„Câtă bucurie trăim, iată, de ore bune, aici, în Catedrală! Şi înainte de aceasta am avut alte bucurii, şi cât de recunoscători Îi suntem lui Dumnezeu şi cât de recunoscători îi suntem Părintelui Iosif. V-aţi gândit vreodată? Mai cunoaşteţi pe cineva din România care, la 85 de ani de la moarte, să fie celebrat, cinstit ca Părintele Iosif? Sigur, istoria noastră a înregistrat oameni de valoare care au făcut bine poporului român. Dar spuneţi un singur om din România la care câteva sute de oameni să stea să-şi exprime recunoştinţa faţă de el, preţuirea, dragostea, să ia aminte la învăţătura lui, la pilda lui, cum este Părintele Iosif. Nu este acesta un lucru extraordinar? Este acesta un lucru omenesc? Ar putea oamenii să creeze aşa ceva?
Iată, se împlinesc 85 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Iosif. Sunt unele personalităţi amintite, vezi unele notiţe în fiecare zi că se împlinesc atâţia ani de la moartea unui om de cultură sau celebru şi atât. Oamenii trec repede peste asta, nu-i mai interesează. De fapt, celebrându-l pe Părintele Iosif, noi celebrăm viaţa noastră. Are o profundă semnificaţie o astfel de celebrare care se face aici, care se face în toate adunările, care se face de câteva ori pe an. Că aşa îi preamăreşte Dumnezeu pe sfinţii Săi. Părintele Iosif a avut un dascăl, şi am cântat chiar acum: Chiar El mi-a fost dascăl l-această cântare. Părintele Iosif L-a avut dascăl pe Mântuitorul Hristos, Care l-a învăţat marea învăţătură a Crucii Sale, a Jertfei Sale, marea taină a mântuirii. Având pe Acest dascăl, Părintele Iosif a descoperit esenţialul: căci un om cu cât e mai mare, cu atât se apropie mai mult de esenţial. Toate lucrurile vieţii se adună în jurul acestui esenţial.
În Biserica noastră, în ultimele zile, se citeşte la Apostol în fiecare zi Epistola I a Sfântului Ioan. Când citeşti această epistolă, vezi cum şi la apostolul iubirii totul se grupează în jurul unui lucru esenţial, căci Dumnezeu este iubire şi Şi-a arătat această iubire în Hristos şi Jertfa Lui. Şi de aici decurge totul, de aici decurge faptul că şi noi Îl iubim pe El. Iar iubindu-L pe Hristos, Îl iubim pe Tatăl. Iubindu-L pe Hristos şi pe Tatăl prin Hristos, noi căutăm să-I împlinim poruncile Lui. Şi ajungem la porunca cea mai mare, care este iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de fraţi; deci esenţialul. Şi epistola I a Sfântului Ioan, spun specialiştii în Noul Testament, a fost scrisă ca o prefaţă la Evanghelia de la Ioan. Căci Sfântul Ioan, după ce a scris despre Mântuitorul Hristos, a simţit nevoia să mai pună o introducere, cu accentul pe lucrurile esenţiale.
Spuneam că îl sărbătorim pe Părintele Iosif, aşa cum o facem, în acest duh bun al adunării Oastei Domnului. Ce duh bun stăpâneşte aici în inimile noastre! Să ne lăsăm pătrunşi de acest duh înalt, plin de putere, plin de lumină. Simţim că nu mai avem nevoie de alte clarificări, totul se clarifică în inima noastră. Vedem calea aşa de curată şi de frumoasă lăsată prin înaintaşi. Şi noi atingem esenţialul. Şi noi înţelegem atunci că pe această cale avem viaţa. Iată ce spune Sfântul Apostol Ioan la începutul capitolului 3 din prima sa epistolă: Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Iubirea lui Dumnezeu nu este o teorie, iubirea lui Dumnezeu este viaţă şi se descoperă în inimile noastre. Ne dă această înţelegere că în Hristos suntem fiii lui Dumnezeu. Şi totul se învârte aici. Cine este fiul lui Dumnezeu nu poate fi fiul altcuiva.
Cine cunoaşte pe Dumnezeu nu mai poate căuta mântuirea altundeva. Şi Apostolul continuă: Pentru aceea, lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Se vorbea mai înainte de faptul că lumea din afară ignoră Oastea Domnului. Îi întrebi, şi ori nu ştiu nimic despre Oastea Domnului, ori ştiu ceva deformat. Vă miraţi de asta? Iată, Sfântul Apostol Ioan spune că lumea nu ne cunoaşte. De ce nu ne cunoaşte? Pentru că nu L-au cunoscut nici pe El. L-o fi văzut multă lume pe Hristos. Iisus a străbătut Ţara Sfântă, mai ales Galileea, sat cu sat, dar pentru cei mai mulţi, atunci când a fost răstignit Hristos, a fost un fapt divers pe care l-au şi uitat a doua zi. L-a cunoscut pe Hristos lumea ca şi pe Oastea Domnului.
Iată, a trecut astăzi Oastea Domnului prin străzile Sibiului şi am văzut că marşul Oastei Domnului de la Biserica de la Lazaret până aici a fost văzut de peste 1000 de oameni. Pe lângă foarte mulţi a trecut coloana cu tinerii şi fraţii noştri. Iar pentru foarte mulţi a fost un simplu fapt divers. Nu ne mirăm că lumea nu ne cunoaşte; şi nu-i destul să ne cunoască lumea, pentru că este o altă cunoaştere: când Dumnezeu te cunoaşte, adică te recunoaşte ca fiu al Lui. Citeam ieri de la I Corinteni, capitolul 8: Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Iar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El. Cunoscut de Dumnezeu!…
Noi să ne punem mereu întrebarea nu cât şi cum ne cunoaşte lumea, ci cum ne cunoaşte Dumnezeu. Vedeţi, Apostolul spune că El ne cunoaşte dacă noi Îl iubim. Nu există cunoaştere fără iubire. El ne cunoaşte dacă Îl iubim. Este un dacă aici. Lumea nu ne poate cunoaşte, pentru că nu ne iubeşte şi nici noi pe ea, iar noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu dacă Îl iubim. Adevărata cunoaştere este cunoaşterea iubirii. Nu cât ai învăţat tu despre Dumnezeu, nu câtă teologie ai acumulat tu, nici chiar câte versete din Scriptură cunoşti tu pe de rost. E frumos să citeşti Scriptura mereu şi memoria să se umple de cuvintele Scripturii, e minunat, dar să faci pasul următor cunoscându-L pe Dumnezeu din Scriptură, să-L cunoşti prin iubire. Şi-L cunoşti prin iubire când îi iubeşti pe fraţi. Creştem iubirea faţă de Dumnezeu crescând în iubirea faţă de fraţi. De aceea, Sfântul Apostol Ioan, care spuneam că merge la esenţial, vorbeşte de iubirea lui Dumnezeu pentru noi în Hristos, iubirea noastră faţă de Tatăl prin Fiul, dar în legătură strânsă cu această iubire frăţească. Toate se leagă, toate ţin de esenţial. Părintele Iosif a ajuns la acest esenţial, de aceea tot ce citeşti din Părintele Iosif este marcat de această cuprindere, sau percepţie mai degrabă, a esenţialului privind viaţa noastră.
Apostolul continuă cu versetul 2: Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu. Repetă asta şi adaugă: Şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea aşa cum este. Câte lucruri ne-a spus Sfântul Apostol Ioan în aceste două versete! Ne-a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu şi de faptul că prin iubirea lui Dumnezeu noi am fost făcuţi fii ai lui Dumnezeu, Care este o realitate, nu este o vorbă goală. Suntem fiii lui Dumnezeu! Şi fiind fiii lui Dumnezeu, avem această experienţă existenţială a relaţiei noastre unice cu Dumnezeu. Dar asta e numai începutul, căci ce vom fi încă nu s-a arătat. Ştim ceva precis, că atunci când El Se va arăta vom fi asemenea Lui. Suntem acum, am putea spune, fii prin aducţiune ai lui Dumnezeu. Dar ce mare este nădejdea că vom fi asemenea lui Hristos şi că abia atunci Îl vom vedea aşa cum e. Toată mistica e cuprinsă, toată taina!…
Îmi amintesc de o carte frumoasă a unui sfânt aproape contemporan cu noi, Sfântul Sofronie de la Essex. Cartea am citit-o prima oară în limba engleză şi se intitula: We shall see Him as He is – Îl vom vedea aşa cum este. Părintele Iosif a reînnoit în noi această cunoaştere, ne-a descoperit faptul că chemarea noastră nu e să fim, aşa, nişte credincioşi de duminică, su perficiali, amestecând puţină evlavie cu multă păcătoşenie. Şi Părintele Iosif ne-a descoperit iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi dragostea lui Dumnezeu descoperită în lucrarea Golgotei. Că în Hristos suntem fiii lui Dumnezeu şi că, fiind fiii lui Dumnezeu, suntem cunoscuţi de El. Şi, măcar că vom presimţi ce vom fi, dar ştim că vom fi asemenea Lui şi-L vom vedea aşa cum este. Domnul încă nu S-a arătat, dar Părintele Iosif, trecând la Domnul acum 85 de ani, a trecut dincolo de cunoaşterea prin ghicitură, ca într-o oglindă strâmbă. Şi fiind în faţa Domnului, merită o astfel de celebrare, cum nu are nimeni. Încă o dată, aş vrea să provoc pe toată lumea, să-mi arate pe cineva care la 85 de ani după moarte este comemorat, celebrat, este venerat ca Părintele Iosif. Sigur se aseamănă cu sfinţii, aşa sunt sfinţii, în fiecare zi îi pomenim pe sfinţi.
Acum câţiva ani, s-a făcut un fel de propunere, concurs: care este românul cel mai cunoscut. Şi atunci s-au înghesuit toţi neoprotestanţii şi l-au votat pe Wurmbrand ca românul cel mai cunoscut. Aşa o fi? Eu nu cred că Wurmbrand a fost vreodată celebrat cum l-am celebrat noi pe Păritele Iosif în această seară sau de atâtea ori în fiecare an. Slăvim pe Dumnezeu pentru ce a făcut El pentru noi prin Părintele Iosif şi prin sfinţii lui urmaşi. Slăvit să fie Domnul!”
Pr. Prof. Vasile Mihoc (Sibiu)
spicuiri din cuvântul rostit la sărbătoarea Părintelui Iosif Trifa – cinstirea memoriei sale – 11-12 februarie 2023
intreg cuvantul poate fi ascultat aici: OasteaDomnuluiTV
