Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home PĂCATUL!

PĂCATUL!

PĂCATUL!

Păcatul e pricina tuturor relelor din viaţa oamenilor şi de pe pământ. Nenorociri, foamete, război, cutremure de pământ şi boli… Adunând toate durerile şi suferinţele din toate casele şi spitalele, putem scrie deasupra lor: „Iată urmările păcatului!” Adunând toate pedepsele, descurajările şi mizeria celor din închisori, putem scrie deasupra lor: „Iată urmările păcatului!” Intrând în cimitire să deschidem criptele şi mormintele şi adunând tigvele şi oasele morţilor, să scriem deasupra: „Iată urmările păcatelor!”

Păcatul distruge totul, tăgăduieşte totul, este întunericul, este ruina, este moartea.

Dumnezeu n-a voit niciodată ca vreo creatură a mâinii Sale să fie nenorocită. El a făcut pe om şi întreagă făptura numai cu scopul de a fi fericită.

El a dat păsărilor cântecul lor frumos; florilor, mirosul lor plăcut şi văzduhului, balsamul lui înviorător. A dat zilei soarele surâzător şi nopţii podoaba stelelor şi a lunii. El dorea ca zâmbetul şi fericirea să fie adorarea statornică a făpturilor Sale şi bucuria să se ridice spre ceruri ca mireasma de tămâie a jertfelor plăcute şi primite. Însă păcatul a schimbat făptura fericită a lui Dumnezeu într-un nenorocit; odraslei lui Dumnezeu, care a fost întocmită după chipul şi asemănarea Sa, i s-a întunecat cu totul faţa, iar puterea şi voinţa i-au slăbit, înclinând de-acum mai mult spre rău.

Păcatul a dărâmat fericirea minunată a omului, făcând din el un cerşetor nedemn, un netrebnic, un vierme ticălos ce se târăşte prin pulberea pământului.

Cât de fericit a fost omul când trăia şi se desfăta în faţa privirilor Creatorului său! Îndată ce a săvârşit păcatul, el s-a ascuns din faţa Domnului (Fac 3, 8). În starea de nevinovăţie, omul avea o fericită legătură cu Dumnezeu, dar păcatul a rupt-o. Viaţa de păcat este o fugă continuă, care duce la o depărtare tot mai mare de Dumnezeu. Urmarea este dezamăgire, cuget pătat, necazuri, strâmtorare, temeri, suferinţe, rău, numai rău!

Păcatul! Cât de înşelător este şi câtă pustiire aduce el în viaţa oamenilor! Cât de mult strică el frumuseţea sufletului!… Ce paragină face el din grădinile înflorite ale nevinovăţiei!… El schimbă ciripitul voios al neprihănirii în croncănitul de corbi al cârtirilor, nemulţumirii, mâhnirii şi blestemului… Ce privire limpede avea tânărul acela ieri şi ce gingăşie, tânăra aceea! Şi astăzi? Privirea lui e împăienjenită, întunecoasă, înfăţişarea ei, neplăcută şi neprietenoasă. Urmele păcatului! Când castitatea vieţii e pierdută, cerul vieţii s-a acoperit cu nori; şi noaptea ameninţă să învăluie întreaga viaţă cu umbrele ei.

Iată de ce urăşte Dumnezeu păcatul şi este apăsat şi îndurerat de el: păcatul face fiinţele Sale nenorocite, aruncând în mizeria şi nefericirea cea mai amară sărmanele inimi omeneşti.

Să ne gândim apoi că păcatul Îl atacă pe Dum­nezeu în toate însuşirile Sale; dă năvală asupra tronului Său, străduindu-se să distrugă Fiinţa Sa. Ca o săgeată otrăvită, păcatul ţinteşte la inima lui Dumnezeu, ca să fie, dacă ar putea, omorâtor al Lui… Grozav şi înfiorător este acest lucru, dar este aşa.

Şi mai întrebi: CE ESTE PĂCATUL?

Păcatul / Ioan Marini. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!