Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Părintele Iosif Trifa, Certege și lecția de istorie și credință

Părintele Iosif Trifa, Certege și lecția de istorie și credință

Părintele Iosif Trifa, Certege și lecția de istorie și credință

Haideţi să pornim deci spre începuturile lui!
Ştiam că s-a născut în 3 martie 1888 în satul Certege de lângă Câmpeni-Bis­tra, din părinţii Dumitru şi Ana, născută Bota. Va trebui deci să începem de acolo. Să aflăm întâi satul Certege, apoi casa în care s-a născut, cu locurile prin care şi-a trăit anii copilăriei, cu cimitirul în care i-a fost înmormântată dulcea mamă când el n-avea decât 7 ani… biserica din sat şi tot ce se mai putea afla despre toate aceste locuri pe unde a trăit până ce le-a părăsit, plecând spre crucea şi jertfa lui profetică…
Am aflat de la Câmpeni drumul de câteva ceasuri de mers pe o vale în sus şi tot în sus până ce se deschide o poiană pe o costişă dulce, înconjurată de jur‑împrejur până departe cât vezi cu ochii numai de dealuri şi dealuri, ducând spre munţii de după care nu mai vezi nimic decât cerul înalt şi frumos – cum parcă nu-i alt cer altundeva.
Din în loc în loc, pâlcuri de pomi, căpiţe de fân, vaci şi oi care pasc păzite de femei ori de copii şi fete, cum trebuie să fi fost pe aceste locuri de la facerea lumii, cu aceste văi care spumegă de ceţuri pe măguri şi cu arbori ale căror frunze, de la un galben ruginiu şi până la un roz aprins, umplu totul de frumseţe, de culoare şi taină. După un urcuş destul de lung şi greu, iată satul Certege şi iată casa părintească în care s-a născut copilul minunat şi chinuit al lui Dumnezeu şi al unei mame sfinte care l-a născut şi la crescut pentru Hristos şi Evanghelia Sa …

Ceva mai departe, iată bisericuţa din sat unde a fost botezat pruncul iubit şi unde a primit el un nume biblic şi o chemare la fel ca şi a celor doi, unul din Vechiul şi altul din Noul Testament, cu acelaşi nume ca el. Nu departe de bisericuţa asta în care de multe ori trebuie să fi mers şi el când era copil, cu o cămăşuţă albă şi cojocel frumos, cântând în duminici şi sărbători la strană cu ceilalţi copii şi cu învăţătorul lor frumoasele şi neuitatele tropare şi pricesne. Aici, stând afară cu faţa spre intrarea în biserică, în partea stângă, aproape de biserică, o cruce de piatră, una singură, cu câte trei creste la fiecare dintre cele trei capete ale ei… E crucea pe care este săpat cu o daltă subţire, cu urme înnegrite de vremuri şi de muşchi uscat, un înscris semănând a necropolă, a cronică, a sanctuar:
O, crucea asta… de câte ori nu va fi mers orfanul Domnului şi al mamei s-o îmbrăţişeze plângând şi să-i spună acele cuvinte care nu le mai poţi spune decât unei singure fiinţe pe lumea asta. Aceea care, după Dumnezeu, are cel mai sfânt nume pe pământ – MAMA… Aici aşteaptă învierea şi răsplata lui Dumnezeu una dintre mamele care au născut cei mai sfinţi, mai chinuiţi şi mai străluciţi slujitori ai lui Hristos şi luptători ai Lui pe pământul acesta… Ea va fi pomenită odată împreună cu mamele marilor sfinţi şi profeţi ai lui Dumnezeu. Şi va merita, fiindcă a avut de la Dumnezeu un har asemenea acelora. … Să ne plecăm şi noi aici genunchii şi capetele noastre recunoscătoare înaintea lui Dumnezeu, pentru odihna şi răsplata ei veşnică, fiindcă şi noi ne-am împărtăşit atât de mult de lacrimile şi suferinţele investite de ea în creşterea şi formarea fiului ei, părintele care ne-a născut pe noi din nou în Hristos. … Lângă biserică, dacă stai cu faţa spre intrarea bisericii, în dreapta, o cruce înaltă, cu trei umbre de cruci micuţe, culcate la picioarele ei pe lespedea de pe mormânt… Şi o tablă în josul crucii arată că aici este înmormântată Iuliana Trifa, născută Iancu şi răposată în 1919, cu cei trei copii micuţi ai ei. Cele trei umbre de cruciţe culcate pe veci pe placa mormântului mamei, ca peste sânul sfânt al măicuţei lor scumpe, sunt însemnarea mai rămasă după moartea celor trei copilaşi morţi, fiecare în primul an de viaţă, despre care părintele lor într-un fel – şi al nostru în alt fel – scria atât de zguduitor în cartea „Mai lângă Domnul meu, mai lângă El“, că au murit pe braţele lui, spunându-i: Tăticule dragă…
Ne-am aplecat cu adâncă şi înlăcrimată rugăciune aici lângă gărduţul de fier şi lângă crucea aceasta lângă care se vor fi prelins atâtea lacrimi din inima celui care şi-a înmormântat jumătatea cea mai sfâşietoare a fiinţei sale pământeşti. Şi poate şi mai mult. … Ce pline sunt toate aici de aceste prezenţe eroice şi sfinte! Am crezut că le lăsăm toate acestea acolo, între aceşti munţi de la Albac, la Vidra şi Certege, peste aceste văi şi creste pline de lumină, de raze, de culori, de cruci, de tăcere şi de lacrimi, dar nu le-am putut. Ele au venit cu noi pentru că erau în noi, le moştenim ca o parte adânc înnăscută în fiinţa noastră, ca sângele, ca lacrima, ca dragostea şi sudoarea noastră, care nu se pot nici schimba, nici pierde, nici uita până la moarte. Şi aşa ne-am dus de-a lungul tuturor suişurilor şi coborâşurilor prin aceşti munţi şi peste aceste văi pline de singurătate, de poezie, de tragedii, de dragoste – de Istorie şi de Dumnezeu. De-a lungul acestor păduri zugrăvite în mii de culori şi nuanţe de soarele şi de măiestria toamnei acesteia divine, am făcut popasuri, însemnări, imagini. Am recitat aici gânduri nemuritoare, am cântat, ne-am rugat, am plâns şi am trăit momente cereşti, cu ochii scăldaţi în culori, cu faţa scăldată în lacrimi, cu sufletul scăldat în amintiri şi în adoraţii… Nimic n-a murit în tot ce-a fost pe aici. Nici unul dintre cei care au strălucit şi au iubit trecând peste aceste plaiuri veşnice n-a murit. Ei numai s-au dus ca după o cotitură de drum la o poiană de munte la care noi încă n-am ajuns, dar vom ajunge şi noi în curând… Ce fericiţi îi vom afla la Izvorul de sub Plai, aşteptându-ne cu masa întinsă, privind la calea noastră şi rugându-se să ajungem cu bine şi noi la ei… O, Doamne şi Dumnezeul nostru, Care numeri paşii noştri şi strângi lacrimile noastre, Te rugăm, binecuvântează paşii profetului Tău trimis în ţara noastră şi în Biserica noastră, şi în vremile noastre, de mari răscruci ale istoriei noastre. Te rugăm, fă, Doamne, ca strălucita Lucrare pe care ai făcut-o Tu prin el să devină un mijloc de trezire, de reorientare şi de mântuire pentru tot neamul nostru şi pentru toate neamurile lumii. Pentru toată Biserica noastră şi pentru toate Bisericile pământului. Amin. Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din “ISTORIA UNEI JERTFE” vol. IV, pag 262-267

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *