Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Părintele Iosif, un mare om al credinţei

Părintele Iosif, un mare om al credinţei

Părintele Iosif, un mare om al credinţei

Părintele Iosif, când Dumnezeu l-a trimis în Biserica noastră, când Dumnezeu l-a trezit pe el cel dintâi… când Dumnezeu i-a descoperit lui, cel dintâi, acest adevăr, lumină Evangheliei, lucrarea naşterii din nou în Biserica unde l-a pus Domnul, acest om slab cu trupul, bolnăvicios, în suferinţă, a crezut. Omul acesta a fost un uriaş al lui Hristos.

Omul acesta a fost un mare om al credinţei. El a crezut. În toată Biserica noastră cea încremenită şi amorţită în nişte forme seci, în nişte datini, în nişte reguli, în nişte rugăciuni care se făceau numai din carte (că nu mai era Duhul lui Dumnezeu Care să-i înveţe, Care să-i lumineze, căci erau scrise toate după tipic), unde se aduceau numai nişte lumânări… unde se sărutau numai nişte icoane… unde se trăgeau numai nişte clopote, dar fără credinţa vie, – acolo el a crezut cu adevărat. Ceilalţi, după ce se duceau din locul acela, deşi făceau toate aceste forme, făceau apoi şi cele mai grele păcate şi totuşi ziceau că sunt creştini.

Forme… Aici Dumnezeu a vrut să facă o trezire. Să aducă lumina. Să aducă viaţa de la început a primilor creştini, a marilor înaintaşi, a Sfinţilor Părinţi. Şi omul acesta trimis de Dumnezeu a crezut puternic… N-a văzut cu ochii săi, dar a închis ochii crezând. Fraţii lui l-au aruncat într-o groapă:

– Să nu mai ieşi, Iosife, de aici în veci. Lasă-ne pe noi fără Hristosul tău, lasă-ne pe noi cu obiceiurile noastre, cu formele noastre, cu religia noastră cea bună, cu care putem păcătui şi ne putem blestema şi urî unii pe alţii…

Şi aşa l-au aruncat fraţii lui într-o groapă, dar Dumnezeul lui Iosif l-a scos. Şi astăzi începe să se vadă că Dumnezeul lui Iosif a fost cu el. Că El l-a scos din groapă, şi astăzi vin fraţi de la mari depărtări, cerând: „Dă-ne, Iosife, hrană, că noi murim, nu mai avem nimic”.

Şi aceasta-i o dovadă: că voi toţi sunteţi în seara aceasta, în casa acesta adunaţi, la miezul acesta de noapte, cu sufletele înfiorate, cu inimile legate de undeva de Sus, uitând de grija cea lumească.

Fraţii mei dragi, surori iubite, aveţi credinţă! Dumnezeu poate să-i vindece pe toţi orbii voştri. Nu încetaţi a crede. Nu încetaţi a vă ruga. Rugaţi-vă!… Rugăciunea, lacrimile, genunchii folosiţi-le până le veţi mai avea… Până veţi mai avea lacrimi. Până veţi mai avea genunchi. Credeţi şi atunci. Când veţi închide ochii, să-i închideţi crezând că Dumnezeu va mântui casa ta, soţul tău, familia ta, căci pentru aceasta te-a chemat Dumnezeu l-a mântuire.

53. CEI DOI ORBI ŞI IISUS

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)

la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 2

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!