământ de bucuria frăţească şi lipsit va fi şi în veşnicie de lumina ei.
Ba va purta pe conştiinţă în veci toată povara pă-catului prin care i-a lipsit şi pe alţii nu numai de părtăşia iubirii frăţeşti, ci şi de răsplata vieţii.
Fiindcă i-a ademenit şi pe ei la dezbinarea de fraţi…

10. Mergi în odăiţa ta sau în pădure, sau în grădină sub smochinul tău, sau în adunarea fraţilor,
în singurătate sau între fiinţele iubite,
şi cazi în genunchi, împreunându-ţi mâinile în ru-găciune, lacrimile în pocăinţă
şi fă legământul cu Hristos chiar acum!
Uneşte-ţi sufletul cu Domnul şi inima cu fraţii
şi păstrează-ţi viaţa ta până la sfârşit – prin rugăciu-ne, prin adâncirea Cuvântului şi prin dragostea de fraţi neprefăcută – în starea aceasta binecuvântată.

11. Ne uităm în jurul nostru şi vedem mulţimi de vrăjmaşi, dar nici un înger. Şi gândim: Doamne, aici vom muri! Tu n-ai cum să ne scoţi!
Ne uităm în jurul nostru şi vedem ziduri înalte, porţi zăvorâte, pază întărită, iar noi, deznădăjduiţi şi zdrobiţi, plângem unii dincoace, alţii dincolo de ele, gândind: Doamne, aşa vom muri, Tu n-ai cum să ne scoţi de aici.
Tânjim adesea după zile fericite şi după fiinţe dragi care ne sunt departe…
După dorinţe frumoase care ne par cu neputinţă de împlinit…
După locuri şi lucruri scumpe şi neuitate, dar care sunt prea departe de noi…
Şi nu mai putem crede în revederea lor. Fiindcă, omeneşte, noi nu mai putem vedea cum s-ar putea face aceasta.
Căci noi umblăm numai prin vedere…
Şi dacă nu putem explica ceva, suntem gata să nu mai credem!
Dar ce minunat nădăjduieşte liniştit cel credincios cu adevărat!

12. Dar pornind pe drumul credinţei, noi trebuie să ştim că am pătruns într-o lume nouă, în care lucrurile nu se văd şi nu se mai petrec după gândurile fireşti. Şi după căile dinainte.
Că totul se petrece după un fel nou, printr-o lucrare nouă, după o rânduială nouă şi după o raţiune nouă.
După rânduiala Duhului Sfânt, pe care o putem pricepe numai prin credinţă.
Aici apa nu se mai scoate cu găleata din fântână, ci cu toiagul din stâncă.
Nu se mai vindecă boala cu un tratament medical, ci cu un cuvânt minunat.
Nu se mai iese din temniţă cu chei, ci cu îngeri (Exod 17, 6; Lc 5, 24-25; Fapte 12, 7-10).

13. În Domnul, nu numai un fel de ieşire ai din strâmtoare, ci ai o mie.
Pot fi fântânile cât de adânci, Hristos poate scoate fără găleţi apa.
Pot fi împrejurările cât de grele,
primejdiile cât de mari,
vrăjmaşii cât de mulţi,
– Hristos poate izbăvi întotdeauna şi îndată! El este Dumnezeul Atotputernic.

14. Nu există nici un loc greu şi nici o stare nefericită pe care El să nu ţi-o ştie şi din care să nu te poată scăpa.
Numai dacă alergi la El.
Şi dacă este spre binele tău să te scape!

15. Nu privi la slăbiciunile tale şi la împrejurările potrivnice ca Sara (Fc 18, 12-15).
Şi nu spune că este cu neputinţă ceva numai pentru că tu nu înţelegi cum se va putea face acest lucru!
Ci crede în puterea lui Dumnezeu şi vei vedea ce cale minunată va alege El pentru împlinirea făgăduin-ţelor Sale.
Calea poate fi normală sau anormală,
– făgăduinţa Lui se va împlini însă neapărat. Dacă tu crezi.
Iar dacă nu poţi crede, cel puţin, să nu tăgăduieşti, spunând că nu se poate.

16. Un înţelept este mai mult decât un împărat – spune o scriere sfântă.
Căci împărat poate fi oricine, dar înţelept nu.
Un împărat uşor poate fi înlocuit când moare, dar pe un credincios înţelept nu-l poate înlocui decât Dumnezeu.
Tot aşa, un adevărat purtător de Hristos este mai mare decât oricare alt nume omenesc. Fiindcă el este trimis în slujba Celei mai înalte Autorităţi. Care este Autoritatea lui Dumnezeu.

17. Când o lucrare duhovnicească mărturiseşte puternic, cu har de la Duhul Sfânt, Cuvântul Evangheliei
şi când mii de suflete se întorc prin ea în chip cutremurător la Dumnezeu, atunci tu primeşte-o şi ur-meaz-o, căci aceasta este dovada pe care ţi-o dă Dumnezeu ca să o asculţi.

18. Trimişii Domnului sunt rari…
Niciodată n-au fost mulţi de aceştia pe pământ.
Ei au întotdeauna semnul Lui după care pot fi cunoscuţi şi recunoscuţi (Gal 6, 17; II Cor 4, 10; Mt 24, 30).
Dar trimişii vrăjmaşului, care se prefac în slujitori ai lui Dumnezeu, sunt mulţi.
Ei de asemenea au semnele lor (Rom 1, 28-32).
Feriţi-vă totdeauna de amăgitori şi cercetaţi duhurile lor.
Semnele lor le cunoaşteţi.

19. Suflete însetat după viaţă,
sau după fericire,
sau după dragoste…
nici un izvor de pe lume nu-ţi poate stâmpăra setea aceea care din adâncul sufletului tău se ridică, cerând săturare!
Nici o apă din lumea aceasta nu ţi-o poate potoli. Căci oricare ar fi obiectul dorinţelor tale, ceea ce cauţi tu cu adevărat este fericirea,
iar acesta se găseşte numai la Hristos.

20. Însetezi tu oare după glorie, după slava lumii, după celebritate?
O, oricui va bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete, o sete mai mare şi mai nepotolită.
Ţi se pare că, primind ceva din aceste lucruri pe ca-re le cauţi, îţi stâmperi puţin setea. Dar numai ţi se pa-re! Căci ea revine din nou, şi mai fierbinte.
Iar la urmă, sufletul tău scârbit de toată această apă întinată cu atâtea murdării „celebre” se va îneca în deznădejde.
Dumnezeule Bun, fă-ne să însetăm numai după Tine!
Amin.

Lumina iubitului fiu / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!