13.I.43
Pe calea mântuirii nu poţi merge singur, ci dus de mâna nevăzută a lui Dumnezeu, prin mâna văzută a slujitorilor Săi: preoţii Bisericii = ascultarea din dragoste = smerenie.
De îndată ce umbli de capul tău, te faci bucurie dracilor, orice ai face. “Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” – că altfel tu nu poţi deschilini cele ce-s: 1) de la Dumnezeu; 2) de la fire şi 3) de la diavol. Că diavolul umblă să ţi le bage în minte şi să te facă să le crezi ca ale tale sau chiar ale lui Dumnezeu, ori ele erau ale lui şi tu nu ştiai şi nici pe cine ştie nu te lasă să întrebi; că bagă bucurie necurată în tine şi mândrie cum că tu eşti mai deştept ca alţii, şi aşa să nu întrebi pe cine ştie şi să prinzi tâlharul.
*
Iată cum l-a prins pe Saul, căci cu o neascultare de duhovnicul său Samuel l-a atras desăvârşit în calea pierzării.
1) Porunca; 2) Saul a făcut altceva; 3) Samuel îi arată greşeala; 4) Saul face pocăinţă mincionasă; 5) Samuel e trimis pentru alt rege; 6) În Saul intră duh necurat; 7) Umblă să omoare, omoară preoţi; 8 ) Vin necazurile, filistenii; 9) Merge la vrăjitoare; 10) Vorbeşte cu morţii – cu diavolul; 11) Diavolul îi prooroceşte moartea; 12) Se şi omoară. Învăţătura Scripturii (vezia Cartea I a Regilor)
*
Legea peste păcate este aceeaşi, după cum şi Dumnezeu este: ieri, azi şi în veci, Acelaşi (Evrei 13, 8).
De la neascultare şi nepocăinţă începe calea pierzării şi sfârşeşte cu pierzarea veşnică.
Omorârea de sine este păcat împotriva Duhului Sfânt şi n-are iertare pentru că după el nu mai este pocăinţă.
Iată cum se ajunge din greşeală în greşeală şi din ce în ce tot mai mari, până la cuprinderea desăvârşită a sufletului de către diavol. – Dumnezeu îl chemase…
