Poezii Traian Dorz

PASĂRE MĂIASTRĂ (III)

Pasăre măiastră, sol trimis de Sus,
vestitor al Jertfei Domnului Iisus,
trâmbiţă cerească, credincios străjer,
neuitat părinte, odihneşte-n cer!

Pasăre măiastră cu duios cântat,
de Iubirea Crucii ne-ai apropiat
când din valul lumii ne-ai chemat cu zel
tot mai lângă Domnul, tot mai lângă El.

Sol trimis de Harul Dragostei de Sus
să aduci poporul nostru la Iisus,
ai vestit lumina Sfântului Cuvânt
în întunecatul neamului mormânt.

Vestitor al Jertfei Domnului Hristos,
neamului deschis-ai drumul luminos
al redeşteptării noastre din păcat
către Viitorul binecuvântat.

Trâmbiţă cerească, sunet desluşit
care din robia morţii ne-ai trezit,
la lumina Crucii lui Iisus ne-ai scos,
să gustăm viaţa slobozi în Hristos.

Bun străjer de veghe ce pe turn ai stat,
plin de stăruinţă ne-ai înştiinţat,
credincios chemării, ne-ncetat lucrând,
ars pe rugul jertfei, te-ai sfârşit luptând.

Neuitat Părinte, suflet neuitat,
odihneşte-n cerul binecuvântat!
Dulcea-I fericire Domnul să ţi-o dea
şi cununa slavei pentru jertfa ta.

Pasăre măiastră, sol trimis de sus,
vestitor al Jertfei Domnului Iisus,
trâmbiţă cerească, credincios străjer,
scump Părinte Iosif, odihneşte-n cer.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Luptătoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns