29 martie – Psalm
ul 39, vers 13
Şi tu, frate cititor, eşti tot aşa de trecător ca şi mine! Şi tu eşti doar ca o suflare, oricât de tare te-ai ţinea, oricât de mare ţi se pare că eşti şi oricât de puternic îţi pare că sună călcâiul tău când loveşti cu el în pământ sau pumnul tău, în masă. Sunetul pe care îl fac aceste acte ale tale este la fel cu acela pe care îl face pe pământ pasul unei furnici… Dar actele tale totuşi pot lăsa prin lume urme şi urmări nespus de grele şi de adânci, pentru tine şi pentru alţii, atunci când tu eşti ceva mai mult decât un simplu individ. De aceea dacă ştii că, oricum, tot te duci ca să nu mai fii şi că în curând nu vei mai fi niciodată cea ce eşti astăzi, te rog fii foarte atent la tot ce faci sau ţi se cere să faci! Până nu te duci dintre ai tăi, ca să nu mai fii, fă-ţi datoria faţă de ei!
Fă-ţi respectuos datoria faţă de părinţii tăi care te-au crescut şi te-au ajutat să ajungi ceea ce eşti. Nu există o limită, nici în timp şi nici în posibilităţi, de la care să ai drept să spui mamei tale sau tatălui tău : «Nu vă mai datorez nimic!» Le eşti dator totdeauna şi după ce se vor duce ei din lume, până te vei duce şi tu! Până nu te duci, fă-ţi datoria faţă de soţul tău, cu toată dragostea, ajutorul, curăţia, mângâierea şi preţuirea pe care i-ai promis-o în clipa unirii voastre şi la care are din partea ta unicul drept în lume! Până nu te duci, fă-ţi datoria faţă de copiii tăi, crescându-i în aşa fel încât să fie folositori şi lui Dumnezeu şi neamului tău! Până nu te duci, ai neîncetat grija unei împliniri ascultătoare de toată voia lui Dumnezeu!… Până nu te duci, dacă încă nu te-ai predat Domnului, ai grijă şi fă acum acest lucru! Ca să afli pacea cu Dumnezeu, şi iertarea păcatelor tale, şi împărtăşirea cu Hristos, şi dreptul de moştenire în împărăţia Lui (2 Petru 1, 11), şi mântuirea ta veşnică (1 Ioan 2, 17). Până nu te duci, te rog fă aceste lucruri toate! Până nu te duci, căci după ce te-ai dus, în zadar ai să te căieşti că nu le-ai făcut.
Când sufletul este ajuns în Locuinţa Morţilor în chinuri, în zadar se mai roagă, în zadar doreşte să spună măcar altora, în zadar regretă lăcomia şi necredinţa sa, în zadar este totul, totul. El nu mai poate face de acolo nimic şi pentru nimeni. Nici pentru săracii pe care nu i-a ajutat când era pe pământ, nici pentru cei cărora le datora recunoştinţa sa. Nu mai poate face nimic pentru familia sa care piere în păcate… Nu mai poate face nimic pentru stâmpărarea arşiţei sale proprii, ca bogatul nemilostiv (Luca 16, 24-26). De aceea, frate om, oricine ai fi tu azi, ba tocmai cu cât eşti mai mare şi mai puternic, fii mai înţelept şi fă acum când poţi, ceea ce ai vrea să faci după moarte — şi nu vei mai putea!
Fă, până nu te duci, ceea ce ai vrea să fi făcut după ce te-ai dus! Dacă eşti mare, fă dreptate, fă milă, fă bine, fă fapte de cinste şi de binefacere. Acum, până ai cum, până ai cui, până ai cu ce şi până ai când. Căci nu mâine — ci chiar azi te şi duci! E aşa de puţin timp până când altul va veni în locul tău, va sta pe scaunul tău, va ocupa casa ta, patul tău, averea ta şi funcţia ta, încât abia de mai ai timp şi să poţi face ceva din cât ar fi trebuit deja să fi făcut. Grăbeşte-te, până nu te duci ca să nu mai fii!…
