Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Sectarismul religios. – Soluţiuni pentru combaterea lui din partea bisericii şi a statului. (text în original)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Sectarismul religios. – Soluţiuni pentru combaterea lui din partea bisericii şi a statului. (text în original)

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Sectarismul religios. – Soluţiuni pentru combaterea lui din partea bisericii şi a statului. (text în original)

 I.

In vremea din urmă se vorbeşte tot mai stăruitor despre sectarismul religios ce a spart şi sparge în unele locuri credinţa poporului nostru. Cred că e de prisos să mai accentuez ce primejdie înseamnă acest sectarism pentru biserica noastră. Stând în faţa unei serioase pri­ mejdii, despre altceva nu poate fi vorba decât să căutăm a ne apăra cât mai îngrabă şi cât mai cu succes îm­ potriva ei. Voi spune unele mijloace de apărare şl com­ batere pe cari le scot eu a fi bune:

1. Nu mai încape îndoială că arma cea mai tare şi mai bună împotriva sectarilor e predica, vestirea, tăl­ măcirea cuvântului. Hotărât, acum cu vremile schimbate poporul nostru e mai pretensiv în toate celea. Par’că şi în biserică nu-l mai mulţumesc numai slujbele din Molitvelnic şi Liturgier, ci aşteaptă ceva mai mult: tălmăcirea Scripturilor prin cuvânt viu.

Cei mai mulţi din fiii noştri rătăcesc şi trec la sec­tari tocmai din pricina că acolo se cetesc şi se tălmă­cesc — fie chiar şi rău — Scripturile. Dintre argumen­tele lor cel mai des şi mai cu succes folosit împotriva noastră a preoţilor e acela că «nu învăţăm pe oameni».

In faţa lor preotul trebue, va trebui dar să se apere neîncetat şi să-i combată neîncetat cu arma cuvântului luminat. Ca să poată face acest lucru preotul trebue să cunoască Scripturile şi dacă nu le cunoaşte, să le cetească şi să le înveţe.

Ar face şi face un efect penibil în popor când un preot nu s’ar putea prinde şi nu ar putea combate cu citate pe un «pocăit», pe un om de rând din popor.

Şi iarăşi oare nu ar face şi nu face un efect penibil când un om de rând «învaţă», vorbeşte cu citate şi pilde din Scripturi pe toate drumurile, iar preotul, învăţăcelul lui Isus, «slujitorul cuvântului», tace în biserică ?

Tălmăcirea cuvântului să o facă apoi preotul nu numai în biserică, ci cu toate prilegiurile pe tot locul

Dacă 2—3 pocăiţi fac oricând şi oriunde «adunarea» şi cetesc în «Testamenturi», ce I-ar putea împedeca şi pe preot ca în Dumineci şi sărbători să-şi strângă oile de prin birturi, să scoată din buzunar şi el Testamentul şi să le cetească, să le tălmăcească drept cuvântul lui Dumnezeu?

Dacă avem şi unde avem case culturale, ce ne-ar putea împiedeca să facem în ele şi din ele câteva ceasuri pe săptămână continuarea amvonului din biserică?

2. Un alt mijloc pentru combaterea lor este ca noi preoţ’i să ne ajutăm, să ne venim în ajutor unii altora. Datoria pastorală trebue să ne plece în ajutorul oricărui frate păstor care are rătăciţi în turma lui.

In locurile primejduite să facem cât mai multe coborâri în popor cu slujbe în sobor, cu manifestări religioase, cu predici bune şi luminate. De sine înţeles» cu astfel de prilejuri trebue să ne ferim a face încasări, pentrucă, oricât de juste ar fi ele, ne strică toată osteneală pastorală, dând sectarilor prilej a ridică hulă şi neîncredere împotriva noastră.

3. Ar trebui apoi ca conducerile noastre bisericeşti să se îngrijească de tipărirea şi răspândirea de scrieri şi cărţi de combatere în formă şi înţeles poporal. Ar trebui să pună un premiu pentru astfel de scrieri.

4. Un alt mijloc de combatere a sectarilor este acela pe care toată lumea îl ştie şi toţi îl aşteaptă şi îl cer, dar nu mai soseşte: Biblia pentru popor, părţi alese din ea şi tălmăcirea lor. Cu adevărat este ceasul al 11-lea ca să putem duce Biblia în popor — căci altcum iată o duc sectarii şi o dau cu succes în ma­ nile lui: o mărturie grăitoare aceasta despre dorul, do­ rinţa poporului de a ceti în cărţile sfinte.

5. Şi apoi noi preoţii personal trebue să ne mai apărăm cu ceva împotriva lor, cu ceva ce nu-i de mică importanţă: cu pilda vieţii noastre, cu purtările noastre de adevăraţi învăţăcei ai lui Isus, dându-ne seama despre faptul că cele mai cumplite ravagii le face sectarismul acolo unde află păstori cu grave scăderi morale.

Deapururi să ne gândim că sectarii ne pândesc pe tot locul purtările cu o ură şi o lăcomie nebună să ne poată află scăderi şi să ne poată huli pentru ele.

In faţa lor noi preoţii să fim după vorbele apostolului Pavel: «pildă de fapte bune, de învăţătură, de cinste, de cuvânt fără prihană pentruca Cel potrivnic să se ruşineze neavând nimica a grăi de hulă împotriva noastră». (Tit 2, 7, 8).

Am precizat câteva păreri şi soluţiuni. Ar fi de dorit ca această problemă — să preocupe pe cât mai mulţi păstori şi conducători ai noştri, ca astfel apărarea şi lupta contra sectarilor să poată fi pornită şi purtată din partea bisericii cu succes.

 

II.

Dar sectarismul religios este o primejdie nu numai pentru biserică, ci el este şi o nouă şi mare primejdie şi naţională. Sectarii rup orice legături nu numai cu biserica, ci şi cu neamul şi aspiraţiunile lui.

Eşind din biserică ei intră şi sar în apele sarbede ale internaţionalismului, comunismului şi fac legătură cu străinii. In faţa lor să adevereşte ce rol şi ce tărie naţională a avut şi are biserica noastră naţională.

Având în vedere rolul lor desnaţionalizator, statul străinilor de eri nu numai îi tolera, ci îi şi ajută în­ potriva noastră. Cătră Arad nu într’un sat se putea ceti pe ușiele caselor cuvântul «imahâz», casă de rugăciune. Acum cu vremile schimbate, de sine înţeles statul nostru naţional nu poate sta nepăsător faţă de ei şi pri­ mejdia lor. A şi pornit o mişcare împotriva lor şi e lăudabilă. Nu însă totdeauna această mişcare are direcţia cea corectă şi folositoare.

Eu socot că în lupta ce o ducem cu sectarii statul ar trebui să ne ajute în următorul fel:

1. Să nu se uite niciodată că sectarismul în fond nu este numai o simplă «rătăcire». El este şi o reacţiune a unor stări rele şi bolnave. In cea mai mare parte sectarismul la noi este reacţiunea împotriva ravagiilor ce le face alcoolul (de aceea e şi explicabil de ce se iveşte în părţile unde bântue mai tare acest flagel: Bihor, Criş). Dupăce lucru ştiut este că la sate ca şi la oraşe alcoolul îşi face aceste ravagii Dumineca, în ziua Domnului, pe care o batjocoreşte, şi o umple de beţii, sudalme — sectarii şi-au făcut din lucrul acesta argumentul lor cel mai convingător şi cel mai des şi mai cu succes folosit împotriva noastră. Pe 90% din fiii noştri îi perdem pentru acest lucru.

Fată de această constatare e datoria statului ca fără cruţare şi fără amânare să închidă toate birturile şi să oprească toate vânzările de alcool în Dumineci şi sărbători. ,

Să ne ajute statul să facem din ziua Duminecii cu adevărat ziua Domnului, ziua sufletului, ziua celor su­ fleteşti, ceeace nu se va putea întâmpla până când cârciumarul  va sta mereu Dumineca înaintea bisericii să vânză cu «deţu» şi cu «kilogramu» otravă sufletească oilor noastre.

2. Să sisteze apoi statul «concediile» pentru petre­ cerile şi jocurile ce le fac birturile fără de nici un alt scop şi folos decât desfrânarea şi jefuirea pungii oamenilor.

Numai cele cu scopuri filantropice, culturale să fie permise şi în acest înţeles casele culturale ar putea avea preferinţă.

3. Să caute apoi statul ca pe tot locul să sisteze târgurile ce se fac Duminecile şi în sărbători.

4. Fiind apoi sectarismul şi o reacţiune împotriva înjuriilor, sudalmelor fioroase’ ce se fac, nu s’ar putea oare ca statul să pedepsească pe aceia cari vatămă Dum­ nezeirea cu înjurături ‘fioroase — dându-şi seama că acelea nu i întăresc temelia ? De ce legislaţia română nu ar avea şi un «Les divinae»?

5. Este apoi sectarismul o fioroasă mustrare ce-i aduce aminte şi îi spune statului că e ceasul al 12-lea să se întoarcă cu grijă şi ajutor spre noi preoţii şi soartea noastră materială, pentruca să ne putem înde­plini marile şi grelele noastre misiuni pastorale. Să ne dea statul posibilitatea vieţii şi a. muncii. Prin salarii corăspunzătoare vremurilor să oprească pe aceia — tot mai mulţi — cari sunt siliţi a-şi părăsi oile şi a plecă în alte părţi ca să poată trăi, iar nouă celora ce chi­ nuim înainte, să ne ridice de pe umeri şi suflet piatra greului vieţii ca să putem răsuflă şi munci.

Să ajute apoi statul salarizarea de preoţi misionari, editarea unei foi poporale şi broşuri de combatere.

Iată unele mijloace cu cari ne poate ajută statul în combaterea sectarismului. Eu cred că aceste mijloace sunt mai bune decât violenţele. Peste tot violenţele în afaceri de credinţă — fie aceea oricât de rătăcită — nu sunt bune. Produc reacţiune. In faţa violenţei sec tarii, şi aşa încăpăţînaţi fiind, vor face pe «fericiţii per­ secutaţi pentru Hristos».

Statul cu puterea ce o are va trebui să le aducă numai aminte că el nu mai e cel de eri care îi ajută, ci azi e al nostru, e cu noi, cu biserica noastră. Le va supraveghiâ statul adunările, mişcările de propagandă şi mai ales legăturile ce au. — Iar mai departe ne va lăsa şi ne va ajută pe noi să lucrăm.

Am amintit unele soluţiuni pentru combaterea sec­ tarismului. Stând în faţa unei serioase primejdii bise­ riceşti şi naţionale, statul şi biserica mână în mână ar trebui să se ocupe cât mai mult şi cât mai temeinic cu această afacere şi primejdia ce o aduce cu ea.

Pr. Iosif Irifa

Anul XI / Iunie – Iulie 1921 / Nr. 6—7.
REVISTA TEOLOGICĂ

error

Author: Editor

Comentarii

  1. Da ,frumos spus.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!