Fascinantul capitol 11 al Epistolei scrisă romanilor de Sfântul Apostol Pavel ascunde în altoirea măslinului filantropia lui Dumnezeu prin care toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire, dar şi con- ştiinţa miluirii neamurilor, pe fondul necredinţei trecătoare a lui Israel, acestea fiind părtaşe „rădăcinii şi grăsimii măslinului” celui ales şi nobil. Pe scurt, Apostolul neamurilor atrage atenţia convertiţilor la Hristos dintre păgâni asupra oportunităţii poporului evreu de a se regăsi cu mult mai puternic legaţi de tulpina măslinului bun, din care provin, decât ei, care sunt sălbatici din fire. Şi aceasta o face asemănând cu un măslin bun având o rădăcină sfântă pe toţi cei drepţi din Legea veche începând cu Avraam, cu patriarhii şi cu toţi profeţii, mustrând însă pe urmaşii lor ca pe nişte ramuri care s-au frânt şi s-au tăiat, pentru că nu mai aveau nimic comun cu drepţii din vechime, în locul lor altoindu-se neamurile, firi sălbatice de măslin aşezate prin har pe tulpina măslinului bun şi dezmierdându-se de grăsimea lui. Citind cu atenţie capitolul întreg, nu ştii când Apostolul mustră pe iudei şi laudă neamurile, sau când îi încurajează şi-i mângâie pe aceştia pentru cinstea pe care o au din fire şi atenţionează neamurile să nu se mândrească de noua lor stare, aducându-le aminte de firea lor rea în care s-au născut.
În rubrică de editorial, această părtăşie la rădăcina şi grăsimea măslinului ne îndreaptă atenţia spre Biserică, acest măslin bun şi străbun din grăsimea şi bunurile căruia se înfruptă toate ramurile de orice fire altoite pe tulpina lui. O ramură altoită pe această tulpină este şi Oastea Domnului. Ea se hrăneşte cu darurile şi chemările sfinte cu care este înzestrată şi însărcinată Biserica să le împartă din belşug fiilor ei duhovniceşti. O primă altoire am avut-o fiecare în Taina Botezului, cu toţii suntem de aceeaşi părere. Părintele Iosif a lăsat această învăţătură pe paginile cărţii sale „Vântul cel Ceresc”, când zice că „Taina Botezului este altoirea cea duhovnicească a omului. Botezul taie, omoară pomul (omul) cel vechi şi îl altoieşte pe cel nou”. Dar neîngrijindu-ne sufletul şi pierzând această altoire dintâi, iată, între multele glasuri chemătoare ale Bisericii, Oastea Domnului este şi ea unul care predică renaşterea cea sufletească, adică punerea unui aluat nou în făina vieţii, iar acest aluat înseamnă acea ţâşnire de daruri duhovniceşti care reprezintă grăsimea măslinului, darurile Golgotei ce izvorăsc din Crucea Răstignirii.
Ca preot, Părintele Iosif ştia că altoirea Oastei nu poate fi altundeva decât pe trunchiul sănătos al Bisericii al cărei slujitor era, el însuşi cunoscând „cu ce daruri şi chemări sfinte este înzestrată şi însărcinată” ea. Ştia că „Biserica administrează cele şapte Taine puse spre întărirea şi mântuirea sufletelor”. De aceea spunea că „nu e destul că cineva cunoaşte Biserica, ci trebuie să se întărească cu darurile pe care le administrează ea”. Puterea primilor creştini venea din aceea că ei „petreceau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, în rugăciuni…, în toate zilele erau în biserică lăudând pe Dumnezeu… şi era una sufletul şi inima lor (Faptele Apostolilor 2, 41-47 şi cap. 4, 34)”, încheie Părintele Iosif mărturia pe care o aduce din Sfânta Scriptură pentru a încuraja pe fiii săi duhovniceşti să rămână strâns legaţi de acest măslin preabun.
Cititorule, eşti şi tu părtaş rădăcinii şi grăsimii acestui minunat măslin care a tot crescut cu toţi sfinţii din toate veacurile? „Dacă este pârga sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt” (Rom 11, 16). Pârgă şi rădăcină sunt sfinţii Bisericii şi sunt şi fericiţii noştri înaintaşi. Ramurile suntem noi, eu şi tu, iubite cititorule. Să ne temem şi noi de îngâmfare, care este boala ramurilor. „Nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine… ai fost altoit şi părtaş te-ai făcut rădăcinii şi grăsimii măslinului”. E poate cea mai limpede mărturie biblică care ne cheamă la smerita cugetare spre a ne cunoaşte locul şi a ne copleşi de adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu, ale Cărui judecăţi sunt necercetate şi de nepătruns căile Sale.
Preot Petru RONCEA
rticol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, ”Iisus Biruitorul” Anul XXIX, nr. 27 (1160) 2-8 IULIE 2018